Lucrările de cercetare arheologică preventivă au fost desfăşurate Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, în contextul deschiderii unui şantier de restaurare a interiorului bisericii. Campania 2018, derulată în paralel cu asistenţa arheologică pentru demontarea pardoselii existente şi evacuarea umpluturii, s-a concentrat pe cercetarea navelor bisericii, urmând ca sanctuarul şi capela vestică să fie... cercetate în anul 2019. În paralel cu supravegherea operaţiunilor de demontare a pardoselii existente şi de evacuare a umpluturii de sub aceasta, au fost deschise 16 unităţi de cercetare, poziţionate în urma unui comun acord stabilit între arhitecţi şi arheologi, astfel încât rezultatele acestora să fie în aceeaşi măsură folositoare proiectului de restaurare şi documentaţiei istorice. Aceste săpături au evidenţiat o serie de caracteristici ale bisericii care nu puteau fi estimate în faza pregătitoare a restaurării: un nivel de călcare foarte ridicat, cripte de cărămidă, numeroase structuri zidite din diferitele etape de existenţă a bisericii. Din motivele enumerate mai sus, impuse de constatarea unor situaţii neaşteptate, săpăturile s-au extins progresiv. S.05A, orientată est-vest, în zona de intersecţie dintre colaterala de nord şi transeptul de nord (3 x 2,5 m). Ulterior a fost extinsă spre est cu S.05B (2 x 2,5 m) şi spre nord cu S.05C (4 x 1,5 m) S.06A, orientată nord-sud, în colaterala de nord, în dreptul stâlpului NE3 (4 x 2 m). Ulterior a fost extinsă spre sud cu S.06B (2 x 2 m) şi spre est cu S.06C (1,5 x 1,5 m) S.07, orientată nord-sud, în colaterala de sud, în dreptul stâlpului SE2 (4 x 2 m). Ulterior a fost extinsă spre vest cu S.07V (1 x 1,3 m) S.08, concepută ca o magistrală est-vest lată de 2 m, caroiată din 2 în 2 m, prin partea de sud a navei principale, prelungită până la arcul de triumf. Din considerente tehnice, au putut efectuate lucrări numai în carourile 4-13, până la o adâncime medie de 1,5 m. Pentru a putea fi investigate situaţiile identificate, săpătura la magistrală a fost în mod repetat extinsă către sud: 3 extinderi în carourile 4-6 (3,5 x 1,2 m, 3 x 1,5 m, 5 x 2 m), 3 în carourile 8-9 (3 x 1,5 m, 3,5 x 1,5 m, 2,5 x 1 m), 2 în carourile 9-10 (2 x 1,5 m, 2,5 x 1 m), 3 în carourile 10-12 (4,5 x 1,5 m, 3 x 1 m , 5 x 1 m) şi o extindere în carourile 12-13 (3,5 x 1 m). S.09, orientată nord-sud, în colaterala de nord, în dreptul stâlpului NE2 (5,5 x 3 m). Ulterior a fost extinsă spre vest cu S.09V (3,5 x 1,3 m) şi spre sud cu S.09S (4,5 x 1,2 m), ce a fost la rândul ei ulterior extinsă spre sud (2,5 x 2 m) S.10, orientată est-vest, în extremitatea de nord a transeptului. Partea de vest, denominată S.10A (3 x 1,5 m) a fost ulterior extinsă de două ori (1 x 1,5 m, respectiv 2,2 x 2,8 m). Partea de est, denominată S.10B (2,5 x 1,5 m), a fost şi ea extinsă (1,2 x 1,5 m) S.11, orientată nord-sud, în colaterala de sud, în dreptul stâlpului SE4 (5 x 3 m). Ulterior a fost extinsă spre nord cu S.11N (1,5 x 3 m) şi spre vest cu S.11V (3 x 2,5 m) S.12, orientată est-vest, în transeptul de nord (2,5 x 2 m). Ulterior a fost extinsă spre nord cu S.12N (2,5 x 1,3 m) şi spre sud cu S.12S (1 x 0,6 m) şi s-a efectuat un sondaj la fundaţia Lettner-ului (2 x 1,2 m) S.13, orientată est-vest, în nave şi transept, în dreptul stâlpului NE1 (6,5 x 6 m). Ulterior a fost extinsă