Localitatea actuală Opatiţa este situată în partea de sud a Banatului în câmpia joasa a Bârzavei, fiind situat la 4,4 km N de oraşul Deta şi face parte din structura urbană a acesteia. Cercetarea arheologică sistematică a vizat punctul Călăşturi, unde a fost identificată o biserică fortificată datată în epoca medievală. Fortificaţia – mânăstirea, este situată intravilan – la 0,45 km NE de biserica ortodoxă di...n Opatiţa, la 50 m NE de limita estică a localităţii şi la 50 m N de versantul drept al pârâului Bârdeanca – afluent al râului Bârzava, pe un teren viran care este folosit în prezent ca şi zonă de depozitare a deşeurilor menajere, situl având o suprafaţă de 108 mp. În jurul ruinelor bisericii, aflate la est de localitate se află necropolele medievale de epocă timpurie şi de epocă medievală – sec. XI-XIII, situate în interiorul unei fortificaţii. Din punct de vedere arheologic zona este bogată în obiective arheologice(41), alături de cele două puncte menţionate mai există încă 2 puncte aflate în hotarul localităţii(42), ambele cu vestigii datate în epoca preistorică – cultura Coţofeni şi epoca bronzului(43). Zona a fost cercetată sistematic de-a lungul timpului mai ales din punctul de vedere al vestigiilor medievale de către D. Ţeicu(44). Biserica din Opatiţa este cunoscută din listele papale din anii 1333-1335. Parohia a fost consemnată în anul 1333 în arhidiaconatul de Caraş, iar în anii următori apare între parohiile din decanatul dintre Timiş şi Bârzava. Un document din 10 noiembrie 1452 oferă informaţii despre biserica parohială din Opatiţa. Ea se afla la acel moment protejată împotriva incursiunilor turceşti de un gard din lemn. Cercetările recente din campania arheologică din anii 2005 şi 2008 de la Opatiţa au surprins elemente structurale ale unei fortificaţii de pământ şi lemn, ce constau din două şanţuri de apărare şi val de pământ şi o palisadă dublă din lemn. În zonă, s-au cercetat şi 34 de morminte aparţinând unei necropole cu două etape de funcţionare(45). In perioada dominaţiei otomane, Deta şi Opatiţa au făcut parte din sangeacul Timişoara, din nahia (unitate administrativ-teritorială mică) Ciacova şi apare sub numele de Opatica Mala şi Opatica Velica(46). La Marsigli în 1690-1700 apare ca aşezare locuită sub denumirea de Opatica aflată în Districtul Bocşa(47). În conscripţia din 1717 Deta nu apare, in schimb apare Opatiţa sub denumirea Hopatiţa aparţinând districtului Ciacova şi având 30 de case. Pe harta lui Mercy de la 1723-1725 este indicat toponimul Oppatiza, iar pe harta lui Griselini există satul Opaticza(48). De asemenea F. Milleker semnalează şi el ruinele bisericii medievale(49). În cadrul cercetării sistematice reluată în vara anului 2015 existau două mari obiective: investigarea noninvazivă a perimetrului fortificaţiei şi cercetarea laturii de nord a acesteia - identificarea din punct de vedere topografic precum şi cercetarea din punct de vedere arheologic a unor noi complexe arheologice în zona menţionată. În campania anului 2015 a fost cercetată arheologic latura de nord a fortificaţiei fiind descoperit un al doilea turn situat tot pe această latură după cel descoperit în campaniile anterioare. De asemenea cercetarea noninvazivă a relevat urmele unor posibile construcţii aflate la nord-est de fortificaţie, a turnului confirmat de cercetarea arheologică şi a unor noi structuri aflate în interiorul fortificaţiei. Lucrările s-au desfăşurat pe parcursul întregii luni august 2015, concentrându-se pe latura nordică a fortificaţiei datorită faptului că latura sudică şi estică a acesteia este în mare parte distrusă de către lucrările desfăşurate pentru construirea cazematelor militare din anii 50’. Datorită existenţei celor două obiective, lucrările s-au concentrat în două mari direcţii: cercetările nonintruzive şi cercetarea intruzivă a