Situl arheologic de la Oradea – Salca Biserică este amplasat pe terasa superioară a Crişului Repede, în imediata apropiere a pârâului Peţa (traseul să actual este canalizat). În luna iulie 2014 a fost supusă cercetărilor arheologice preventive o suprafaţă de aproximativ 90 m2 poziţionată la 20 m NE de biserica ortodoxă Sf. Ioan Iacob Hozevitul şi 50 m SE de str. Vavilov (perpendicular pe axul ei). Demararea a...cestor investigaţii a fost impusă de intenţia primăriei din Oradea a amenaja o parcare şi a vizat indentificarea potenţialului arheologic şi a impactului asupra sitului a respectivului proiect. Terasa Salca a început să fie cercetată arheologic încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Toate săpăturile desfăşurate de-a lungul timpului, în sectoarele Gheţărie, Cărămidărie, Pepinieră, Fabrica de Bere/Lotus Market, au conturat o puternică locuire a zonei care se extinde pe mai multe epoci. Cele mai vechi urme cunoscute aparţin neoliticul timpuriu (stilul ceramic Criş), urmate de o locuire neolitică târzie (Herpály/Oradea-Salca), una din perioada timpurie (Tiszapolgár), mijlocie (Bodrogkeresztúr) şi târzie a epocii cuprului (Baden şi Coţofeni), epoca bronzului (Otomani), prima epocă a fierului, precum şi din perioadele La Tène, migraţii şi feudală timpurie. Considerând faptul că suprafaţa destinată cercetării din situl de la Salca Biserică s-a regăsit pe marginea terasei Salca, s-a urmărit şi o evaluare a intensităţii de locuire în această zonă prin comparaţie cu siturile deja cunoscute. Tot în cursul anului 2014 pe terasa Salca, în apropierea punctului de cercetare care a făcut obiectul investigaţiei noastre, a mai fost condusă o cercetare arheologică preventivă de către colegul Sorin Bulzan (Muzeul Ţării Crişurilor Oradea), rezultatele preliminare ale acesteia indicând un nivel medieval şi cel puţin un nivel neolitic. Din punctul de vedere al metodologiei de cercetare, s-a deschis o suprafaţă, denumită Suprafaţa 1/2014 de cca. 90 m2, care în partea superioară pe o adâncime de aproximativ 40 cm a fost decapată mecanic cu un utilaj de tip buldo-excavator, fiind cunoscut faptul că, anterior, în aria de cercetare a funcţionat un depozit de combustibil solid ce a afectat zona. Ulterior, Suprafaţa 1 a fost împărţită în trei casete cercetate manual, după cum urmează: Caseta 1 de 5x6 m (Pl.I.2), Caseta 2 de 4x6 m (Pl.I.4) şi Caseta 3 de 3x5 m. Caseta 1 a fost poziţionată în partea sud-estică a suprafeţei. Caseta 2 a fost amplasată la vest de prima, fiind lăsat între ele un martor de 50 cm grosime. La nord-est de Caseta 1 a fost trasată Caseta 3, păstrându-se şi în acest caz un martor de 50 cm grosime. Prin aceastră strategie de dispunere, s-a urmărit obţinerea unor profile stratigrafice continue pe mai multe laturi, rezultatul constând în 4 profile a câte 9 m lungime cu câte un martor de 50 cm. Săparea casetelor s-a făcut prin adâncirea, în medie cu 15 cm, pe planuri succesive. De asemenea, casetele au fost divizate în griduri cu celula de 1x1 m, pentru o mai bună înregistrare a datelor. În total, în urma cercetărilor, a fost surprins un număr de 38 de complexe arheologice, cea mai mare parte a acestora concentrându-se în Casetele 1 şi 2, deci în partea centrală şi de SV a ariei investigate. Majoritatea complexelor reprezintă urmele unor locuinţe adâncite, gropi menajere, respectiv gropi, care lipsite fiind de artefacte şi având o formă oval-alungită au fost interpretate ca surse pentru lut. De asemenea au fost înregistrate trei cuptoare, dintre care unul a fost descoperit în Caseta 3, foarte afectat de intervenţiile antropice moderne, iar un altul a fost surprins în profilul SE al Casetei 1. În schimb, a putut fi documentată cupola unui cuptor (Cx 01) cu o formă uşor convexă (Pl. I.1). Complexul a fost secţionat pe direcţia NE-SV pentru a se realiza un profil transversal prin acesta. Materialul recoltat din zona sa (carourile E4, E5, E6) a constat din fragmente ceramice provenind de la un vas de mari dimensiuni, dar şi de la alte vase, bucăţi de lut ars, piatră cu urme de arsură, piese litice cioplite (aşchii de debitaj de mici dimensiuni, aflate în poziţie secundară) şi fragmente osteologice, dintre care o parte calcinate. A putut fi identificată şi plita (sau lipitura) cuptorului, reprezentată de un lut puternic ars, de culoare brun negricioasă. Datarea complexului, pe baza ceramicii asociate a fost stabilită pentru secolele XI-XII. În apropierea acestuia, pe planul al treilea, a mai fost descoperită o fusaiolă din lut, lucrată la roată (Pl. II.1). În Caseta 1 a mai fost documentat un complex medieval timpuriu, reprezentat de o groapă ovală (Cx 03), în care a apărut un număr redus de fragmente ceramice, o fusaiolă (Pl. II.3), respectiv aşchii de debitaj rulate. Un alt complex medieval timpuriu a putut fi identificat în Caseta 2 şi a reprezentat o structură rectangulară cu dimensiunile de 290x260 cm ale cărei limite au fost demarcate doar pe trei laturi (Pl. I.3). Au putut fi identificate şi o vatră (Cx 26), surprinsă în profilul nord-vestic al casetei, şi patru gropi de stâlp care aparţin locuinţei. Din complex au fost recuperate mai multe fragmente ceramice dintre care unele cu decor tipic, dar şi osteologice, precum şi piese litice cioplite în poziţie secundară. Prezenţa acestora din urmă se datoarează cel mai probabil faptului că locuinţa intersectează alte complexe (Cx 17, 18, 19, 20, 21). Dintre acestea notăm complexul Cx 17, ce a apărut în apropierea profilului de SV al Casetei 2, neputând fi cercetat integral. Din interiorul său au fost recoltate numeroase piese litice cioplite, respectiv aşchii de debitaj, preponderent fiind obsidianul, urmat de piese din silex, aparţinând neoliticului târziu (Pl. II.2), dar şi fragmente ceramice databile în aceeaşi perioadă (Pl. II.5.b.-c.), fragmente osteologice şi un corn de cervidee. Printre artefactele neolitice descoperite în Caseta 2, amintim şi o greutate de lut, descoperită în poziţie secundară în partea nord-vestică a casetei. Mai multe complexe s-au conturat sub forma unor aglormerări de chirpici, cu limitele mai mult sau mai puţin uşor de stabilit. Aceste aglomerări au fost mai pronunţate în Caseta 1, acolo unde ele au fost însoţite de un material caracteristic neoliticului târziu (fragmente ceramice pictate). Majoritatea complexelor arheologice descoperite aparţin perioadei târzii a epocii neolitice, reprezentate în partea de vest şi nord vest a judeţului Bihor de manifestări ale stilului ceramic Herpály. Epocii timpurii a cuprului îi pot fi atribuite două complexe ce conţin artefacte specifice Tiszapolgár. În poziţie secundară au fost găsite şi câteva fragmente ceramice Baden-Coţofeni (Pl.II.5.a). În concluzie cercetarea noastră a dus la documentarea unui nivel de locuire medieval timpuriu (secolele XI-XII) cu mai multe complexe (locuinţă, cuptoare, gropi), a unor gropi ce se plasează prin materialul arheologic descoperit la debutul perioadei timpurii a epocii cuprului (Tiszapolgár) şi a trei niveluri de locuire neolitice târzii delimitate prin amenajări de suprafaţă.