Trecerea prin Munţii Meseş, pe la Meseşenii de Sus, în sectorul sud-estic al Depresiunii Şimleului, a fost blocată şi supravegheată de fortificaţia ridicată în punctul Osoiul Măcăului în epoca dacică. În 1957 un colectiv coordonat de V. Lucăcel, primul director al Muzeului din Zalău efectua un sondaj în staţiunea preistorică tocmai identificată de la Meseşenii de Sus-Osoiu Măcăului fiind descoperite materiale ...ceramice de factură Wietenberg, dar niciun complex arheologic. Din acest sondaj provin însă câteva fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi la roată databile în intervalul sf. sec. II-I a.Chr. şi un vârf de spadă de tip celtic din fier. Materialele din această campanie sunt încă inedite. Cauza cercetării: Verificarea fortificaţiei şi a cronologiei acesteia în sectorul nordic Acropola, punctul cel mai înalt al fortificaţiei, este de fapt o amenajare dacică cu fortificare din cele două căi de acces, dinspre sud, Munţii Meseş şi dinspre sat, la nord. Platoul superior are diametrele de 40 x 20 m. Măsurat din exteriorul şanţurilor colmatate fortificaţia are diametrele de 80 x 40 m. Valul e destul de bine păstrat, ca şi şanţul încă vizibil chiar dacă s-a colmatat în timp. Şanţul este larg acum de 5m, adânc de 0,5m. În spatele şanţului, cu piatra şi pământul scoase din acesta, a fost ridicat un val înalt acum de 1,5 - 2 m, lat la bază de cca. 7 m, iar pe coamă de 3 - 4 m în zona căii de acces dinspre Meseş. În spatele acestei fortificaţii era protejat un platou oval orientat S-N, aplecat spre N. În continuarea capătului nordic se poate observa o terasă semicirculară cu o lungime de 95 m şi o lăţime (pe direcţia axului mare al cetăţii) de cca. 35 m dispusă la o altitudine inferioară platoului superior. Pe teren se mai pot observa urmele sondajelor mai vechi, nevalorificate ştiinţific. Materialele arheologice existente în colecţiile Muzeului din Zalau sunt puţine şi irelevante. În urma diagnosticului arheologic din anul 2016, pe terasa amintită, au fost cercetate două morminte dacice răvăşite încă în antichitate. Diagnosticul arheologic a fost realizat cu voluntari. A fost trasată o casetă unde existau indicii privind existenţa unor descoperiri de factură dacică cu caracter funerar. Adâncimea la care s-a conturat sterilul locului nu este mare, nedepăşind 0,4 m. Au fost decoperite piese dacice din fier, bronz, argint şi sticlă trecute prin foc, fiind sesizată o anumită grupare a acestora în două depuneri. Piesele erau împrăştiate pe aproape toată suprafaţa casetei trasate. Prezenţa oaselor incinerate (în cantitate extrem de mică totuşi) şi arderea secundară a pieselor pot constitui argumente pentru atribuirea caracterului funerar descoperirii făcute, databile la finalul sec. II-sec. I a.Chr. Cercetarea din anul 2018 a încercat să stabilească raportul cronologic dintre cetate şi depunerea funerară, dar în primul rând să lămurească tipul constructiv al elementelor defensive şi evoluţia lor cronologică. În acest sens a fost trasată o secţiune la tă de 1,5 m, lungă de 26 m, orientată aprox. N-S, parţial peste elementele de fortificaţie şi pe interiorul spaţiului apărat de aceasta. A fost constatată o succesiune de amenajări ale platoului. Prima amenajare a fost realizată în epoca bronzului (cultura Wiettenberg) şi cea de-a două în epoca dacică. În epoca bronzului a fost nivelat terenul fără a se modifica radical configuraţia acestuia. Peste această nivelare groasă de 0,10 - 0,20 m s-a constatat un nivel de locuire din epoca bronzului, gros de 0,2 m conţinând ceramică fragmentară. Acest strat gălbui se adosează unui val ars lat de 3 m (între m13,7-16,5) în care au fost antrenate fragmente ceramice anterioare, aparţinând culturii Coţofeni. Solul fin ars la roşu nu prezintă urme de lemn, sau chirpici şi e gros de max. 0,35 m spre nord. Nu se observă urmele vreunei palisade. Între m 9,6-10,4 a fost săpat un şanţ în roca locală, adânc de 0,2m cu umplutură asemănătoare cu cea a valului, dar mult mai tasată. Această amenajare pare mai degrabă icul şanţului preistoric ajustat, lărgit în epoca dacică. De altfel această amenajare a fost suprapusă de depunerea erodată a valului ulterior, dacic, groasă de 0,4m din sol fin cu piatră spartă. În epoca dacică, peste nivelul de locuire preistoric, a fost nivelată rocă spartă provenită probabil din îndreptarea platoului destinat fortificării. Stratul măsoară 0,2 m grosime şi conţine puţine materiale arheologice preistorice şi dacice, ceramice şi metalice (cuţit din fier). Astfel şi şanţul dacic rezultat este larg de 6 m şi adânc de 0,6 m, iar diferenţa de nivel din acesta până la coama valului preistoric, supraînălţat de daci, e acum de 2m. Probabil în epoca dacică nu trecea de 3-3,5 m. Pentru creşterea amplitudinii şanţului, în epoca dacică a fost realizat şi un umăr artificial între m. 6- 9,6 cu o grosime maximă actuală de 0,2 m. Secţiunea trasată anul acesta a surprins şi 6 metri exteriori incintei, vizibile pe teren, cu scopul verificării situaţiei arheologice. Au fost surprinse elemente de nivelare care por fi legate de epoca dacică fiind descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului, dar şi ceramică şi chiar piese metalice (fibulă din fier, ramă din fier de scut?) dacice. Piesele dacice descoperite în anul 2018 confirmă datarea firavei locuiri dacice în final de sec. 2 a.Chr.-1 a.Chr. Cercetarea din anul 2018 a infirmat existenţa unor circumvalaţiuni dacice ci doar prezenţa unor blocaje ale căilor de acces cu şanţ şi val şi absenţa unei locuiri permanente în spaţiul fortificat. Tocmai lucrările de mai mică amploare, realizate în epoca dacică, pentru amenajarea terenului, au protejat, cel puţin în sectorul nordic, elementele anterioare de locuire şi fortificare din Bronzul Mijlociu.