Perioada de desfăşurare a campaniei: 6 martie - 11 noiembrie 2015 Cele şase situri arheologice descoperite în urma diagnosticului intruziv realizat la sfârşitul anului 2014 de-a lungul ’’Variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu, de arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu şi firma "Vanderley Arheo din Hunedoara, ne-au determinat să executăm cercetări arheologice preventive în aceste si...turi. Cercetările au dus la descoperiri importante, ce se încadrează din punct de vedere cronologic, între începutul epocii bronzului şi evul mediu mijlociu. în cele ce urmează vom prezenta rezultatele acestor cercetări arheologice preventive desfăşurate în anul 2015. Situl nr. 6 Suprafaţa care a făcut obiectul cercetării preventive (de peste 11.760 m.p.), avea iniţial destinaţia de teren arabil. Vestigiile arheologice sunt situate în punctul „Lunca Romaneşti” pe o serie de grinduri cu structură aluvionară, din lunca râului Amaradia. Aici au fost deschise două suprafeţe de decopertă, de formă poligonală, dispuse aproximativ est-vest, cu o deviere spre nord-est, conform traiectului viitoarei şosele de centură. Este vorba despre o aşezare, delimitată iniţial pe o lungime de circa 320 m din traseul proiectat al viitoarei şosele de centură. Aceasta este amplasată la est de localitatea Romaneşti, sat aparţinător mun. Târgu Jiu. Din punct de vedere geografic, situl este amplasat în lunca inundabilă a văii Amaradia, pe o serie de grinduri a căror elevaţie este de doar 1,2-1,5 m faţă de restul zonei. Aici se află un canal care suprapune un curs de apă fosil, cu o lăţime de cca. 60 m, colmatat încă din vechime, dar activ în antichitate. întreaga suprafaţă a sitului, inclusiv zona fostului curs de apă, a fost cercetată arheologic, aici realizându-se o suprafaţă de decopertă, notată de noi cu indicativul Su1. Suprafaţa de cercetare are o lungime de 420 m şi o lăţime variabilă, determinată de variaţia amprizei viitoarei şosele de centură, cuprinsă între 19 şi 22 m. Decopertarea mecanică s-a oprit pe nivelul sterilului arheologic, descoperit între 0,50 şi 0,80-0,90 m, adâncime care a permis conturarea complexelor arheologice. Pe alocuri, în zona fostei văi din antichitate, s-a coborât cu o secţiune de control, până la adâncimea de 2 m. Ulterior, ca urmare a descoperirilor rezultate ca urmare a supravegherii arheologice din apropiere (km 0+550), coroborate cu rezultatele diagnosticului arheologic din luna noiembrie 2014 şi cu datele unei lucrări similare, realizată în proximitate, s-a constatat o extindere a vestigiilor acestui sit, spre est. Aceste noi vestigii au fost descoperite la o distanţă de cca. 120 m faţă de nucleul principal al sitului, despărţite fiind de o altă albie fosilă, activă în activitate. Locuirea din acest punct a fost acoperită spre vest de un strat consistent de aluviuni, care au ridicat cota actuală a terenului. Acest strat aluvionar, pe alocuri cu o grosime de peste 1 m. Această adâncime se adaugă altor 30 de cm de sol vegetal, îndepărtaţi deja, la momentul deschiderii suprafeţei de cercetare. Aici a fost deschisă o nouă suprafaţă de decopertă (notată Su2), pe alocuri coborându-se cu excavaţia până la -1,20 m adâncime, excepţia zonei vestice unde, în perioada comunistă, au fost realizate mai multe lucrări de aducţiune de apă (conducte şi cămine de vizitare) pentru o fermă agricolă, situl a avut de suferit şi ca urmare a acestor intervenţii antropice recente. Suprafaţa decopertată a fost delimitată iniţial între km 0+780-0+850 şi km 0+950-1+200 însă, cercetarea dovedind prezenţa complexelor arheologice pe un perimetru mai mare cu cca. 50 m, până la km 0+900. Ulterior, datorită descoperirilor rezultate ca urmare a supravegherii arheologice din apropiere (km 0+550), coroborat cu rezultatele diagnosticului arheologic din luna noiembrie 2014 şi cu datele unei lucrări similare, realizată în proximitate, s-a constatat o extindere a vestigiilor acestui sit, spre vest. Aceste noi vestigii au fost descoperite la o distanţă de cca. 120 m faţă de nucleul principal al sitului, despărţite fiind de o altă albie fosilă, activă în activitate. Probabil că avem de-a face cu un alt meandru al aceluiaşi râu surprins şi în Su1. Locuirea din acest punct a fost acoperită spre vest de un strat consistent de aluviuni, care au ridicat cota actuală a terenului. Acest strat aluvionar, pe alocuri cu o grosime de peste 1 m, a suprapus o locuire getică. Această adâncime se adaugă altor 30 de cm de sol vegetal, îndepărtaţi deja, la momentul deschiderii suprafeţei de cercetare. Adâncimea până la care s-a realizat decoperta a variat de la 0,50 şi 0,80 m, pe alocuri. Excepţie fac zonele vechiului curs de apă, unde sterilul coboară mai mult, astfel că, săpătura noastră de control s-a adâncit între -1,40 şi 2 m. îndepărtarea straturilor de sol până la nivelul de conturare, s-a făcut prin decopertări succesive de cca. 0,20 m adâncime pe strat de decopertă şi pe segmente de aproximativ 10 x 4 - 6 m. În suprafaţa decopertată au fost cercetate 274 de anomalii, din care, un număr de 266 au fost confirmate ca fiind de natură antropică, cu valoare arheologică. Dintre acestea, 79 sunt gropi de stâlp, 132 gropi cu resturi menajere, 11 gropi de provizii, 12 locuinţe, 5 reprezintă anexe gospodăreşti, 9 sunt gropi cu depuneri de ofrandă, 6 sunt gropi a căror funcţionalitate nu poate fi stabilită, la care se mai adaugă un şanţ, trei contexte de tipul unor grupări de ceramică în stratul de cultură şi 7 gropi de extracţia lutului. În ce priveşte datarea acestora, situaţia se prezintă în felul următor: 22 de complexe aparţin