.
Oltina | Judeţ: Constanţa | Punct: Capu Dealului | Anul: 2007
Anul:
2007
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade:
Epoca medievală timpurie
Categorie:
Domestic
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată
Județ:
Constanţa
Localitate:
Oltina
Comuna:
Oltina
Punct:
Capu Dealului
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Chiriac Costel Institutul de Arheologie, Iaşi
Custurea Gabriel Gheorghe Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Mototolea Constantin-Aurel Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Talmaţchi Cristina Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Cod RAN:
Raport:

Aşezarea fortificată, de perioadă medieval timpurie, de la Oltina - Capul Dealului, situată în sud-vestul Dobrogei, între localităţile Oltina şi Satu Nou, a beneficiat anul acesta de a V-a campanie de săpături arheologice, desfăşurată între 18 septembrie-12 octombrie. Deoarece complexele şi inventarul aferent, apărute în campaniile precedente, au fost prezentate, la momentul respectiv, în Cronica Cercetărilor A...rheologice1 şi în alte publicaţii2 nu vom insista asupra lor. În 2007 a fost continuată cercetarea pe întreaga suprafaţă a S2 (30 x 4 m) şi au fost deschise secţiunea S 2A (15 x 4 m), plasată în continuarea S2, spre N, precum şi o casetă (Cas. A/2007, de 2 x 2 m), ultima pentru a scoate la suprafaţă o instalaţie de foc observată din campania trecută. Au fost identificate două complexe de locuire (C1/2007 şi C2/2007), două instalaţii pentru foc (Cuptorul 1/2007 şi Cuptorul 2/2007) şi o groapă (Gr.1/2007), probabil menajeră. Cpl C1/2007 a apărut în S2, c.1-3, la -1,38 m. Este vorba despre o podea bine lutuită, descoperită parţial (pe o suprafaţă de 2,35 x 1,62 m), care păstra, în colţul de SE, o zonă aproximativ circulară cu urme de arsură (probabil o fostă vatră). Pe latura vestică, lângă profil, podeaua era străpunsă de o groapă circulară, adâncă de 0,30 m şi cu un diametru de 0,19 m, lutuită, reprezentând, probabil, urma unei vechi construcţii pe schelet de lemn, cu precizarea că nu păstrează resturi de lemn carbonizat. Cel de al doilea complex, C2/2007, a fost identificat în S2A, c.1-2, la -1,40 m. Este vorba despre o podea lutuită prefigurată în faţa Cuptorului 2/2007 şi străpunsă de Gr. 1/2007, ultima situată la vest de instalaţia de foc, la cca. 0,45 m. Cum podeaua a apărut în ultima zi a campaniei scoaterea ei la suprafaţă, integral, a fost amânată până la următoarele săpături. Cuptorul 1/2007, apărut în Cas. A/2007, este o instalaţie gospodărească cu o singură cameră, ce aparţine cpl.3/2003. El este situat în colţul de SE al acestuia, are o formă dreptunghiulară, cu colţurile uşor rotunjite, şi este flancat pe laturile de E şi de S de câte un şir de pietre, ce par a delimita suprafaţa complexului. Vatra instalaţiei, uşor adâncită faţă de podea, a fost construită din blocuri de piatră fasonate (cu dimensiuni de 40 x 16 cm; 32 x 14 cm şi gr. variind între 34 şi 36 cm), prinse cu liant (pământ galben) doar pe latura sudică a cuptorului. Bolta acestuia, spartă parţial datorită intervenţiei animalelor, a fost realizată din pietre de râu de dimensiunile unei cărămizi, legate cu pământ galben, peste care s-a aplicat un strat de lutuială, gros de 6,5-7,5 cm. Gura cuptorului, orientată spre V, era protejată de un şir de pietre dispuse sub forma unui arc de cerc, iar înălţimea lui era de cca. 0,52 m. În lutuiala din bolta instalaţiei de foc erau prinse câteva fragmente ceramice, ce prezentau linii orizontale incizate, iar in peretele sudic, printre pietrele ce îmbrăcau vatra propriu-zisă, un fund de vas şi un fragment de tegulă. Cuptorul 2/2007, apărut în caseta 1 din S2 şi caseta 1 din S2A, este tot o instalaţie gospodărească, dreptunghiulară cu colţurile uşor rotunjite, cu o singură cameră, care prezintă aceeaşi modalitate de realizare a vetrei ca la instalaţia anterioară. Bolta acestuia a fost, însă, construită printr-o aglomerare de pietre de râu şi rare cărămizi fragmentare, fără a fi prinse cu liant. Avea gura orientată spre N, iar înălţimea lui era de cca. 0,70 m, cu tot cu boltă. Gr.1/2007 este circulară, cu diam. de 1,60 m., este posterioară cpl.2/2007 pe care îl taie şi are o ad. de 0,91 m. În pământul brun din interiorul acesteia au apărut fragmente ceramice, obiecte de metal, brăţări de sticlă fragmentare, oase, solzi de peşte, lentile de cenuşă cu urme de cărbune şi lentile de pământ ars. Pe ansamblu, materialul arheologic descoperit constă în numeroase fragmente ceramice specifice sec. X şi celui următor (printre care şi cca. 20 funduri de vase cu marcă de olar), un folles anonim de sec. XI, brăţări de sticlă fragmentare, împungătoare din os, fusaiole, gresii de ascuţit, greutăţi pentru plasa de pescuit, două proiectile din piatră, bile de praştie, lupe de metal etc. Materialul rezultat a fost depozitat la MINAC.

English Abstract:

In 2007 we have continued the research on the entire surface of the section S 2 (30 x 4 m) and there have been opened section S2A (15 x 4 m), situated along the S2 on the North, as well as a small square (Cas.A/2007 of 2 x 2 m.), the last one made in order to take out a fire installation, we have noticed on the previous campaign. There have been identified two settlements (C1/2007 and C2/2007), two fire installations (Oven 1/2007 and Oven 2/2007) and a pit (Gr.1/2007), probably a domestic one.
On the whole, the discovered archaeological material consists in numerous ceramic fragments specific for the 10th and the 11th cent (among them about 20 bottom vases with potter’s marks), an 11th century anonymous Folles, fragments of glass bracelets, weights for the fishing net, two stone missiles, sling balls, slag etc.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO