Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Culic | Vasile Daniel | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău | |
Pop | Horea Dionisiu | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Masivul Măgura Şimleului domină zona nord-vestică a Depresiunii Şimleului, iar oraşul Şimleu Silvaniei se întinde la poalele Măgurii, spre S, pe malul râului Crasna. Strada A. Mureşanu, amplasată la baza Măgurii, mai precis la baza unui deal din componenţa acesteia, Dealul Cetate, la V de acesta, suprapune un segment din mai vechea aşezare civilă dacică.Începând cu data de 17 iulie 2007 au fost efectuate lucrăr...i de supraveghere arheologică la obiectivul proiectat, în baza autorizaţiei de supraveghere arheologică nr. 254/2007 emisă de MCC. Lucrările efectuate pentru amenajarea zonei construibile au constat în excavări mecanice (cu ajutorul unui excavator) pentru degajarea solului pietros din panta dealului care coboară până la strada propriu-zisă A. Mureşanu. În momentul apariţiei vestigiilor arheologice excavările mecanice au fost stopate şi au fost facute demersuri pentru continuarea lucrărilor sub forma unei săpături arheologice preventive în baza autorizaţiei nr. 288/2007 emisă de MCC. Despre locuirea civilă dacică de pe strada A. Mureşanu primele indicii au apărut în anul 1976, dar în ceea ce priveşte zona investigată de noi cercetările de teren din anii 1989-1992, 1995-1999, 2001-2007 au relevat existenţa unor amenajări antice de anvergură în pantele dealurilor (terase antropogene) ce mărginesc strada propriu-zisă. Unele terase ating şi L de 100 m şi l actuală de cel puţin 20 m. În aceste terase, de altfel, au fost amenajate ulterior şi gospodăriile actuale, afectând însă parţial amenajările şi locuirea antică. Atât la gospodăria cu nr. 33 cât şi la cea cu nr. 35 au fost identificate nivele de locuire dacică încadrate cronologic între sec. I a.Chr.-I p.Chr. Suprafeţe cercetate: În vederea salvării vestigiilor antice dacice identificate a fost trasată o secţiune orientată aprox. S-N, lungă de 17 m şi lată de 4 m cu latura vestică paralelă cu strada la 31 m V de aceasta. În acest sector complexele apar în general la -2,50-2,65 m adâncime datorită alunecărilor ulterioare de pe pantele superioare. Numerotarea secţiunii s-a făcut în continuarea metrajului de la limita sudică a proprietăţii. Complexele arheologice au fost numerotate începând cu 1 până la 13. Cercetarea preventivă a identificat 14 complexe arheologice dacice (sec. I a.Chr- prima jum. a sec. I p.Chr.): gropi menajere (3), locuinţe (2), vetre de foc (3), cuptoare menajere (3), pereţi arşi de locuinţă (2), depunere de vas (1). Dintre acestea se detaşează clar complexul C11 (locuinţă? compartimentată, 4 încăperi numerotate de la S la N) în care a fost descoperit un destul de bogat material arheologic exclusiv ceramic, dar şi trei fusaiole din lut dintre care una bogat ornamentată şi o statuetă feminină din lut ars. Cpl. C1: complex de locuire, adâncire de 0,4 m în interiorul C11, în zona m. 16,5-20, spre profilul estic al S1. Umplutură sol maroniu cu pigmenţi ceramici. Cpl. C2: vatră de foc cu d de 1,1 m, surprinsă între m. 16-17 la -2,5 m. Are crusta arsă până la 10-12 cm gr. În zona vetrei a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna. Complexul aparţine de fapt de C11, fiind instalaţia de foc din încăperea 3. Cpl. C3: groapă de provizii cu d de 1,2 m, surprinsă între m. 13,5-14,7 la -2,65 m înspre profilul estic. Are fundul la -4,05 m, deci ad. de 1,2 m. În C3 a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna şi la roată, dar şi oase de animale nearse. Complexul pare anterior faţă de C11, fiind o groapă cu umplutură de sol maroniu cu pigmenţi, dar spre bază având un strat subţire de cenuşă care suprapune un nivel de arsură roşie gros de 0,25 m. Cpl. C4: cuptor cu d de 0,8 m, surprins între m. 12-13 la -2,65-2,95 m înspre profilul estic. Are crusta arsă până la 10-15 cm grosime. În zona vetrei a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna. Complexul pare de fapt anterior faţă de C11, fiind o instalaţie de foc amenajată într-o groapă cu d. de 1,75 m şi ad. de 0,45 m cu umplutură de sol negru cu pigmenţi. Cpl. C5: