Săpăturile arheologice din campania anului 2012 s-au desfăşurat în intervalul 24 septembrie - 12 octombrie, finanţarea fiind asigurată integral de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Cercetările s-au concentrat într-un sector situat în partea de nord-vest a sitului, zonă care a beneficiat de investigaţii şi în campaniile din anii 2009 şi 2011. Campaniile anterioare au demonstrat că în acest sector situl prezintă ...o particularitate, prin existenţa unui strat gros de pământ rezultat în urma unei alunecări de teren, provenit din dealul situat în imediată apropiere. Pe baza acestei informaţii s-a convenit ca într-o fază preliminară decopertarea terenului, până la stratul de cultură preistoric, să se facă cu mijloace mecanizate. În această campanie au fost trasate şi excavate două suprafeţe (Sp. I/2012 de 30 x 4 m şi Sp. II/2012 de 5 x 5 m), iar mai departe, pentru dezvelirea completă a complexelor identificate, s-au deschis şi câteva casete (C1/2012 de 4 x 2 m; C2/2012 de 2 x 0,70 m şi C3/2012 1,5 x 0,70 m), rezultând o suprafaţă totală verificată de 155,9 mp. Suprafeţele au fost adâncite, în funcţie de apariţia urmelor arheologice şi a pământului steril, până la adâncimi cuprinse între 1,60-2,30 m. Grosimea stratului alunecat la capătul Sp. I este de 0,70 m după care scade treptat, fiind de 0,40 m la m 20 şi de 0,30 la m 30. Această alunecare de teren chiar dacă este un impediment în cercetare are şi un rol benefic, protejând nivelul arheologic, acesta nefiind afectat de intervenţiile agricole mecanizate. Analizată de sus în jos, stratigrafia este asemănătoare cu cele din campaniile anterioare, regăsindu-se şi de această dată stratul de cultură de culoare neagră, bine evidenţiat, bogat în urme arheologice, cu grosimi de 0,40-0,50 m; urmează stratul maroniu-cenuşiu, cu grosime medie de 0,30 m, mai consistent acolo unde au fost identificate locuinţele adâncite; sub el se regăseşte stratul de pământ negru (0,25-0,35 m), în care au apărut sporadic urme arheologice; în partea inferioară este stratul steril lipsit de urme arheologice, care poate fi galben-lutos sau sub formă de pământ negru viu. În timpul investigaţiilor au fost descoperite numeroase urme care atestă o locuire intensă mai ales la sfârşitul epocii bronzului şi începutul primei epoci a fierului (Br D – Ha A1, sec. XIII- XII a.Chr.), aparţinând culturii Noua. Dintre elementele de habitat au fost identificate mai multe locuinţe de suprafaţă sau foarte puţin adâncite, în general având formă rectangulară cu suprafeţe cuprinse între 10-15 m2. În prezenta campanie au fost descoperite şi instalaţii de foc (vetre), de mai multe tipuri, dintre care unele noi, neîntâlnite în anii precedenţi. Dintre acestea se remarcă două vetre-cuptor (V3 şi V4), găsite la adâncimea de 1,30 m, plasate una lângă alta, având modul de construcţie şi dimensiunile apoximativ similare. Vetrele sunt de formă patrulateră, cu partea superioară mai lată şi cea inferioară mai îngustă V3 (1,40 /1,10 x 1,50 m) şi V4 (1,20 /1,0 x 1,30 m), fiind amenajate pe un pat de lut fin, de culoare galbenă, peste care s-a aşezat cu grijă un strat format din ceramică fragmentară şi mici bucăţi de pietre plate. Această bază a vetrei a fost la rândul ei acoperită de un strat gros de lut fin, întărit, cu urme de ardere repetată, întreaga amenajare fiind înconjurată pe margini cu pietre locale (gresii), aşezate pe cant. O vatră asemănătoare a fost descoperită şi în Sp. II, diferenţa faţă de cele anterioare constând în faptul că nu este înconjurată integral de pietre aşezate pe cant, acestea existând doar în partea superioară, în timp ce la partea inferioară au fost depuse numeroase fragmente ceramice, fără ca ele să mai fie suprapuse de stratul de lut. Materialul ceramic recuperat din interiorul vetrelor, uneori aparţinând unor vase reîntregibile, permit atribuirea complexelor culturii Noua. Dintre artefactele descoperite se remarcă în primul rând prezenţa unei ceramici abundente, cu numeroase elemente de decor şi ornamente specifice culturii Noua, fusaiole de mai multe tipuri, o lingură de lut, obiecte din os şi ace din bronz caracteristice epocii. Alături de nivelul mai bogat aparţinând culturii Noua, au fost identificate şi urme mai vechi aparţinând culturii Wietenberg, dar şi mai recente, acestea fiind reprezentate prin identificarea unei gropi menajere în formă de sac (G1/2012), lutuită pe margini şi pe fund, de formă circulară, cu diametrul de 1,20 m şi adâncită până la 1,65 m faţă de nivelul actual al solului, aparţinând perioadei mijlocii a primei epoci a fierului (Ha C, respectiv sec. VIII-VII a.Chr.). Obiectivele cercetării viitoare constau în delimitarea perimetrului aşezării, identificarea unor complexe care prin materialul descoperit să poată permite departajări cronologice şi efectuarea de sondaje în proximitatea aşezării, în speranţa descoperirii necropolei aparţinătoare comunităţii care a locuit cel mai intens zona la sfârşitul epocii bronzului.