În luna mai 2006, am primit din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a judeţului Galaţi, documentaţia necesară pentru descărcarea de sarcină arheologică a unui teren aflat în incinta Bisericii Sfântul Nicolae - “Banu”, din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în vederea construirii unei clădiri cu destinaţie de muzeu şi activităţi administrative de către proprietar, Parohia Nicoreşti. Proi...ectul vizează o suprafaţă de aprox. 200 m2, situată în partea de SE a bisericii, în incinta delimitată de zidurile vechii mănăstiri. Cum obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziţia Gl-II-a-B-03088, în conformitate cu legislaţia existentă s-au realizat cercetări arheologice în vederea descărcării de sarcină istorică. Conform informaţiilor deţinute la momentul debutului cercetărilor1, se ştia faptul că mănăstirea a avut chiliile situate în partea de SV a bisericii şi că a existat un cimitir al acesteia, câteva morminte aflându-se încă pe latura sudică a bisericii. În incinta mănăstirii nu au fost efectuate cercetări arheologice până la declanşarea campaniei actuale. Ctitorii, Banul Nicolae Lentin şi soţia sa Catinca erau greci veniţi în Moldova cu domnitorul Alexandru Moruzzi. Ei au avut un singur fiu Ioan, care a murit tânăr. Mormântul lui se află în partea de SE a bisericii. Construirea bisericii a început în anul 1800, sfinţirea în 1807, iar zidul de incintă s-a terminat în anul 1868. După moartea fiului, soţii Lentin au închinat biserica mânăstirii Neamţ căreia i-au dăruit şi cele două moşii de la Nărteşti şi Piscu Corbului, în suprafaţă de 1800 de fălci. Pe latura de SV au existat chilii de pământ. Zona cercetată se află în incintă fostei Mănăstirii “Banu”, situată lângă Primăria comunei Nicoreşti (latitudine = 45.933, longitudine = 27.283, altitudine = 142 m), la numai 20 m spre N de aceasta. S-a procedat la efectuarea unei descărcări “clasice”, prin executarea unor secţiuni de informare şi control stratigrafic, amplasate astfel încât să acopere o suprafaţă cât mai mare din ceea ce urmează a fi afectat de lucrările edilitare. Au fost practicate cinci unităţi de cercetare şi informare stratigrafică, secţiuni de diferite dimensiuni şi orientări. SI A cu dimensiunile de 15 m/2,2 m şi SI B cu dimensiunile de 15 m/2,5 m, sunt localizate în zona vestică a platoului, în partea de SV a bisericii, la 1,5 m de zidul de V al incintei şi au orientarea N-S. În aceste secţiuni au fost surprinse urmele unei construcţii aşezată pe bârne din lemn ce a avut destinaţia de locuinţă, reprezentând o parte a vechilor chilii ce au adăpostit călugării de la fosta mănăstire. Construcţia având L= 15 m era compartimentată în cinci încăperi, trei camere (dimensiuni: 3,80 / 4,60 m) şi două spaţii despărţitoare cu dimensiunile de 1,20 / 4,40 m. Ca sistem de construcţie clădirea avea la fundaţie pământ galben bătut peste care erau aşezate bârne de lemn (18/18) ce delimitează cele 3 încăperi. Bârnele au fost surprinse în diferite stadii de conservare pe toate laturile construcţiei. Peste bârnele de fundaţie se afla o podea realizată din cărămizi dispuse orizontal (dimensiune cărămizi 27/15/4), conservată parţial în toate cele 3 încăperi. În partea de V a spaţiilor despărţitoare au fost surprinse resturi de zidărie tot din cărămidă ce delimitau încăperile cu urme de tencuială pe ambele părţi, cu o gr. de până la 4 cm. Ca inventar, au fost recoltate, de pe suprafaţa podelei din cărămidă, fragmente ceramice aparţinând sec. XIX-XX, obiecte din fier şi aramă din aceiaşi perioadă (cuie, scoabe, talgere), câteva monede datate în 1774, 1816 şi 1924, precum şi o monedă otomană de la mijlocul sec. al XIX-lea. Monedele descoperite în timpul curăţării pământului din chilii datează perioada de funcţionare a acestora începând din prima jumătate a sec. al XIX-lea şi până spre mijlocul sec. al XX-lea. Probabil aceste chilii au fost distruse de cutremurul din 1940, când şi biserica a avut de suferit aşa cum arată pisania bisericii, ce aminteşte de refacerea acesteia între anii 1946-1949. Presupunem că într-o anumită măsură cărămida de la clădire şi din paviment a fost refolosită la modificările pe care le-a suferit zidul de incintă pe latura de SE în vederea uşurării traficului pe şoseaua Nicoreşti-Poiana. S II se află localizată în partea de S a platoului şi a bisericii, la 4 m de zidul de incintă din partea de S, are orientarea E-V şi dimensiunile de 46/1,5 m. În secţiunea sus menţionată au fost depistate urmele a două gropi menajere cu material ceramic de epocă modernă. Groapa 1 (G 1) - cu dimensiunea de 2 m are baza uşor alveolată şi merge până la ad. de -1,80 m şi a avut ca inventar material arheologic ceramică din epoca modernă, cenuşă şi fragmente de cărămidă şi beton care au astupat groapa. Groapa 2 (G 2) - cu dimensiunea de 4 m, cu baza dreaptă, se adânceşte până la -4,20 m. Din această groapă au fost recoltate numeroase fragmente ceramice provenind de la vase din epoca modernă, întregi şi reîntregibile, precum şi obiecte din metal. Au fost controlate de asemenea 5 aglomerări de fragmente de cărămidă provenite din demolarea unor amenajări aferente monumentului, poate alte corpuri de chilii. Întrucât acestea se extindeau şi în afara secţiunii au fost deschise două casete, C 1 şi C 2, cu dimensiunile de 2/2 m. În C 1 aglomerarea de cărămidă era delimitată spre E de piatră de râu de dimensiuni mari. Adâncimea stratului de cărămidă a ajuns la -0,40 m. Au fost descoperite fragmente ceramice din epoca modernă, obiecte din metal (cuie, un cârlig de pescuit). În C 2 după aglomerarea de cărămidă a apărut un strat de 5 cm de arsură ce conţinea şi delimita aglomerarea de cărămidă din S II. Tot în caseta 2 în partea de E a depunerii de arsură, de la ad. de 0,90 m a apărut o groapă circulară cu d=0,60 m. Lângă această groapă la -1,47 m, în partea de E a fost sesizat un complex de oase de animale şi fragmente ceramice din epoca bronzului. Sub această aglomerare de oase, la -1,80 m au apărut urmele unui înhumat din care s-a păstrat numai mandibula şi o mică parte din calota craniană, având ca inventar câteva fragmente ceramice şi două fragmente de topor din piatră. Considerăm că oasele de animale fac parte din acelaşi complex cu restul oaselor umane, reprezentând un sacrificiu funerar. Au mai fost descoperite pe întreaga suprafaţă a secţiunii S II, la diferite adâncimi, mici fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului. Din gropile menajere 1 şi 2 au fost recoltate numeroase fragmente ceramice aparţinând epocii moderne precum şi obiecte din metal (cuie, scoabe, linguriţă din bronz). S III se află localizată pe platou, la cca. 22 m S de biserică şi la 4 m N de secţiunea S II, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/2 m. În această secţiune a fost descoperit un beci ce are pereţii din cărămidă în care erau prevăzute nişe pentru treptele din lemn. Bolta de intrare este situată în partea de E şi a fost distrusă până la prima treaptă. Gura de deschidere are 2 m, bolta fiind realizată din cărămidă de 27/14/6, bine arsă, în două arce de cerc suprapuse. Lungimea beciului este de 6 m, cu înălţimea în zona centrală de 2 m, şi este prevăzut cu 2 guri de aerisire, obturate de pământul depus prin demolare. Din pământul amestecat cu spărtură de cărămidă, provenit din demolare, au fost recuperate fragmente ceramice, obiecte din metal (cuie, scoabe, bucăţi de tablă, tasuri din bronz) subansamble din unelte agricole şi mijloace de transport, precum şi fragmente dintr-o cruce funerară cu inscripţii. S IV se află localizată pe platou, la 4 m de secţiunea S II, în continuarea secţiunii S III, la 6 m spre E de aceasta, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/1,5 m. În această secţiune au fost sesizate urmele unei căi de acces de la mijlocul sec. XX, precum şi izolat fragmente ceramice de epocă modernă şi din epoca bronzului. În secţiunile cercetate s-a observat o stratigrafie simplă cu doar trei nivele. Solul vegetal are o gr. variabilă între 0,15-0,20 m, urmat de un sol negru granulos de cca. 0,40-0,60 m apoi de sol negru în amestec cu galben 0,40-0,60 m şi solul galben, steril arheologic . Ceramica aparţinând epocii bronzului a fost găsită în nivelul 3. In profilul de V a S1 A se păstrează stratigrafia generală prezentată cu diferenţa că sub stratul vegetal de doar 5 cm apar straturi provenite de la demolarea zidurilor construcţiei. În urma cercetărilor efectuate se confirma existenţa construcţiilor anexe (chilii şi beci) ale fostei mănăstiri care au funcţionat până spre mijlocul sec. al XX-lea. Au apărut şi date noi privind răspândirea în nordul judeţului Galaţi a aşezărilor din epoca bronzului, Biserica Sfântul Nicolae- Banu devenind un nou punct arheologic pe harta judeţului Galaţi. Descoperirile din epoca bronzului sunt sporadice ele nereprezentând o locuire îndelungată, o eventuală aşezare în această epocă poate să fi existat pe platoul Dealului Primăriei sau la N între localităţile Nicoreşti şi Poiana. Urme de locuire din epoca bronzului au fost surprinse, tot izolat, în cercetările efectuate la Biserica Negustori aflată la N de Biserica Banu. Ceramica ce aparţine epocii moderne, are analogii cu descoperiri de la Nicoreşti, punctul Guzga (material inedit în colecţia Muzeului Mixt Tecuci) şi a altor descoperiri întâmplătoare din perimetrul satului Nicoreşti. Note: 1. Referinţe bibliografice - Theodor N. Ciuntu, Dicţionar geografic statistic şi istoric al judeţului Tecuci, Stabilimentu grafic I. V. Socecu, Bucureşti, 1897, N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, Preot Dumitriu Scarlat, Mănăstirea Banu, Comuna Nicoreşti-Tecuci, teză de licenţă, Chişinău, 1932, Marele dicţionar geografic al României, Stabilimentu grafic J.V. Socecu, Bucureşti, 1902; Enciclopedia României, vol I, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938; Ion Hulea, Monografia Comunei Nicoreşti şi a Comunei Poiana, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 2004