spre vest cu S.13V (3,5 x 2,2 m) şi spre est cu S.13E (3 x 2,5 m) S.14, orientată sud-nord, la vest de stâlpul NE4. A fost împărţită între zona din nava principală - S.14S ( 3,5 x 1,5 m) - şi cea din colaterala de nord – S.14N (5 x 1,5 m) ce a fost ulterior şi extinsă spre vest (3,3 x 1,2 m) S.15, orientată est-vest, în nava principală, la est de stâlpul NE4 (2 x 1,5 m). A fost ulterior extinsă spre est cu S.15E (2 x 1,5 m) S.16, orientată nord-sud, în colţul de nord-vest al colateralei de nord (2 x 2 m) S.17, orientată nord-sud,în colaterala de nord, la vest de stâlpul NE5 (2 x 1 m) S.18, orientată est-vest, în nava principală, între stâlpii 2 şi 3 ai tribunei de vest (2 x 1,8 m) S.20, orientată est-vest, în partea de sud a transeptului sudic. La est de Lettner a primit denominaţia S.20E (2 x 1,5 m) şi a fost extinsă către sud cu S.20S (1 x 1 m), către nord cu S.20N (1 x 2 m) precum şi către est (1 x 1,5 m). La vest de Lettner a primit denominaţia S.20V (3,2 x 1,5 m) şi a fost extinsă către vest până în zidul transeptului (1,7 x 1,5 m) S.23, orientată est-vest, în partea de nord a transeptului sudic, a fost împărţită în S.23N (3 x 1 m) şi S.23S (3 x 1,5 m), cu un martor de 1 m între ele, ce a fost ulterior şi el demontat (3 x 1 m). Ulterior, S.23S a fost în mod repetat extinsă, pentru verificarea conformaţiei Lettner-ului (2,2 x 0,7 m, 1,2 x 0,6 m, respectiv 0,5 x 1,7 m). Stratigrafia din interiorul bisericii a fost aproape complet distrusă de cripte, înmormântări şi intervenţii târzii. Numai în apropierea zidurilor s-au păstrat mici porţiuni unde stratigrafia se mai poate urmări. Dispariţia stratigrafiei se datorează în principal numeroaselor gropi de morminte (ce au transformat stratigrafia într-o umplutură foarte afânată, uniformă), criptelor (44 au fost identificate numai în săpătura din 2018) şi frecventele sistematizări ale nivelului de călcare. Criptele au fost la rândul lor grav afectate de renovările repetate ale bisericii. Toate erau jefuite şi umplute cu moloz, cu două excepţii: K40, situată imediat în faţa intrării de nord, şi K35, ce s-a conturat la -0,46 m. Acoperită cu boltă de cărămidă, ce porneşte de la o decroşare situată la -1,25 m, cripta K35 a fost identificată cu mormântul baronului von Bruckenthal, decedat la începutul sec. XIX şi înmormântat, în mod cu totul excepţional, în interiorul bisericii. Talpa criptei baronului von Bruckenthal a fost identificată la -1,70 m iar latura ei de sud a spart cripta K34. Această criptă, cu interiorul tencuit, era iniţial acoperită de placa funerară a lui Mathias Armbruster, de cinci ori primar al Sibiului la începutul secolului XVI (singura piatră de mormânt rămasă în nava bisericii fără a fi fost refolosită în cadrul pavajului) dar cercetarea ei nu a relevat decât oseminte în dezordine şi inventar funerar risipit. Succesiunea stratigrafică s-a păstrat cel mai bine în aripile transeptului. În zonele adiacente zidurilor transeptului de nord au putut fi observate multiple lentile şi straturi de mortar, distribuite între - 0,20 şi -1,00 m. De la -1,00 m porneşte un nivel de înmormântări în pământ negru compact, lutos, cu pigment de calcar şi ceramic. Sterilul, un galben lutos, compact, apare în partea de nord a transeptului la -1,70 m iar în partea de est la -1,90 m. Stratigrafia transeptului de sud a fost cel mai puţin deranjată