Data de început şi data de sfârşit a campaniei: iulie 2014 Peştera Calului este amplasat în versantul drept al Cheilor Vârgişului, la 60 de metri în amonte de peştera Mare şi la 6 m. deasupra talvegului (fig. 1). Depozitul sedimentar al peşterii a fost cercetat de Fr. Prodek (1911) şi de un colectiv coordonat de L. Roşu (1969), dar nu dispunem de un plan al amplasării secţiunilor efectuate în planul peşterii.... În anul 1957 Tr. Orghidan şi M. Dumitrescu au efectuat un studiu interdisciplinar asupra spaţiului cavernei şi au recuperat din sala principală faună pleistocenă, ceramică neolitică şi recentă. Materialul litic, descoperit în cursul cercetării arheologice din anul 1969, în proximitatea unei vetre amenajate şi în asociaţie cu faună pleistocenă, nu a fost prezentat detaliat, dar L. Roşu atribuie aceste piese aurignacianului. Al. Păunescu (2001) a analizat aceste piese şi consideră că aparţin musterianului şi aurignacianului. În momentul actual depozitul peşterii este afectat şi de o serie de sondaje efectuate în scopul recuperării de faună. Obiectivul nostru pentru anul 2014 a fost de a amplasa o secţiune în portalul peşterii (fig. 2), în proximitatea secţiunii efectuată de L. Roşu în 1969, încă observabilă în planul peşterii (fig. 3, a, b). Cercetarea a avut în vedere reevaluarea componenţei culturale a etapelor ocupaţionale, prin dezvelirea in situ a materialului arheologic de factură preistorică, precum şi colectarea de probe necesare cercărilor interdisciplinare. Săpătura arheologică s-a efectuat în pase mecanice de dimensiuni variabile, iar date obţinute au introduse în baza informatică a proiectului de cercetare prin raportarea la trei coordonate (x, y, z). Cercetarea arheologică a fost acompaniată de reevaluarea topografică a depozitului sedimentar al peşterii din spaţiul portalului, prin utlizarea staţiei totale (fi. 4). Au identificate şi marcate în planul peşterii secţiunile din cercetările anterioare, dar şi gropile datorate acţiunilor de braconaj.Din materlialul passim au fost recuperate fragmente ceramice preistorice indeterminabile. Săpătura a atins la adâncimea de 1,45 m. patul peşterii fără a se identifica materiale de factură paleolitică. Acest fapt se poate explica prin faptul că portalul peşterii nu a oferit condiţii optime de locuire datorită reeactivării cu periodicitate a unui aport sedimentar datorat Vârghişului. Această ipoteză este susţinută de succesiunea din profilul stratigrafic, unde lentile de nisip sunt intercalate de depuneri de pietriş aflat la un grad ridicat de rulare (fig. 5), fapt ce indică un regim de sedimentare torenţial. În acest stadiu al cercetărilor acceptăm posibilitatea ca materialul paleolitic menţionat de cercetarea anterioară să provină din galeria principală a peşterii, din spaţiul neinundabil al acesteia, unde în campania viitoare vom plasa o nouă secţiune.