laturii nordice a fortifacţiei. Cercetarea nonintruzivă a debutat cu o acţiune de igenizare a întregului spaţiu. Datorită timpului limitat, cercetările s-au limitat la scanarea zonei estice a sistemului de fortificare, în zona vestică lucrările s-au extins pentru a putea surprinde dacă în această zonă există complexe arheologice, dar şi a interiorului fortificaţiei în zona nord-estică (acolo unde se bănuia existenţa unei porţi). Pentru lucrări s-au folosit atât magnetometrul cu cesiu cât şi prin metoda rezistivităţii electrice. Din fericire s-au confirmat posibile structuri de locuire în exteriorul fortificaţiei în partea de est, un al doilea turn hexagonal aflat în vecinătatea S1 şi de asemenea structuri de locuire din zid în interiorul fortificaţiei în colţul de nord-est. Cercetarea arheologică intruzivă s-a concentrat pe dezvelirea aproape a întregii laturi nordice a fortificaţiei prin redeschiderea S1, S9, S11 şi S12 (Pl. 1). În funcţie de scanarea suprafeţei dintre S1 şi S9 şi în funcţie de rezultatele obţinute după curăţarea profilului estic al S9 a fost observată amprenta unui al doilea turn, fapt confirmat prin deschiderea S13 (10x 4,20 m) perpendiculară pe palisada fortificaţiei. În S13 s-a excavat până la adâncimea de 0, 30- 0, 50 m, ajungându-se pe nivelul conturare al turnului, lucrările fiind oprite în această fază. Excavarea a fost făcută mecanic până la 0,20 m, deasupra structurilor palisadei şi până la 0,40 m în interiorul fortificaţiei datorită faptului că în această zonă exista un mal de pământ de la excavaţii anterioare. După aceea excavarea a continuat manual. S-a putut observa o structură de formă pentagonală arsă la roşu, în partea sudică a acesteia - în interiorul unei fortificaţii existând indiciile existenţei unei intrări formată din două laturi înaintate faţă de corpul turnului. După curăţarea vechilor secţiuni s-a ajuns pe nivelul de construcţie al palisadei de lemn, amprenta acesteia a rămas în pământul ars la roşu. Excavarea a fost făcută mecanizat până la 0,25 m pentru ca mai apoi să continue manual. Odată cu descoperirea celui de-al doilea turn, latura de nord a fortificaţiei beneficiază de o completare a informaţiei. Sistemul de fortificare format din două şanţuri şi două valuri de pământ este completat de o palisadă dublă din lemn(50) cu emplecton de pământ şi întărită pe alocuri cu contramăsuri din lemn aflate între cele două tălpi ale palisadei. Din păcate inventarul arheologic este foarte sărac (Pl. 2, 3), zona respectivă fiind înaltă a fost supusă atât eroziunii naturale cât şi schimbărilor produse de om, prin urmare cei 0,25- 0,40 m de depunere de sol sunt în mare parte deranjaţi, materialul arheologic a fost găsit în mare parte în poziţie secundară. Această poziţie secundară se datorează atât eroziunii naturale, acţiunii omeneşti moderne cât şi construirii fortificaţiei. Astfel în solul excavat din val au apărut fragmente ceramice preistorice şi o fibulă datată în perioada secolelor II- III p. Chr. De asemenea în S1, S9, S11 şi S12, nu a fost găsit foarte mult material arheologic, acesta provenind aici doar din îndreptarea profilelor, având în vedere faptul că acestea au mai fost excavate. Pentru viitor, ne propunem ca zona fortificaţiei şi aşezării să fie cercetată sistematic pentru a lămuri problemele stratigrafice apărute în această campanie arheologică, mai ales zona turnului 2. Considerăm că cercetarea arheologică şi implicit conservarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului arheologic trebuie să implice într-o mare măsură comunitatea locală, prin urmare ne propunem să colaborăm cu ea pentru realizarea acestor obiective. Menţionăm că materialul descoperit aici va fi restaurat şi pus în valoare în cadrul unei expoziţii tematice organizată de către colectivul de cercetare la sediul Muzeului Banatului Montan.