Situl arheologic este localizat în punctul Bulza, o terasă înaltă aflată pe partea dreaptă a confluenţei pârâului cu acelaşi nume cu râul Sebeş, la aproximativ 2 km sud-vest de satul Oarda de Sus, care aparţine municipiului Alba Iulia. Acesta a fost menţionat pentru prima dată în literatura de specialitate în anul 2000, cu prilejul publicării rezultatelor unor periegheze. Cu această ocazie au fost recoltate ş...i publicate mai multe fragmente ceramice aparţinând fazei târzii a epocii bronzului, orizontului celtic şi perioadei Regatului dac. Ulterior, urmele unor structuri datate în perioada romană au fost identificate în acelaşi punct prin fotografii aeriene. În anul 2018 a fost demarat un program de evaluare arheologică a întregului areal în cadrul unui proiect de colaborare ştiinţifică dintre Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi University of British Columbia, Vancouver, Canada. Cercetările de teren s-au desfăşurat în două etape în martie şi iulie-august 2018, identificându-se un ansamblu constând din cel puţin cinci clădiri şi numeroase anexe care aparţin unei villa rustica de dimensiuni excepţionale. Au mai fost identificate o parte din ceea ce pare a fi zidul de incintă şi un drum de acces. Materialul arheologic deosebit de bogat şi divers a fost recoltat sistematic, pe baza unui grid georeferenţiat, iar apoi a fost analizat statistic şi tipo-cronologic. Aceste analize au permis identificarea unor detalii privind frecvenţa şi caracteristicile diverselor categorii de materiale arheologice, originea acestora, starea de prezervare şi impactul lucrărilor agricole asupra structurilor din care provin. De asemenea au fost obţinute informaţii preliminare privind funcţionalitatea unor structuri şi anexe, extensia sitului, dar şi cronologia sa relativă. De asemenea, în special pe latura sudică a sitului au mai fost identificate şi materiale ceramice care aparţin perioadei hallstattiene (cultura Gáva), orizontului celtic şi perioadei Regatului dac. Prima campanie de săpături arheologice sistematice s-a desfăşurat în perioada iulie – august 2019, având ca ţintă cercetarea sectorului sudic al clădirii principale A, unde a fost deschisă o suprafaţă de 10 x 10 m, precum şi a sectorului vestic al anexei B, unde a fost deschisă o suprafaţă de 5 x 5 m. În cazul clădirii principale A, cercetările au dezvelit o încăpere cu absidă având podeaua supraînălţată, care a servit probabil ca triclinium, precum şi alte trei încăperi, o porţiune din curtea exterioară şi o parte a şanţului incintei. Clădirea a fost grav afectată de-a lungul timpului de lucrările agricole, dar şi de o locuinţă din perioada migraţiilor. Sub arătură a fost identificat un prim nivel constând din foarte mult material de construcţie roman provenit din clădirea prăbuşită, iar sub el au fost identificate fundaţiile unor ziduri constând din piatră de râu legată cu mortar, bucăţi de pereţi interiori din chirpic, gropi de pari, elemente arhitecturale diverse din calcar, gresie şi marmură, o serie de podele din opus signinum şi multe artefacte diverse din ceramică, metal, os, sticlă şi piatră. Stratigrafia, planimetria şi o serie de detalii arhitecturale şi tehnologice indică trei faze constructive majore, databile pe baza materialului arheologic recuperat între prima jumătate a secolului II şi mijlocul secolului III p.Chr. În aceeaşi campanie a fost investigată şi clădirea anexă B, de mari dimensiuni, din colţul SE al curţii. Cercetarea a avut ca ţintă încăperile adosate laturii lungi dinspre curte, cu scopul de a lămuri situaţia stratigrafică şi cronologică a clădirii. Deşi fotografiile aeriene şi măsurătorile geofizice păreau să indice două faze constructive majore, săpăturile au dezvăluit trei asemenea faze, a căror datare este însă deocamdată dificil de precizat. La fel ca în cazul clădirii A, sub un prim nivel de dărâmătură constând din material de construcţie roman provenit din clădirea prăbuşită, au fost identificate fundaţiile unor încăperi realizate din piatră de râu legată cu mortar, urmele unor podele, precum şi o parte a unei curţi interioare pavată cu pietriş. Materialul arheologic recuperat este mai puţin numeros în comparaţie cu cel din clădirea A. În stadiul actual, este dificil de spus ce rol a avut această clădire anexă de-a lungul timpului, pentru asta fiind necesară extinderea cercetărilor în anii următori. De asemenea, din ambele suprafeţe cercetate au fost recoltate pentru investigaţii de laborator toate resturile osteologice, precum şi o serie de probe de sol, cărbune şi materiale de construcţie, inclusiv mortar şi tencuială pictată. În concluzie, villa rustica de la Oarda-Bulza se poate data provizoriu între prima jumătate a secolului al II-lea şi mijlocul secolului al III-lea p.Chr. Calitatea construcţiei, stilul arhitectural şi materialele utilizate sugerează o proprietate prosperă. Date fiind dimensiunile, complexitatea şi inventarul excepţional ale acestui sit extrem de relevant pentru dezvoltarea economică a oraşului roman Apulum şi a întregii provincii Dacia Superior, se impune imperios continuarea cercetărilor arheologice sistematice, care să recupereze toată informaţia arheologică existentă şi să permită conservarea şi protejarea vestigiilor în vederea valorificării lor ştiinţifice, culturale şi turistice.