groapă de provizii cu d. de 1,25 m, dar profil neregulat, surprinsă între m 8,5-10,2 la -2,65 m înspre profilul estic. Are fundul la -4,65 m, deci ad. de 1,55 m. În C5 a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna, dar şi oase de animale nearse. Complexul pare anterior faţă de C11, fiind o groapă cu umplutură de sol cu cenuşă, cu pigmenţi, dar spre buză având un strat de arsură roşie gros de 0,25-0,30 m. Cpl. C6: groapă de provizii cu diametrul la gură de 1,5 m şi apoi de 1,2 m, dar profil neregulat, surprinsă între m. 5,4-7 la -2,65 m înspre profilul estic. Are fundul la -4,55 m, deci ad. de 1,45 m. În C6 a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna, dar şi oase de animale mari nearse. Complexul pare anterior faţă de C11, fiind o groapă cu umplutură de sol cu cenuşă şi nisip, cu pigmenţi ceramici, de lemn ars, dar şi lentile de sol negru. Cpl. C7: cuptor cu diametrul de 0,8 m, surprins între m. 18,7-19,5 la -2,3 m în profilul vestic. Are crusta arsă până la 5 cm gr. şi pereţii păstraţi pe h de 0,3 m. În zona complexului a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna şi la roată, dar puţină. Complexul pare contemporan cu C11, fiind o instalaţie de foc amenajată în exteriorul acestuia cu umplutura din rocă sterilă sfărmată şi boltă arsă de cuptor prăbuşită. Cpl. C8: vatră de foc cu d. de 1,3 m, surprinsă între m. 6,9-8,4 la -2,6 m în profilul vestic al S 1. Are crusta arsă până la 10 cm gr., vatra fiind amenajată pe pietre locale de micaşist. În zona vetrei a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna şi la roată, oase de animale. Complexul aparţine de C11, fiind instalaţia de foc din încăperea 1. Cpl. C9: perete ars (chirpici şi lemn ars mărunt) despărţind încăperile 1 şi 2 ale complexului C11. Lăţimea arsurii este de până la 0,2 m şi gr. de 0,1-0,2 m. A fost surprins între m. 9-10 ai S 1. Cpl. C10: vatră de foc cu d. de 1,1 m, surprinsă între m 10,65-11,85 la -2,6 m înspre profilul vestic al S1. Are crusta arsă până la 10-12 cm grosime, vatra fiind amenajată pe pietre locale de micaşist. În zona vetrei a fost descoperită ceramică dacică lucrată cu mâna şi la roată şi o cute masivă din piatră. Complexul aparţine de C 11, fiind instalaţia de foc din încăperea 2. Cpl. C11: locuinţă de suprafaţă compartimentată amenajată pe terasa antropogenă cu lungimea orientată aprox. S-N surprinsă între m. 6-21,8 cu nivelul de călcare la -2,6 m. Lungimea vestică surprinsă este de 10 m, iar cea estică de 9 m. Construcţia avea cel puţin 4 încăperi şi dimensiunile probabile de 16 x 3,5 m. Încăperea 1: 4? x 3,5?; încăperea 2: 4 x 3,5 m; încăperea 3: 3,4 x 3,5 m; încăperea 4: 4 x 3,5 m. Primele 3 încăperi erau dotate cu instalaţii de foc, iar pentru cea de-a patra nu putem face precizări în acest sens deoarece panta accentuată a terenului a dus la degradarea în timp a terasei dacice afectând nu doar cpl. C11. Limita vestică a locuinţei C11 este dată foarte clar de peretele ars surprins pe lungimea de 10 m. Acesta are o lmedie de 0,25-0,3 m păstrat pe 0,1 m h, iar între m. 13-14,2 s-a păstrat chiar talpa carbonizată a peretelui din care "pleca" şi compartimentarea (tot pe talpă din lemn) dintre încăperea 2 şi 3. Inventarul construcţiei constă în sol negru-maroniu cu multă cenuşă, chirpici şi ceramică dacică lucrată cu mâna (oale, ceşti-opaiţ, străchini, fructiere) şi la roată (fructiere, kantharoi, boluri, străchini), dar şi fragmente ceramice pictate celtice specifice sec. I a.Chr. Cpl. C11/1: perete ars (chirpici compact căzut şi lemn ars mărunt) în zona peretelui încăperii 2 al complexului C11, între m. 12-13 spre profilul vestic al secţiunii. Dimensiunile arsurii sunt de până la 0,7 m şi gr. de 0,1-0,2 m. Cpl. C12: este de fapt un vas spart pe loc, în exteriorul C11, la V de acesta la m 15-16,15. Vasul este un chiup modelat cu mâna descoperit la -2,5 m. Cpl. C13: cuptor de mari dimensiuni, cu dexterior de 2 m şi cel interior al crustei arse de 1,3 m. A fost surprins între m 17,7-19,8 la -2,4 m pe mijlocul secţiunii. Are crusta arsă până la 10 cm grosime şi pereţii şi bolta prăbuşite pe crustă. Pereţii se pare că au fost realizaţi din lut galben care s-a păstrat la baza conservată a