de intervenţii. Între -0,10/-0,20 şi - 0,35 m suprafaţa era în cea mai mare parte acoperită de un strat de moloz alb, ce conţinea tencuială cu fragmente de frescă şi pietre profilate, probabil provenit din demantelarea Lettner-ului şi reamenajarea nivelului de călcare cu această ocazie. Sub acest nivel, s-a observat o succesiune de lentile de mortar, intercalate cu straturi de pământ, identificabile cu diferitele faze din evoluţia bisericii. Ca şi în transeptul de nord, stratul de înmormântări în pământ negru, pigmentat cu mortar, se conturează în jur de -1,00 m. Pământul galben a fost observat numai în partea de nord-est, la cca. - 2,00 m. Sub actual nivel de călcare, s-au păstrat fragmente de pavaj corespunzând la cel puţin două etape din evoluţia monumentului. În zona stâlpului NE2, atât la nord cât şi la vest de el, în jur de -0,45- 0,50 m, au fost identificate resturile unui pavaj de cărămidă (cca. 18 x 18 x 3 cm). Cărămizile se aşezau pe un subţire de mortar şi suprapuneau zidul ce separă nava de colaterală. Pe baza stratigrafiei, acest pavaj a fost atribuit perioadei romanice. La vest de stâlp, pavajul romanic era suprapus de un alt pavaj de cărămidă (cca. 38 x 18 x 4 cm), cu un nivel de călcare la -0,25 m. Pavajul a fost atribuit perioadei de funcţionare a amvonului. La aceeaşi cotă, pe o suprafaţă de 1,2 x 0,6 m, în colţul dintre scara Lettner-ului şi latura de sud a transeptului, s- au păstrat alte fragmente de pavaj de cărămidă. Câteva dale de piatră, corespunzând aceluiaşi nivel de călcare, au apărut în transeptul de nord şi în apropierea stâlpilor ce separă nava principală de colaterale. O porţiune mai semnificativă de pavaj (cca. 5,00 x 1,10 m), amenajată cu un amestec de dale şi cărămizi, s-a păstrat de-a lungul laturii de sud a bisericii, imediat la est de intrare. Ruinele a mai multe altare dezafectate au fost identificate în navă şi transept. Patru se distribuiau pe linia stâlpilor ce separă colaterala de sud de nava principală, adosaţi pe partea de vest a stâlpilor SE1, SE2, SE3 şi SE5. Cea mai bine păstrată fundaţie, de formă aproape pătrată (1,70 x 1,60 m), este cea a altarului situat la vest de stâlpul SE3. Asiza de cărămidă cea mai de sus (păstrată la -0,27 m), are cărămizile din partea de vest aşezate diagonal, sugerând o formă octogonală. În transeptul de nord au fost identificate alte trei fundaţii de altar: una pe latura de nord a stâlpului NE1, una în colţul de nord- est a transeptului şi una (cu două faze de construcţie) în partea de sud-est, către amvonul actual. Ultimele două altare ar fi fost situate sub Lettner. În transeptul de sud a fost identificată o singură bază de altar, imediat la sud de uşa prin care se făcea accesul din transept în loja episcopală, sub forma unei şape de mortar (cca. 2 x 2 m), ce păstra pe alocuri şi câte un rând de pietre. Structurile zidite investigate se împart în trei categorii: 1) Substructura bisericii actuale. Fundaţia transeptului este clădită din piatră legată cu mortar, cărămida apărând consistent numai în elevaţie, ce a suferit multiple modificări. Talpa de fundare se aşează pe steril la cca. -2,0 m. În transeptul de sud fost identificat şi şanţul de fundare, ce s-a conturat la -0,8 m, cu o lăţime de 30 cm. Latura de nord a transeptului a fost demantelată până în jur de -0,3- 0,45 m. Fundaţia colateralelor este