în mod cert culturii Coţofeni, iar pentru alte trei, atribuirea în cadrul descoperirilor acestei culturi rămâne cu semnul întrebării; două complexe aparţin culturii Verbicioara (Verbicioara l-lll); două complexe au putut fi datate la modul general în epoca bronzului; 160 de complexe aparţin culturii getice din La Tène-ul târziu, iar pentru alte 45, datarea în această epocă nu este clară; 12 complexe aparţin epocii migraţiilor, unul este recent, iar 19 au o datare incertă, fiind lipsite de inventar sau cu material arheologic atipic. După conturare, fiecare complex a fost fotografiat şi marcat cu un număr de identificare. Pentru a înregistra aspectul umpluturii, al inventarului arheologic şi eventuala succesiune a contextelor aflate în relaţie stratigrafică directă, toate complexele au fost secţionate, iar profilul rezultat a fost fotografiat şi desenat. S-a realizat cercetarea integrală a complexelor descoperite, urmată de fotografierea finală şi desenarea planului. în unele cazuri (Cx3, Cx5, Cx20, Cx31, Cx33 ş.a.), acolo unde s-au descoperit diverse situaţii arheologice interesante (vase întregibile, sparte pe loc sau aglomerări de fragmente ceramice, chirpici ars, vetre portative etc.), acestea au fost curăţate, analizate, fotografiate şi desenate în detaliu. Indiferent de etapa cronologică în care se datează, complexele descoperite de noi au un inventar destul de modest, în care predomină ceramica şi chirpiciul ars, mai rar fiind descoperite oasele de animale sau alte obiecte de material special. Descoperirile atribuite culturii Coţofeni din Bronzul timpuriu, constau aproape exclusiv din ceramică, în marea ei majoritate aflată în stare fragmentară. Ceramica de uz comun este net superioară, cantitativ, celei fine, de bună calitate. Arderea oxidantă, incompletă în unele cazuri, a generat nuanţe de cărămiziu, cafeniu sau brun. într-o proporţie mai redusă, există însă şi fragmente de culoare neagră, rod al unei arderi reducătoare. Degresantul utilizat în mod curent este nisipul, uneori fiind utilizat cel cu granulaţie mare. Pasta este slab omogenizată, iar netezirea suprafeţelor este una superficială, textura prezentând astfel numeroase asperităţi. Vasele sunt extrem de fragmentare, astfel încât nu putem să ne pronunţăm cu certitudine asupra tuturor formelor. Distingem totuşi prezenţa străchinilor şi a castroanelor, a vaselor de uz comun şi, mai rar, a amforelor sau a ceştilor. Decorul cel mai frecvent este cel incizat, întâlnindu-se într-o motivistică destul de variată, printre care amintim aici inciziile de tip „căpriori” şi „ramuri de brad”, care par să domine, benzile incizate sau „triunghiurile îngropate” ş.a. în numeroase cazuri, ornamentele de tip ramuri de brad apar asociate cu şiruri de impresiuni suprapuse, dispuse pe buza unor vase sau cu aplicaţii plastice de tip „boabe de linte”. Se cuvine să mai menţionăm că decorul realizat prin canelura apare extrem de rar, fiind documentată într-un singur caz, iar cel în tehnica împunsăturilor succesive (Furchenstich), lipseşte cu desăvârşire. Tot singular ne apar şi motivele realizate prin impresiuni cu o sfoară răsucită sau cele realizate cu pieptenele (Kammstrich) la fel ca striurile şi nervurile în relief. Barbotina este documentată prin mai multe fragmente ce par să aparţină aceluiaşi vas. Deosebit de important este şi un fragment de plastică antropomorfă, mai precis un fragment dintr-o statuetă cu cap discoidal, neornamentată. Puţine la număr, însă nu lipsite de interes, sunt descoperirile culturii Verbicioara din Bronzul mijlociu. Acestea, ca şi în cazul anterior, sunt reprezentate prin complexe cu un inventar în care predomină ceramica fragmentară, cu excepţia complexului Cx33, unde, aşa cum s-a mai spus, există şi vase întregi sau parţial întregibile. Lipsesc piesele din metal sau piatră şi oasele de animale, iar chirpiciul ars apare în cantităţi neglijabile. Revenind la ceramică, se observă şi în acest caz, o predominare a materialelor din specia grosieră. Arderea acestora este oxidantă, incompletă în unele cazuri, a generat nuanţe de cărămiziu sau brun închis. Degresantul utilizat în mod curent este nisipul cu granulaţie mare şi pietricelele. Pasta este slab omogenizată, iar netezirea suprafeţelor este una superficială, textura prezentând astfel numeroase asperităţi. Există însă şi ceramică de bună calitate, din categoria celei fine şi semifine, arsă reducător în unele cazuri, rezultând o culoare neagră, care prin lustruire a căpătat un aspect metalic. În ce priveşte repertoriul formelor şi al ornamenticii, în ciuda numărului mic de descoperiri, întâlnim aici vase destul de variate, care acoperă o paletă largă din inventarul ceramicii Verbicioara. Predominante sunt vasele uzuale, tronconice sau bitronconice, unele prevăzute cu toarte şi decorate cu brâuri crestate sau alveolate pe buză, asociate cu grupe de linii incizate, dispuse vertical. Striurile mai mult sau mai puţin regulate, ori grupele de linii incizate arcuite şi întretăiate, constituie de asemenea, elemente de decor întâlnit pe vasele acestei categorii. O a doua categorie o reprezintă vasele de tip amforă, cu corpul bombat, decorate pe umăr sau în zona diametrului maxim cu şiruri de impresiuni alungite, simple sau încadrate de linii incizate dispuse vertical, întrerupte de mici proeminenţe de la care pleacă grupe de linii verticale. Acestora le urmează vasele cu corpul sferic, de tip amforetă sau vasele „clepsidră” cum mai sunt ele numite, din care se păstrează un exemplar întreg şi două fragmentare. Ceştile, de diverse forme şi dimensiuni, majoritatea întregi sau