Incinta fortificaţiei, de formă ovoidală cu diametrul maxim de circa 80 de metri, se găseşte pe un mic platou care domină zona şi se află la începutul unei ramificaţii estice a „Dealului Muierii”. Primele sondaje au fost făcute de D. Berciu în perioada interbelică, după care au urmat cercetările arheologice conduse de Floricel Marinescu (Muzeul Militar Naţional) în vara anului 1983. În perioada 05 -12.07....1999, Muzeul Militar Naţional a reluat cercetările pe acest şantier, principalul scop fiind familiarizarea colectivului cu terenul şi obiectivul supus investigării, astfel încât cercetările următoare să se deruleze mai uşor şi cu rezultate mai bune. Obiectivele vizate în campania anului 1999 au fost următoarele: stabilirea clară a sistemului constructiv al fortificaţiei; stabilirea raportului stratigrafic dintre fortificaţie şi nivelurile antropice din incinta cetăţii; depistarea şi sondarea aşezării corespunzătoare fortificaţiei; datarea cu exactitate a întregului obiectiv. Datorită timpului foarte scurt, a fost deschisă o singură secţiune, perpendiculară pe latura sudică a fortificaţiei (36 m lungime, 2 m lăţime, 0,70 m adâncime maximă). Zidul are o lăţime de peste 5 m, cu paramenţi din blocuri de piatră prinse cu lut. Au fost făcute sondaje la 100 - 150 m SE, în zona aşezării deschise, urmând ca în campania următoare să insistăm în acea zonă. Materialul arheologic descoperit nu este numeros datorită faptului că fortificaţia de la Grădiştea a fost una de refugiu, acest gen de fortificaţie neremarcându-se niciodată prin descoperirea unei cantităţi mari de urme de locuire. Lipsa acestora nu ne-a permis să încadrăm cronologic fortificaţia altfel decât cea stabilită în urma vechilor cercetări (în urma săpăturilor din anul 1983, Floricel Marinescu a surprins două niveluri arheologice corespunzătoare secolelor XIII – XI şi, respectiv, XI – VIII a.Chr.). Cercetările viitoare de la Grădiştea pot completa informaţiile despre sistemul de fortificaţii folosit de uniunile tribale traco-getice din această zonă.