Movila Documaci a devenit, din 2018, obiectivul de cercetare al unui proiect de săpătură arheologică sistematică. Cercetările s-au desfăşurat în două campanii de teren, finanţate prin proiectul de cercetare PN-III-P4-ID-PCE-2016- 0621 ‚,Explorarea interdisciplinară a peisajelor tumulare ale anticei Kallatida (Nota 66) (2017-2019). Primele săpături în tumul au avut loc în perioada 1993-1995, sub conducerea lui V...aleriu Cheluţă- Georgescu, de la Muzeul ,,Callatis’’ din Mangalia. Rezultatele nu ajuns niciodată să fie publicate, iar documentaţia rămasă este deficitară. În 2017, actuala echipă de cercetare a reluat cercetările, efectuând o evaluare de teren şi o săpătură preventivă, ce a iniţiat o investigaţie geofizică extinsă, un studiu de arhitectură şi o cercetare geologică. În urma acestor activităţi s-au obţinut o serie de informaţii importante privind proiectul constructiv al movilei şi starea de conservare a structurilor antice. În 2018 s-au desfăşurat săpături de amploare, atât în zone anterior necercetate ale movilei, pentru verificarea rezultatelor investigaţiilor geofizice şi înţelegerea în ansamblu a monumentului tumular, cât şi în sectoare sondate prin săpături mai vechi, pentru care nu există documentaţie suficientă, cu scopul de a caracteriza mai coerent şi integrat structurile de zidărie reperate din anii ’90. Toate săpăturile au fost manuale, documentarea rezultatelor realizându-se atât prin mijloace clasice (secţiunile stratigrafice au fost desenate de Florentina Marţiş), cât şi digital (măsurători cu staţia totală referenţiate cu GPS cu precizie centimetrică – Alexandru Halbac şi Alexandra Teodor; fotogrammetrie de proximitate cu ţinte – Călin Şuteu; fotogrammetrie pe baza imaginilor aeriene înregistrate la joasă altitudine cu ajutorul UAV - Dan Ştefan). În paralel, s-a derulat un amplu studiu de parament, în interiorul cavoului, însoţit de cartarea amănunţită a zonelor de tencuială păstrată, a intervenţiilor antropice (moderne şi antice) asupra pereţilor, şi a degradărilor (aparente ori structurale). Studiile de arhitectură au fost coordonate de Alexandra Teodor, căreia în campania din toamnă i s-au alăturat arh. Teodor Bănică şi Alexandra Florea, studentă la Facultatea de Arhitectură, Univ. ,,Ion Mincu’’ Bucureşti, observaţii privind dinamica elementelor constructive şi a efectelor forţelor de descărcare fiind primite şi din partea ing. geolog Valentina Cetean. Ca suport de bază al observaţiilor realizate în teren în cadrul acestei cercetări s-au folosit: releveele realizate, în 1994- 1999, de arh. Anişoara Sion, precum şi ortofotografiile şi modelele digitale ale pereţilor obţinute pe baza prelucrărilor fotogrammetrice din fotografii de mare rezoluţie. Achiziţia imaginilor in situ şi prelucrările fotogrammetrice au fost realizate, în mai 2018, de Călin Şuteu. În cadrul unei vizite de lucru efectuate în octombrie 2018, partenerii de cercetare de la Academia Bulgară de Ştiinţe au colectat o serie de probe de tencuială, atât simple, cât şi colorate, de pe pereţii cavoului, din camera funerară şi din dromos-ul tencuit. Prelevarea s-a efectuat din zone marginale, în care tencuiala era deja parţial desprinsă de peretele suport, pentru ca efectul intervenţiei invazive să fie minim. Aceste probe urmează să fie analizate în laboratoarele de la Sofia pentru a identifica pigmenţii şi elementele componente ale mortarelor. Cercetarea geofizică prin metoda tomografiei de rezistivitate electrică (ERT) 3D (Dan Ştefan) a fost extinsă şi la sud de segmentul de manta păstrat, în zona care a avut cel mai mult de suferit de pe urma intervenţiei mecanizate ilegale din 1993. În mod surprinzător, deşi aici stratul antropic a fost practic ras cu excavatorul, cercetarea geofizică a relevat că zidul perimetral al movilei a supravieţuit, măcar atât cât să i se poată contura traseul general. Rezultatele studiului ERT nu indică un zid continuu; motivele pentru întreruperi (datorate fie proiectului iniţial de construcţie fie distrugerilor) nu pot fi elucidate fără săpătură. Astfel, ţinând cont de rezultatele investigaţiilor geofizice şi de săpăturile realizate până în prezent, se poate spune că întreaga movilă, cu excepţia unor zone de acces (identificate prin săpătură, de exemplu în Sectorul de vest) a fost împrejmuită de un zid din piatră de cca 90 cm lăţime şi cel puţin 1 m înălţime, perimetrul descris neformând un cerc perfect. Un cerc cu raza de 27 m şi un centru, aproximativ în mijlocul soclului (deplasat cu max. 80 cm NE), se potriveşte bine cu segmentele nordice şi vestice de zid, dar depăşeşte cu 1,5 m până la 3 m cele două segmente recent identificate prin ERT, pe latura de sud a movilei. Diferenţa cea mai mare se înregistrează în sectorul ESE al movilei, cel apropiat intrării, zonă în care se presupun şi activităţi de completare a mantalei într- o fază ulterioară construcţiei iniţiale a movilei. Săpăturile arheologice s-au derulat în următoarele puncte: a) Sectorul ,,Intrare’’ (S.1, S.8); b) Sectorul