întregibile, sunt şi ele prezente în aşezarea de la Romaneşti. Una dintre acestea, cu corpul uşor arcuit spre interior, este realizată printr-o tratare superficială a suprafeţelor. Decorul său constă din striuri dispuse oblic şi redate într-o manieră neîngrijită. Ce-l de-al doilea exemplar, păstrat întreg, are corpul uşor bombat, gâtul tronconic şi buza decorată cu un brâu crestat. Toarta pleacă de la nivelul buzei şi se uneşte cu corpul vasului în zona de contact a gâtului cu copul. Pasta din care a fost lucrată este specifică vaselor de uz comun, iar suprafeţele sale au fost netezite superficial. înscrisă în categoria ceramicii fine, ultima ceaşcă pe care dorim să o prezentăm aici diferă total de cele anterioare. Exemplarul nostru, păstrat în stare fragmentară, face parte din categoria ceştilor cu gât tronconic înalt, corpul bombat înspre bază şi toarte care porneşte de sub buza vasului până pe umărul acestuia. în zona diametrului maxim este prevăzută cu patru mici pastile aplicate, dispuse simetric. Suprafeţele sunt bine lustruite, iar arderea sa a fost una de tip reducător. Decorul constă din grupe de câte două linii verticale, realizate prin incizie, dispuse de-o parte şi de alta a micilor proeminenţe, la o oarecare distanţă. Două şiruri de impresiuni mici oblice de tip „boabe de grâu”, dispuse orizontal, înconjoară vasul, unul în zona diametrului maxim, legând proeminenţele între ele, iar celălalt în partea superioară. Un alt şir similar porneşte vertical din zona de sub toarte. Ceaşca a suferit parţial o ardere secundară, slipul său bine lustruit fiind exfoliat pe una dintre laturi. Cea de-a treia etapă de locuire şi cea mai importantă prin numărul mare de complexe descoperite, prin diversitatea lor şi a inventarului, este cea getică. în ciuda numărului mare de complexe cercetate, trebuie să remarcăm totuşi sărăcia pieselor speciale, din metal sau sticlă. Din acest ultim material menţionăm patru obiecte de podoabă, toate păstrate în stare fragmentară. Două astfel de piese reprezintă brăţări, dintre care una provine din complexul 0x210, iar cea de-a doua, descoperită în pământul excavat din suprafaţa Su1, provine probabil din stratul de cultură. Primul fragment este confecţionat din pastă de sticlă de culoare maronie, având un decor care constă din aplicaţii albe. Cel de-al doilea fragment este confecţionat din pastă de sticlă de culoare albastră, având o parte mediană bine reliefată, ce imită torsiunea şi nervuri pe laturi, decorate cu aplicaţii albe. Tot din pastă de sticlă sunt confecţionate şi cele două mărgele cu „ochi”, de mici dimensiuni, păstrate fragmentar. Una dintre acestea a fost descoperită în 0x245, iar cea de-a doua, provine din pământul excavat al suprafeţei Su1. Astfel de piese, în mediul lor de origine, sunt asociate în general cu inventare funerare specific feminine, fapt postulat şi pentru descoperirile similare din aşezările dacice. însă descoperirile de la Hunedoara, unde mărgelele din pastă de sticlă apar atât în mormintele unor bărbaţi, cât şi în inventare funerare feminine, vin să contrazică afirmaţia de mai sus. După cum am mai afirmat, piesele din metal descoperite în această aşezare, sunt destul de rare şi, în marea lor majoritate, deosebit de prost păstrate. în rândul pieselor din bronz menţionăm câteva fragmente din resortul unei fibule descoperite în 0x74, alături de toarta, ruptă din vechime, a unei căni bitronconice. Tot din acelaşi metal, însă imposibil de încadrat tipologic şi cronologic, mai menţionăm un fragment de tablă din bronz, descoperit în complexul 0x210 şi un altul, sub forma unui mic bulgăre diform, ce provine din pământul excavat al suprafeţei Su1. Acesta pare să reprezintă un rest de prelucrare a bronzului, atestând indirect, prezenţa acestui meşteşug în aşezarea noastră. Prelucrarea fierului este şi ea atestată pe baza unei lupe din acest metal, descoperită în complexul 0x62, a zgurii din 0x58 şi a unui rest de topire, din pământul excavat al Su1. Cu toate acestea, piesele descoperite aici sunt deosebit de puţine. Din contexte clare provine un obiect diform şi deosebit de corodat, descoperit în complexul 0x119 şi o mică lamă de cuţit, puternic corodată, ce nu a putut fi prelevată (din 0x229). La acestea se adaugă alte două fragmente, descoperite în pământul excavat al suprafeţei Su1, care provin probabil din stratul de cultură. Uneltele şi ustensilele din piatră sunt, la rândul lor, deosebit de puţine. în rândul lor se remarcă o lamă din silex, probabil preistorică, descoperită însă în groapa 0x3, o cute fragmentară din 0x147, realizată dintr-o gresie de bună calitate, cu feţele uşor concave datorită utilizării îndelungate, o altă cute, realizată însă dintr-o banală piatră de râu, de formă alungită, ce provine din 0x154 şi câteva râşniţe întregi sau fragmentare. Nu este exclus ca piesele descoperite în pământul excavat al suprafeţei Su1, să aparţină tot locuirii getice. Oasele de animale sunt deosebit de puţine şi de prost păstrate, solul acid al zonei făcându-le uneori imposibil de prelevat. Resturi de dentiţie şi din oasele unor rumegătoare de talie mare (probabil vite), au apărut în complexe precum 0x43, 0x136, 0x156, 0x161, 0x182, 0x226 şi 0x236. Prezenţa unor „fusaiole” din lut, în câteva dintre complexele getice, chiar dacă în număr destul de redus, relevă existenţa unor activităţi de tip tors şi ţesut. Lipsa perforaţiei la una dintre piesele de formă similară, cum este cea din complexul 0x236, ne îndeamnă să nu excludem utilizarea acestora şi în alte scopuri. Tot în rândul pieselor din lut, demn de remarcat este şi un fragment de creuzet, de