şi ea clădită din piatră legată cu mortar, dar prezintă ocazional şi fragmente de cărămidă. Şanţul de fundare al colateralei de sud, umplut cu moloz, s-a conturat la - 0,54 m. 2) Ruinele Lettner-ului. În transeptul de nord au fost identificate patru baze pentru stâlpii Lettner- ului, alte patru baze au fost identificate în transeptul de sud. În partea superioară se mai păstrau încă, în proporţii variabile, amprentele stâlpilor, de formă octogonală, cu o grosime de cca. 75 cm. Fundaţia are însă o lăţime variabilă, ce atinge şi 1,10 m. Urmele stâlpilor se păstrau la cote ce variau între - 0,28 m şi -0,45 m. Sub aceste baze de stâlpi, urmează câteva asize de cărămidă legată cu mortar, cu câteva pietre. Mai jos, fundaţia stâlpilor Lettner- ului este clădită din piatră legată cu mortar. Talpa a fost observată la cca. -1,8 m. Perechile de stâlpi din capătul de nord şi din capătul de sud prezintă fundaţie continuă, adosată la laturile corespun- zătoare ale transeptului. Stâlpii trei şi patru dinspre sud au fundaţie individuală. Au fost identificate şi fragmente ale fundaţiilor scărilor de sud şi de nord ale Lettner-ului, de asemenea adosate zidurilor transeptului. 3) Ruinele tribunei de vest. Acestea s-au conturat la -0,10-0,19 m sub forma unor platforme de cărămidă şi ţiglă refolosită, la est de linia stâlpilor SE5 şi NE5. În fundaţie, prezintă o zidărie mixtă, legată cu mortar, în care asize de piatră sunt intercalate în zidăria de cărămidă. Stâlpii centrali au talpa de fundare la -1,25-1,30 m. Stâlpul dinspre nord se aşează pe zidul ce separă nava centrală de colaterala de nord, la -0,60 m. 4) Ruinele bazilicii. Au fost identificate numeroase fragmente ale acestui monument impunător, dintre care cele mai bine păstrate sunt zidurile ce separă nava principală de colaterale, ce continuă să slujească drept sprijin pentru stâlpi şi în structura edificiului actual. Au mai fost identificate fragmente ale laturilor de sud şi de nord ale corului, jumătatea de nord a absidiolei nordice şi o platformă de zidărie ce separa nava principală de cor. Toate aceste ruine prezintă o zidărie din piatră legată cu mortar, frecvent neglijent pusă în operă, cu o talpă de fundare ce coboară de la -1,8 m către -2,25 m, de la vest spre est. Starea de conservare este foarte variabilă, unele conturându-se la -0,55 m, în timp ce altele se păstrează numai ca şanţ de demantelare. Aceasta este îndeosebi situaţia laturilor de sud şi de nord ale bazilicii. În porţiunea identificată, şanţul laturii de nord (umplut cu un amestec de negru, mortar gălbui şi piatră) merge relativ paralel cu zidul actual al bisericii, la 1,45 m sud de acesta, şi are o lăţime de cca. 1,4 m, ceea ce sugerează că, în perioada bazilicii romanice, colaterala de nord era cu cca. 2,85 m mai îngustă. Şanţul laturii de sud a bazilicii romanice, lat de 1,6 m, a fost observată numai pe o porţiune de 0,8 m, cu marginea sa de sud la 1,5 m distanţă de zidul de sud al bisericii actuale. Cercetarea arheologică şi lucrările de restaurare a scos la iveală o cantitate incredibilă de informaţie, numeroase structuri zidite (inclusiv un tunel de încălzire clădit din cărămidă), peste 1500 de artefacte, peste 200 de fragmente de pietre profilate, precum şi fragmente de frescă. Este demn de subliniat faptul că au fost recuperate peste 500 de monede medievale şi moderne.