cuptorului. În zona complexului a fost descoperită puţină ceramică dacică lucrată cu mâna şi oase mici de animale. Complexul nu este contemporan cu C11, fiind o instalaţie de foc amenajată în peste peretele vestic al acestuia. Umplutura complexului este din rocă sterilă sfărmată şi boltă arsă masivă de cuptor prăbuşită. Materiale arheologice descoperite constau cantitativ preponderent în ceramică, specifică epocii dacice clasice, dar mai ales sec. I a.Chr. Ceramica descoperită este în general fragmentată şi doar în complexul C11 au fost descoperite recipiente întregibile. În general majoritatea ceramicii este confecţionată cu mâna, doar cca. 15% la roata olarului. Formele lucrate cu mâna sunt reprezentate de oale (majoritare), străchini, ceşti-opaiţ şi căni. Ceramica modelată la roată cuprinde, la rândul său, o anume varietate: fructiere, kantharoi, căni, urcioare, boluri, cupe. A mai fost descoperită şi ceramică celtică pictată de import (două fragmente). Dintre complexele descoperite se detaşează clar cpl. C11 (locuinţă compartimentată) în care a fost descoperit un destul de bogat material arheologic exclusiv ceramic, dar şi trei fusaiole din lut dintre care una bogat ornamentată. O prezenţă insolită şi extrem de interesantă şi importantă o constituie descoperirea, în încăperea nr.4, a unui statuete feminine dacice din lut ars, reprezentată stângaci precum majoritatea celor descoperite până acum în Dacia preromană. Piesa este cea de-a doua descoperită până acum în nord-vestul României, un prim exemplar (masculin) fiind găsit la Marca-Cetate în campania de săpături din anul 1972. Statueta de la Şimleu are h de 7,2 cm şi lmaximă, în zona braţelor deschise, de 4,2 cm. Grosimea piesei este de 1,6 cm în zona bazinului şi a gâtului. Capul personajului a fost reprezentat rotund în care au fost "ştampilate" stângaci ochii, nasul şi gura. Gâtul este aproape inexistent. Braţele au fost modelate ca nişte extremităţi conice lungi de max. 1,5 cm. Sânii nu au fost reprezentaţi deloc. Picioarele scurte, comparativ cu restul corpului, de doar 2 cm lungime au fost reprezentate despărţite, iar labele acestora excesiv de mari şi grosolan realizate. Sexul personajului este dat de reprezentarea triunghiului pubian, realizat de asemenea stângaci, prin câteva împunsături. Lutul din care este modelată piesa este specific locului, cu paiete de mică, nisip şi pietricele. Suprafaţa cercetată: 70 m2 (Suprafaţa afectată de proiect: 1275 m2). Cercetarea preventivă a identificat 14 complexe arheologice dacice (sec. I a.Chr-prima jum. a sec. I p.Chr.): gropi menajere (3), locuinţe (2), vetre de foc (3), cuptoare menajere (3), pereţi arşi de locuinţă (2), depunere de vas (1). Dintre acestea se detaşează clar complexul C11 (locuinţă compartimentată) în care a fost descoperit un destul de bogat material arheologic exclusiv ceramic, dar şi trei fusaiole din lut dintre care una bogat ornamentată. Piesa care se remarcă este o statuetă întreagă din lut ars reprezentând schematic un personaj de sex feminin. A mai fost descoperită şi ceramică celtică pictată de import (două fragmente). În general materialele ceramice descoperite se încadrează cronologic în sec. I a.Chr., doar detaliile tipologice şi ceramica celtică pictată fiind argumente în sprijinul datării oferite.
Made under the form of an archaeological excavation with students this year's campaign was very important to properly investigate the Dacian phenomena from Şimleu Silvaniei - Civilian settlement.. Known in the historical literature, due to the discovery of a Dacian civilian settlement, the site called A. Mureşanu street is situated west of the Cetate hill, placed on the northern part of Şimleu Silvaniei town. After certain field researches made between the years 1989-2007, traces of a Dacian settlement were found.
The beginning of the rescue research in august 2007, solved the chronological problems and the character of the site. This campaign (2007) aimed at the western slope of the hill where we discovered 14 complexes. The most important was the remains of a large Dacian house with 4 rooms with hearths, It contained Dacian handmade and wheelmade pottery and a small feminine statuette.