Aşa cum se cunoaşte deja, situl de la Tăcuta-Dealul Miclea/ Paic se găseşte în extremitatea nordică a judeţului Vaslui, în ansamblul dealurilor din sectorul central-nordic al Podişului Central Moldovenesc (fig. 1). După o etapă de investigaţii de evaluare (2011- 2012)1, neintruzive şi intruzive, în anul 2013, în perioada 21–31 august, s-a desfăşurat prima campanie de cercetare sistematică, finanţarea fiind sup...ortată de Muzeul „Ştefan cel Mare” din Vaslui. Din cauza resurselor financiare reduse, nu a putut fi săpată decât o suprafaţă mică, de doar 110 m2. Astfel, pentru cercetatea integrală a complexelor din porţiunea de teren avută la dispoziţie, au fost trasate şi exploatate secţiunile S. V–VIII/2013, la nord de S. I/2011, în conformitate cu direcţia parcelelor agricole din arealul sitului şi orientarea suprafeţei scanate magnetometric şi s-a realizat racordul cu cele investigate anterior. În aceste condiţii, întreaga suprafaţă cercetată în 2013 are o formă unui trapez dreptunghic, cu baza de 9,30 m şi înălţimea de 20 m (fig. 2). Suprafeţele secţiunilor S. V-VII/2013 şi ale m. 0-10 ai S. VIII/2013 au fost investigate în totalitate, nefurnizând alte indicaţii decât de cele de natură geologică, potrivit cărora, spre marginea de NE a sitului, stratul de gresii nisipoase (din pachetele alunecate), cu grade diferite de cimentare şi fragmentare, este destul de compact şi apare la suprafaţă (-0,25-0,35 m), imediat sub stratul vegetal actual (fig. 4), multe roci fiind antrenate la arătură. De aceea, complexele arheologice lipsesc, printre roci găsindu-se doar fragmente ceramice cucuteniene purtate. În aceste condiţii, doar m. 10-20 ai S. VIII/2013 au oferit date arheologice mai importante. O primă observaţie vizează faptul că nivelul arheologic cucutenian coboară spre vest (partea centrală a locuirii), spre alveolarea vizibilă şi astăzi, de la -0,40 m (m. 10) la -0,90/-1 m (m. 20), urmând înclinarea naturală a terenului. Stratul de cultură cucutenian prezintă nuanţe brune închise şi deschise. De la m. 11, către profilul nordic, se individualizează o serie de complexe arheologice, deranjate la partea superioară (-0,35-0,40 m). Este vorba de vestigiile unei gropi mari (G. 2/2013), m. 15,50-18, probabil circulară, cu o deschidere de 1 m în S. VIII (în curs de cercetare), împrejurul căreia se găsea un alt complex gopodăresc (materiale osteologice, ceramică, râşniţe sparte şi nicovale, piese litice etc.) şi, probabil, vestigiile unei locuinţe (lipituri de perete, fragmente de grătar perforat de la un cuptor, lipituri de vatră), care, dacă se va confirma, va fi desemnată drept L.2/2013. Toate acestea continuă spre nord, în porţiunea nesăpată. Complexele din S. I şi S. VIII se găsesc în nişte alveolări mari (poate rezultate de la exploatarea pietrei şi lutului), între acestea, la -0,60/0,70 m, către profilul sudic al ultimei secţiuni, existând nişte praguri/maluri care urmează contururile, ”cruţate” în argilă. Ca un fapt particular, menţionăm numeroasele fragmente de pigment mineral roşu şi brun-gălbui, ”pierdute” în strat, care pot anunţa fie existenţa în zonă (în asociere cu plăcile perforate de cuptor) a unui atelier de olărit, fie o recoltare locală a nodulilor, din argilă şi gresia feruginoasă. De asemenea, s-a terminat de cercetat partea nordică a G. 1/2011 (□ 5-8, S. VI şi S. VII), care se prezenta sub forma unui arc/ segment de cerc cu înălţimea de 0,55-0,60 m. De aceea, rezultă că G. 1/2011 a avut o formă cvasi-ovală, circulară neregulată şi dimensiunile: 3,40 x 2,15 m diametrele maxime (fig. 3), cu adâncimea maximă de -1,35 m de la nivelul actual de călcare (1,15 m adâncime reală). Umplutura sa prezenta aceeaşi stratificare constatată anterior, multe fragmente ceramice de la vase întregibile, piese de os, corn, piatră, lentile de cenuşă, bucăţi de pigment roşu. Argila în care a fost săpată groapa este de bună calitate, în ciuda concreţiunilor calcaroase, fapt care ne-a determinat să luăm o serie de probe pentru analize interdisciplinare şi experimente.