formă alungită, ce poartă urme de utilizare, descoperit în complexul 0x57. Pe lângă cele de mai sus, o mare parte a inventarului arheologic descoperit în complexele din situl de la Romaneşti, este constituită din fragmente de chirpici ars, unele deosebit de masive şi lipitură de vatră. Acestea din urmă sunt atestate atât sub forma unor vetre fixe, dispuse direct pe sol, cât şi sub formă mobilă, cu gardină înaltă şi cu picioare trompetiforme în unele cazuri. După cum am mai afirmat, cea mai numeroasă categorie de inventar o reprezintă ceramică. în ciuda acestui aspect, ca şi în cazul descoperirilor precedente, frapează în primul rând starea extrem de fragmentară a materialului ceramic. Sub aspectul tehnicii de confecţionare, se remarcă o dominare netă a categoriei de uz comun, lucrată cu mâna, în dauna ceramicii fine şi semifine, mai slab reprezentate. Forma cea mai frecvent întâlnită aici o reprezintă oala uzuală sau vasul borcan, cu buza rotunjită, uneori răsfrântă spre exterior, fundul drept şi corpul arcuit. Acest tip de vas este modelat cu mâna, din pastă neglijent netezită, degresată cu nisip şi pietricele. Arderea sa, de tip oxidant, a dus la o cromatică destul de săracă în expresie, dominată în special de cărămiziu sau de diferite nuanţe de brun. Decorul său, destul de variat, constă din: butoni cilindrici, simpli sau alveolaţi; proeminenţe aplatizate, simple sau alveolate; brâuri simple sau alveolate, dispuse în arcadă sau bastonaşe întoarse, asociate în general cu butoni sau cu proeminenţe de tipul celor de mai sus; linii incizate, dispuse orizontal, vertical, în semicerc, ondulat sau sub formă de „brăduţ’; striuri verticale sau dispuse dezorganizat pe corpul vaselor; şiruri de alveole dispuse orizontal sau ondulat. O deosebită importanţă, prin caracterul său de unicat, o reprezintă vasul cu reprezentări animaliere. Acesta are corpul arcuit şi buza îngroşată, fiind prevăzut cu proeminenţe-apucători, de forma unor reprezentări zoomorfe, unite între ele cu brâuri alveolate dispuse în arcadă, din care pornesc altele, verticale. în partea superioară, care se păstrează cel mai mult, decorul constă din pastile aplicate dezordonat. Proeminenţele redau stilizat imaginea unor animale domestice din specia ovicaprinelor (berbec şi oaie), iar decorul din pastile sugerează lâna acestora. Mai trebuie spus că unele dintre vasele acestei categorii prezintă la bază, urme de ardere secundară, fapt ce dovedeşte utilizarea lor în contact direct cu focul, probabil în procesul de preparare a hranei. De altfel, unul dintre vasele de acest tip, păstrat în stare fragmentară, încă mai păstrează în interior urme ale conţinutului său. O altă categorie ceramică, importantă mai ales prin unele exemplare păstrate aproape întregi, o reprezintă vasele de provizii. Cele lucrate cu mâna, din pastă degresată cu nisip, au suprafeţele bine netezite sau chiar lustruite la exterior. în privinţa formelor ce pot fi reconstituite avem: vase cu gura răsfrântă spre exterior şi corpul alungit, de mari dimensiuni, prevăzut cu mici proeminenţe conice în jumătatea superioară a diametrului maxim şi vase cu corp bitronconic şi gura evazată. De asemenea, acestei categorii îi pot fi atribuite şi câteva fragmente ale unor vase lucrate la roata olarului, din pastă fină sau semifină. Printre acestea se numără: un fragment dintr-un vas de mari dimensiuni, descoperit în Cx221, decorat cu linii incizate, dispuse orizontal ce încadrează linii ondulate; fragmente dintr-un vas cu buza orizontală şi fundul inelar din Cx130; fragmente din peretele unui vas de mari dimensiuni, cu fundul inelar, descoperit în Cx215. Nu în ultimul rând, mai menţionăm aici un vas de mici dimensiuni, utilizat probabil la păstratul lichidelor, care provine din complexul Cx160. Vasul are fundul inelar şi un decor compus din linii incizate, dispuse orizontal ce încadrează linii ondulate. O altă formă de vas ce apare frecvent în aşezarea noastră este strachina. Exemplarele lucrate cu mâna, sunt realizate în general din pastă semifină, având culoarea cărămizie sau brun-negricioasă. Din punct de vedere tipologic regăsim străchini cu buza invazată, prevăzute în unele cazuri cu proeminenţe întoarse în jos, dispuse sub diametrul maxim şi străchini tronconice, cu buza îngroşată, răsfrântă spre exterior şi umăr proeminent. Exemplarele lucrate la roată sunt puţin numeroase şi deosebit de fragmentare. Ele sunt realizate din pastă fină, cenuşie, brun-roşiatică sau cărămizie. Ca şi caracteristici, vasele de acest tip prezintă buza îngroşată, răsfrântă spre exterior şi umărul proeminent, având cel mai probabil corpul tronconic. O categorie înrudită este cea a străchinilor cu picior înalt, cunoscute drept fructiere. Vasele de acest tip sunt destul de puţine printre descoperirile noastre şi deosebit de fragmentare, nelăsând astfel prea mult loc de consideraţii. Putem spune totuşi că această formă există atât în varianta lucrată cu mâna, cât şi la roată. Din prima categorie, confecţionată din pastă semifină, de culoare brun-negricioasă, se distinge un exemplar cu buza faţetată, descoperit în complexul Cx74. Cele la roată au pastă fină, de culoare cenuşie, buza puţin lăţită şi piciorul scund, aşa cum sugerează fragmentele din Cx147 şi Cx168. Cănile reprezintă apariţii sporadice în situl de la Romaneşti. Cele realizate cu mâna, sunt lucrate din pastă semifină, de culoare neagră la exterior, uşor lustruite. Forma lor este bitronconică, iar toarta, la singurul exemplar păstrat întreg, este puţin supraînălţată şi prevăzută cu nodozităţi în partea superioară. Cele lucrate la roată, din pastă fină, cenuşie, sunt toate imposibil de reconstituit ca formă şi dimensiuni păstrându-se extrem de fragmentar. Doar câteva toarte în bandă lată, cu marginile îngroşate, trădează prezenţa acestor vase în inventarul aşezării noastre. Ca şi în cazul precedent, următoarea categorie, cea a vaselor de tip kantharos, sunt deosebit de puţine şi fragmentare. Demne de remarcat sunt două exemplare parţial întregibile, dintre care unul, lucrat cu mâna, din pastă de culoare neagră, decorat cu linii lustruite dispuse în unghi şi un altul lucrat la roată, din pastă fină, cenuşie. Mult mai numeroase sunt însă descoperirile aşa-numitei ceşti dacice (căţuie) sau ceşti opaiţ. Exceptând vasul din Cx115, lucrat mai îngrijit, restul exemplarelor sunt modelate din pastă grosieră, netezită superficial şi incomplet arsă. Revenind la ceaşca menţionată mai sus, trebuie spus că aceasta are suprafeţele bine netezite, fiind decorată cu motive incizate („brăduţ”) inclusiv pe toartă. Utilizarea lor la iluminat, idee consacrată în literatura de specialitate, este susţinută de prezenţa urmelor de funingine din interiorul ceştii descoperită în locuinţa Cx266. Capacele de vase sunt deosebit de puţine şi fragmentare. Se remarcă aici, fragmente dintr-un vas lucrat cu mâna, de forma unei calote semisferice, prevăzut cu un buton tronconic şi un fragment prevăzut cu un prag masiv şi toarte ce imită torsiunea. Acest ultim vas, este lucrat la roată, din pastă cenuşie, de bună calitate. în zona toartei prezintă o perforaţie realizată după ardere, menită probabil să folosească la atârnatul său cu ajutorul unei sfori. Ca şi în cazul precedent, strecurătorile constituie apariţii rare între descoperirile noastre. Lucrate cu mâna sau la roată, ultimele din pastă fină, cenuşie sau roşiatică, prin starea lor fragmentară, permit puţine consideraţii asupra formei. Excepţie face vasul parţial întregibil din Cx171, cu partea inferioară de formă conică, umăr bine marcat şi gât înalt, terminat printr-o buză uşor evazată. O ultimă categorie ceramică pe care o discutăm aici este cea a amforelor „locale”, reprezentată în cazul nostru prin două fragmente de toarte. Unul dintre acestea este simplu, lucrat din pastă degresată cu nisip cu granulaţie mică, brun-negricioasă, arsă incomplet. Cel de¬al doilea fragment, este lucrat din pastă fină, cu mult nisip şi mică în compoziţie, bine arsă, de culoare cenuşie la exterior. Toarta are secţiune aproape circulară, profil unghiular şi o ştampilă anepigrafă, dreptunghiulară, situată în partea superioară. Ultimul orizont de locuire cercetat de noi, poate fi atribuit, în ciuda sărăciei materialului arheologic, epocii migraţiilor, mai exact mediului cultural Ipoteşti-Ciurelu-Cândeşti. în ce priveşte inventarul, acesta este constituit aproape exclusiv din ceramică, la care se adaugă un fragment din partea inferioară a unei râşniţe (meta) din tuf vulcanic, o fusaiolă de dimensiuni reduse şi un fragment dintr-o tavă masivă din lut, similară vetrelor portative. Ceramica este dominată de vasele lucrate din pastă modelată cu mâna, din pastă degresată cu nisip şi microprundişuri cu granulaţie mare, reflectând un grad redus de sortare a materialului. Unele fragmente, puţine la număr, au în compoziţia pastei, paiete mici de mică sau cioburi pisate. Arderea este oxidantă şi incompletă, iar suprafeţele sunt superficial netezite. Toate aceste caracteristici tehnice, de calitate inferioară, au dus la o fragmentare excesivă a materialului ceramic. Ca tipuri de vas întâlnim oala-borcan, vasele miniaturale şi tăviţe. Cât priveşte prima categorie, acestea au buza răsfrântă spre exterior („buza în S”) şi ornamente, în câteva cazuri, de tip alveole sau crestături. Vasele miniaturale sunt reprezentate printr-un exemplar întreg, netezit superficial, înalt de 7,7 cm şi cu o deschidere la gură de 5 cm. Forma sa imită în mod evident vasul- borcan cu buza uşor răsfrântă spre exterior. în categoria tăviţelor includem două mici fragmente descoperite în complexele Cx14 şi Cx15, care par să aparţină aceluiaşi vas. Acestea sunt lucrate din pastă de calitate inferioară, degresată cu nisip, slab netezită şi arsă oxidant. Marginea lor este joasă şi uşor arcuită. Ele se păstrează sub forma unor fragmente de dimensiuni reduse, fapt ce permite o reconstituire a diametrului iniţial al vasului. Ceramica realizată cu ajutorul roţii olarului cu turaţie înceată şi medie, variază din punct de vedere calitativ, mai ales datorită compoziţiei pastei. Avem aici, vase lucrate neglijent, din pastă zgrunţuroasă, degresată cu nisip şi pietricele, decorate cu fascicule de linii incizate dispuse în registre orizontale. Altele în schimb, sunt bine netezite, iar pasta prezintă un grad mai mare de sortare a degresantului. Decorul acestora constă din fascicule de linii orizontale ce alternează cu altele de tipul liniilor în val. în ciuda stării fragmentare, din punct de vedere al formei, credem că avem de-a face cu acelaşi vas-borcan, decorat în partea superioară, în varianta transpusă la roată. Ceramica lucrată la roata rapidă este slab reprezentată în această aşezare, din complexul Cx14 şi Cx255 provenind singurele fragmente de acest fel. Unul dintre ele provine de la un vas de dimensiuni reduse, lucrat din pastă fină, cenuşie, decorat cu mici nervuri în relief, dispuse orizontal. Cel de-al doilea, lucrat de asemenea din pastă fină, degresată cu microprundişuri, este nedecorat şi prezintă la interior canelurile (coastele) datorate turaţiei rapide a roţii. Cel mai vechi orizont de locuire de la Romaneşti, din punctul „Lunca Romaneşti” aparţine aşa cum am mai spus, culturii Coţofeni. Numărul destul de redus al complexelor care pot fi atribuite acestei culturi şi starea fragmentară a materialului, precum şi stadiul prelucrării acestuia, ne impune o oarecare doză de precauţie în încercarea de încadrare într-o cronologie cât mai strânsă. în lipsa unor forme întregibile, relevante din punct de vedere cronologic sunt fragmentele din pereţii şi buza unor vase decorate cu incizii de tip „căpriori” sau „ramuri de brad”, ultimele asociate uneori cu şiruri de impresiuni suprapuse sau cu aplicaţii plastice de tip „boabe de linte”. Decorul tip „ramuri de brad”, dispus în registre, cu benzi înguste, cruţate, apare doar în prima fază a culturii Coţofeni. La acestea se adaugă canelura, benzile incizate, „triunghiurile îngropate”, decorul realizat cu pieptenele (Kammstrich), striurile şi nervurile în relief. Triunghiurile îngropate realizate prin incizii late, asociate uneori cu şiruri de impresiuni suprapuse, debutează încă din faza Coţofeni I, păstrându-se aproape neschimbat pe tot parcursul celor trei etape evolutive ale acestei culturi. Canelura, aplicaţiile plastice de tip „boabe de linte” şi nervurile în relief, se numără de asemenea printre caracteristicile ornamentelor din fazei incipiente. O parte din elementele apar însă şi în descoperiri din faza târzie din NE Olteniei. Tot aici s-ar înscrie şi primele materiale decorate cu şnurul fals, însă opiniile specialiştilor nu sunt în deplină concordanţă. Decorul realizat cu pieptenele în tehnica Kammstrich, apare printre descoperirile fazei Coţofeni II de la Herculane-Peştera Hoţilor sau, mai recent, la Vinţu de Jos-Deasupra Satului, la nivel Coţofeni la. Prin urmare, având în vedere datele de mai sus, coroborate cu lipsa decorului cu împunsături succesive, specific fazelor mai evoluate şi prezenţa fragmentului decorat în tehnica şnurului fals, plasează descoperirile noastre faza Coţofeni I sau cel mai târziu la începutul fazei următoare. Cea de-a doua grupă de descoperiri, aparţinând culturii Verbicioara, este slab reprezentată din punct de vedere numeric, însă spectaculoase prin prezenţa vaselor întregi şi întregibile. în ce priveşte cronologia şi evoluţia culturii Verbicioara, mai trebuie să precizăm că, ne-am raliat opiniei lui B. Hansel, care-i atribuie acestei culturi doar fazele Verbicioara l-lll, aşa cum au fost ele definite de D. Berciu. Fazele Verbicioara IV-Va şi ultima etapă din schema evolutivă a lui Berciu, faza Vb, reprezintă manifestări culturale aparte, denumite grupul Govora, respectiv, grupului cultural Işalniţa, fiind împărtăşite mai nou şi de alţi specialişti români. Această reinterpretare contravine punctului de vedere al lui D. Berciu, cel care a definit această cultură, punct de vedere susţinut fără modificări semnificative şi de alţi arheologi români. Revenind la analiza formelor şi ornamentelor ceramicii Verbicioara din acest sit, trebuie subliniat încă din start aspectul său destul de unitar. Striurile sunt considerate elemente timpurii, de tradiţie Gornea-Orleşti sau chiar mai vechi, analogiile acestui decor fiind destul de numeroase. O datare asemănătoare o au şi vasele uzuale, decorate cu grupe de linii incizate, dispuse vertical, uneori asociate cu brâuri crestate sau alveolate pe buză. Bune analogii pentru vasul de tip amforă, cu corpul bombat, decorate pe umăr sau în zona diametrului maxim cu şiruri de impresiuni alungite, încadrate de linii incizate dispuse vertical, întrerupte de mici proeminenţe de la care pleacă grupe de linii verticale, găsim la Ostrovul Corbului. Vasele de tip amforetă îşi găsesc analogii în aşezarea eponimă a acestei culturi, unde întâlnim şi ceştile cu gât tronconic înalt, corpul bombat înspre bază prevăzut mici pastile aplicate, dispuse simetric în zona diametrului maxim. Alte analogii apropiate acestui tip de ceaşcă mai provin de la Locusteni şi Cârcea. Ceştile simple, cu corpul uşor bombat, gâtul tronconic şi buza decorată cu un brâu crestat sunt apariţii destul de rare în mediul Verbicioara, singurul exemplar asemănător provenind tot din aşezarea eponimă. Aşa cum se poate vedea, toate analogiile de mai sus aparţin orizontului timpuriu al culturii Verbicioara (fazele I-III), acesta constituind şi momentul la care se datează descoperirile noastre. Cea mai consistentă etapă de locuire aparţine, aşa cum am mai afirmat, culturii getice din La Tène-ul târziu. Prin urmare, analiza materialului ceramic descoperit aici, extrem de bogat şi variat, s-a realizat doar într-o formă primară, astfel încât, concluziile referitoare la evoluţia particulară a fiecărui complex arheologic, nu pot avea decât un caracter tranzitoriu. La aceasta se adaugă şi cvasi- inexistenţa elementelor de inventar special, cu valoare cronologică ridicată. în rândul acestor ultime piese, se remarcă în primul rând cele din pastă de sticlă. Atât brăţările cât şi mărgelele descoperite aici, reprezintă probabil importuri din mediul celtic, aşa cum sunt considerate unele dintre descoperirile de acest fel din mediul daco- getic. Contactele zonei cu celţii din spaţiul intracarpatic, nu reprezintă manifestări singulare, cel mai apropiat exemplu fiind mormântul de la Teleşti, unde apar şi analogii pentru podoabele noastre din pastă de sticlă. Această descoperire a fost datată în a doua jumătatea a sec. III a. Chr. şi începutul sec. II a. Chr., în timp ce, piese similare din arealul daco-getic, se înscriu între sec. Il-I a. Chr. Tot din apropiere, mai cităm ca analogie, un fragment de brăţară de descoperit în aşezarea de la Spahii. Piesele din pastă de sticlă, în special mărgelele, sunt bine cunoscute în mediul getic de la sud de Carpaţi, astfel că, menţionăm aici doar câteva descoperiri precum cele de la Socu-Bărbăteşti, Conţeşti, Zimnicea, Popeşti şi lista poate continua. Un lot destul de numeros de astfel de podoabe provine din spaţiul intracarpatic, din fortificaţia de la Tilişca, alte piese apărând sporadic şi în unele aşezări de pe cursul mijlociu al Mureşului. O piesă deosebit de importantă pentru datarea locuirii getice din acest punct este toarta de cană din bronz, descoperită în Cx74. în ciuda stării sale fragmentare, ea poate fi încadrată în categoria cănilor bitronconice de tip Piatra Neamţ, în România având analogii la Bâtca Doamnei, în localitatea care dă numele acestei serii şi în nord-vestul României, la Şimleu Silvaniei. în zona lor de origine (spaţiul nord italic), astfel de căni se datează între 125/120 - 50 î. Chr., în timp ce, piesele din Dacia preromană, pătrund aici încă din prima jumătate a sec. I a. Chr.. Vasele borcan, de tipul celor descrise în subcapitolul anterior, reprezintă o apariţie comună în aşezările geto-dacice din spaţiul intra şi extracarpatic, din sec. II a. Chr. - I p. Chr., continuând să fie utilizat chiar şi după cucerirea romană. Aşa cum spuneam, vasul nostru cu reprezentări animaliere are, în stadiul actual al cercetărilor noastre, un caracter de unicat. O parte din elementele sale speciale de decor îşi găsesc însă analogii în arealul daco-getic. Ne referim aici în primul rând la reprezentările animaliere în general şi la cele de ovicaprine în particular, dintre care, cele mai numeroase exemple provin de la Brad, ele nefiind însă manifestări singulare. în ce priveşte decorul realizat din pastile aplicate, acesta este unul nu foarte răspândit, găsindu-şi analogii la Piscu Crăsani, Poiana (sec. I a. Chr.) şi pe ce ceramica din Muntenia (aici sec. II a. Chr. - I. p. Chr.) şi din spaţiul intracarpatic. Vasele dacice de provizii, lucrate la roată, îşi au originea în exemplarele de tip pithos din lumea grecească, datându-se pe parcursul sec. I a. Chr - I p. Chr. Străchinile tronconice lucrate cu mâna sau la roata olarului, sunt apariţii comune în mediul geto-dacic, fiind lipsite de valenţe cronologice ridicate. Excepţie fac exemplarele cu buza invazată, prevăzute cu proeminenţe întoarse în jos, considerate de tradiţie hallstattiană, cu o datare pe parcursul sec. V-IV a. Chr. şi IV-III, continuând să existe pe tot parcursul sec. II-I a. Chr. Trebuie spus însă că acestora din urmă le lipsesc proeminenţele, fapt care ne determină, în ciuda asocierii vaselor noastre cu ceramică la roată, pledăm pentru o datare pe parcursul sec. III a. Chr. sau, cel târziu prima jumătate a sec. II a. Chr. Faţetare buzei fructierelor lucrate cu mâna, este considerate de unii autori drept o caracteristică timpurie a ceramicii dacice din Transilvania, datată între sec. III a. Chr. - prima jumătate a sec. II a. Chr. La sud de Carpaţi, tehnica faţetării continuă să fie utilizată şi în perioada sec. II-I a. Chr., după cum o dovedesc exemplarele descoperite la Spahii sau Vadu Anei, pentru a cita doar câteva exemple. Cana lucrată cu mâna, cu toartă uşor supraînălţată, cu nodozităţi, îşi găseşte bune analogii la Sebeş, Brad şi în alte aşezări similare, datându-se pe parcursul sec. II a. Chr.. După unele opinii, vasele de tip kantharos din mediul geto- dacic sunt forme de inspiraţie elenistică preluate însă din olăria celtică. Astfel de vase au o datare destul de largă, fiind utilizate din a doua jumătate a sec. al II a. Chr. pe tot parcursul sec. I a. Chr. Printre analogiile kantharoi-ului modelat cu mâna menţionăm descoperirile din dava de la Grădiştea, datate în sec. I a. Chr. şi exemplarul de la Sighişoara (sfârşitul sec. I a. Chr. şi pe parcursul sec. I p. Chr.). Descoperirile aşa-numitei ceşti dacice sunt mult prea numeroase pentru a le mai cita aici, fiind specifice majorităţii aşezărilor geto-dacice din faza clasică, continuându-şi existenţa şi în epoca romană. Acest lucru ne-o dovedeşte descoperirile din castrele de la Bumbeşti Jiu şi Cătunele, pentru a le cita doar pe cele mai apropiate. în schimb, motivul „brăduţului”, interpretat de unii autori ca simbol al arborelui vieţii, apare destul de rar pe astfel de recipiente. Vasul strecurătoare din 0x171 îşi găseşte bune analogii în centre precum Popeşti, Poiana sau în alte aşezări din faza clasică. Amforele având toarte cu profil unghiular sunt specifice lumii rhodiene de la sfârşitul sec. III a. Chr. până în sec. I a. Chr.. Amforele de Rhodos domină numeric descoperirile de acest tip din spaţiul getic. Exemplarul nostru, prin analogie cu alte produse asemănătoare, se înscrie în ceea ce specialiştii numesc drept imitaţie locală a amforelor rhodiene. Acestea sunt produse în zona Munteniei, având legătură cu comerţul cu vinuri. Datarea amforelor de producţie locală cu ştampile anepigrafe se înscrie pe parcursul sec. II - I a. Chr., activând aproape în paralel cu vasele rhodiene pe care le imită. Datarea propusă pentru aceste amfore jalonează, în opinia noastră şi etapa de locuire getică din aşezarea noastră, cu posibilitatea ca începuturile sale să se plaseze chiar de la sfârşitul sec. III a. Chr. Ultimul orizont de locuire cercetat de noi în situl de la Romaneşti aparţine, aşa cum spuneam, epocii migraţiilor. Inventarul arheologic descoperit în puţinele complexe de acest fel constă, într-o proporţie destul de însemnată, din ceramică modelată cu mâna, din pastă degresată cu nisip, pietricele şi cioburi pisate în unele cazuri. Forma caracteristică este oala-borcan cu buza răsfrântă spre exterior. Analogii pentru acestea găsim în ceramica din aşa-numitul tip Korceak, vehiculat de slavi şi prezent într-o serie de aşezări precum Bucureşti, Sărata Monteoru sau Dulceanca, pentru a cita doar câteva dintre descoperirile din Muntenia. La care mai putem adăuga câteva descoperiri recente din nordul Olteniei. Printre descoperirile din Moldova, destul de numeroase de altfel, ne mărginim să menţionăm aici analogiile de la Dodeşti-Vaslui. Alveolele sau crestăturile pe buza unor vase similare sunt caracteristice culturii slave întâlnindu-se, încă din sec. VI, pe spaţii geografice largi. Posibile analogii le oferă câteva dintre descoperirile sec. VI-VII din Moldova sau din Transilvania, de la Moreşti. Ceramica lucrată la roată înceată, decorată cu linii orizontale şi linii dispuse în val se regăseşte printre altele, în descoperirile de la Dulceanca şi Gropşani. Şi tot de la Dulceanca mai putem cita analogii pentru tăviţele (numite şi tipsii sau tigăi) pe care unii autori le consideră specifice culturii slave. Un interesant reper cronologic pentru descoperirile noastre o constituie dispariţia acestui tip de vas din repertoriul ceramicii din Muntenia secolului VII. Tăvile masive din lut, similare vetrelor portative, din mediul slav, sunt legate probabil de prepararea/uscarea cerealelor pentru depozitarea lor în gropi. Analogii apropiate avem tot la Dulceanca, de unde provin şi destul de numeroase fragmente de ceramică lucrată la roata rapidă. în concluzie, pe baza analogiilor de mai sus, considerăm că ultimul orizont de locuire al aşezării de la Romaneşti se datează în sec. VI- VII şi poate fi atribuit mediului cultural Ipoteşti-Ciurelu-Cândeşti. Stratigrafia sitului este destul de eterogenă, înregistrându- se diferenţe majore pe întreaga suprafaţă de cercetare, motiv pentru care ea nu poate fi generalizată. Ca particularităţi s-au constatat următoarele: Suprafaţa Sul între km 0+780 - 0+850, stratul vegetal (0¬0,25 m), suprapune un nivel aluvionar, brun-gălbui, nisipos, steril din punct de vedere arheologic (0,25-0,60), urmat de un strat de cultură, cenuşiu închis, nisipos, amestecat cu materiale arheologice (0,60¬0,80 m). Sub acesta din urmă, se află sterilul arheologic, compus dintr-un lut brun-gălbui. în ce priveşte acest ultim strat, se constată însă mici diferenţe, ca de exemplu, spre km 0+780 unde, sterilul este constituit dintr-un strat consistent de balast. - între km 0+850 - 0+900, se regăsesc şi aici stratul vegetal (0-0,25 m), urmat mai jos de un nivel aluvionar, mult mai consistent, brun-gălbui, nisipos (0,25-1,10 m), care suprapune mai multe niveluri aluvionare de argile şi pietrişuri de râu (1,10-2 m), toate acestea fiind sterile din punct de vedere arheologic. - între km 0+900 - 1+200, stratigrafia generală a zonei este compusă din stratul vegetal (0-0,25 m), ce suprapune nivelul aluvionar descris mai sus (0,25-0,50 m) urmat de un strat brun pigmentat, în care apar sporadic fragmente de chirpici ars şi de ceramică (0,50¬ 0, 80 m) şi de sterilul brun-gălbui, înlocuit pe alocuri de balast (vezi zona de la km 0+150). Suprafaţa Su2 - între km 0+630 - 0+650, avem: strat 1: 0,00-0,50 m sol brun- cenuşiu, afânat, aluvionar; strat 2: 0,50-0,90 m lut galben, aluvionar; strat 3: 0,90-1,20 m argilă cenuşie, cu materiale arheologice rulate (malul văii din antichitate). - în restul sectorului cercetat, stratul aluvionar se subţiază şi chiar dispare înspre limita de vest, iar vestigiile se conturează deja la -0,30 -0,40 m faţă de nivelul actual. În concluzie, cu toate că s-au descoperit complexe arheologice din patru perioade istorice, doar pe alocuri s-a putut constata existenţa unui strat de cultură. Acolo unde acest strat s-a mai păstrat, s-a constatat aspectul său unitar, ce nu a permis o diferenţiere cromatică a fiecărei etape de locuire în parte. Cercetările arheologice de la Romaneşti punctul „Lunca Romaneşti“, de mare amploare şi desfăşurate într-un timp relativ scurt, au evidenţiat faptul că spaţiul investigat este unul cu un potenţial arheologic deosebit. Situl, necunoscut iniţial, contribuie într-o oarecare măsură la o mai bună cunoaştere a locuirii rurale din bronzul timpuriu şi mijlociu, epocă a fierului şi epoca migraţiilor. Au fost descoperite noi elemente de habitat şi importante piese de inventar arheologic, pe baza cărora s-a putut creiona relaţia cu alte centre politice şi militare contemporane. Totodată au fost descoperite şi o serie de complexe care se individualizează prin inventarul aparte (Cx3, Cx31, Cx33, Cx59, Cx145 ş.a.). Încadrările cronologice avansate aici, au la bază prelucrarea primară a materialului descoperit şi studiul bibliografiei avute la dispoziţie. Din nefericire nu în toate complexele au fost descoperite piese relevante din punct de vedere cronologic, iar un număr important dintre acestea au fost lipsite de inventar. Prin urmare, până la o analiză mai atentă a descoperirilor, în scopul valorificării ştiinţifice, datarea acestora în limite cronologice mai largi, ţine de actualul stadiu al cercetării. Din punct de vedere cultural-cronologic, situaţia se prezintă în felul următor: 22 de complexe aparţin în mod cert culturii Coţofeni, iar pentru alte trei, atribuirea în cadrul descoperirilor acestei culturi rămâne cu semnul întrebării; două complexe aparţin culturii Verbicioara (Verbicioara I-III); două complexe au putut fi datate la modul general în epoca bronzului; 160 de complexe aparţin culturii getice din La Tène-ul târziu, iar pentru alte 45, datarea în această epocă nu este clară; 12 complexe aparţin epocii migraţiilor, unul este recent, iar 19 au o datare incertă, fiind lipsite de inventar sau având un inventar atipic.