de Vest (S.2, S.4, S.5, S.7); c) Sectorul de Nord (S.3); d) Sectorul ,,Interior’’ (S.9)– vezi Pl. I. Sector Intrare: cuprinde zona intrării actuale în cavou, ce nu coincide, însă, cu punctul de acces antic; dromos-ul, în extremitatea sa estică, a fost demantelat încă din vechime, placa de beton armat fiind turnată în locul în care zidurile coridorului acoperit cu lespezi aşezate în două ape s-au păstrat în elevaţie completă. Săpăturile în acest sector le-au continuat şi extins pe cele din 2017, urmărindu-se punerea în relaţie stratigrafică a structurii cavoului cu singurul segment de manta păstrat în elevaţie - în apropierea intrării, la sud de aceasta. Aici, într-un spaţiu disponibil săpăturii arheologice pe un perimetru foarte restrâns (din cauza construcţiei moderne a poligonului militar, ce suprapune parţial mantaua movilei), s-a considerat că ar exista şanse de a se surprinde în succesiune stratigrafică toate etapele de construcţie şi intervenţie ulterioară asupra construcţiei tumulare: 1 - extinderea dromos-ului cu segmentul acoperit cu lespezi aşezate în două ape, într-o fază presupus ulterioară construcţiei dromos-ului acoperit cu boltă semicilindrică; 2 - etapa de acoperire/umplere a intrării în cavou, petrecută în antichitate, posterioară celei de construcţie a dromos-ului din faza 2 şi, evident, ulterioară realizării înmormântării; 3 – intervenţiile, demantelările şi, cel mai probabil, locuirea în interiorul şi în zona intrării cavoului în perioadă romană târzie (sec. IV-VI p. Chr.); 4 – eventuale urme ale unei locuiri din perioada secolelor IX-XI p. Chr., atestată prin prezenţa unei seriei de graffiti tipice perioadei, zgâriate pe pereţii dromos-ului din faza 1; 5 - distrugerile din vremea ridicării poligonului militar, ce a inclus şi o nivelare a locului şi folosirea pământului din mantaua tumulului; 6 - distrugerile din 1993 când movila a fost săpată parţial cu excavatorul de persoane neautorizate; 7– modificările terenului şi mutarea de sol şi pietre cauzate de săpăturile din 1993-1995, parţial documentate; 8 - intervenţiile în scopul conservării monumentului (instalare uşă metalică, instalare placă şi uşă de beton, îmbrăcarea cu ciment a unor zone de ziduri) rămase nedocumentate. S.1, trasată în 2017, pe 12 m lungime, la nord de placa de beton, a fost prelungită în două etape, corespunzătoare celor două campanii ale lui 2018, cu un total de 7,5 m spre SSV, pentru a explora posibilitatea continuării pereţilor dromos- ului, pe sub placa de beton şi, implicit, pentru a documenta modul şi perioadele în care dromos-ul a fost distrus. Săpăturile din acest sector au pus în evidenţă faptul că pereţii dromos-ului, atât cel de nord, cât şi cel de sud, mai continuă pe o lungime de cca 1,75 m faţă de interiorul plăcii de beton. Extremităţile estice păstrate ale celor doi pereţi coincid, ca linie generală (Pl. IIb). Peretele de nord, evident afectat de săpătura din 1993-1994 şi de lucrările de instalare a plăcii de beton, s-a mai păstrat intact doar pe prima asiză, aşezată peste o plintă. Prima asiză, de 47 cm înălţime, este reprezentată de un bloc masiv, paralelipipedic, lucrat îngrijit pe feţele de contact şi de expunere. Asiza a doua a fost găsită deplasată din poziţia sa originală, în sus şi aparent rotită, fiind aşezată peste o umplutură modernă. Peretele de sud se păstrează pe o asiză formată din două blocuri, aşezate peste o plintă. Cota absolută a nivelului pe care s-ar fi călcat în dromos-ul din faza 2 este de 43,59 m (peretele de nord), plinta peretelui de sud fiind uşor scufundată (cu 3 cm) – posibil datorită tasării generale a întregului perete de sud – situaţie observată şi în zonele păstrate în elevaţie completă. Cota nivelului de călcare în camera funerară este de 43,56 m. În cazul peretelui de nord s-a observat că acesta a fost aşezat într-un şanţ de fundare săpat într-o amenajare iniţială de tip manta, formată din mai multe straturi succesive de sol cu caracteristici diferite (culoare, textură), intenţionat compactate. Şanţul de fundare, săpat pe cca 1,15 m lăţime (N- S), a fost umplut cu piatră spartă şi lut galben; el are max. 20 cm adâncime, dar sub plintă este de doar 2-3 cm. În şanţ au fost aşezate plinta, prima asiză şi pietrele cu care s-a umplut şanţul pe exterior. Şanţul corespunzător peretelui de nord a fost observat cum continuă spre est încă 107 cm, intrând în malul estic al săpăturii, ceea ce poate fi considerat un indiciu că şi peretele dromos-ului putea să fi fost mai lung, dar a fost demantelat, fără ca distrugerea să meargă mai jos de nivelul plintei. Spaţiul cuprins între pereţii dromos-ului, în sectorul cercetat, a conţinut o cantitate mare de piatră, fragmente neprelucrate şi neorganizat depuse, dar şi numeroase fragmente ceramice din perioada secolelor IV-VI p. Chr. Acest ,,depozit” pare a fi rezultatul unui proces de sedimentare petrecut într-un interval mai lung. În interiorul coridorului de acces, pe toată lăţimea secţiunii, din mal în mal, deci pe direcţia E-V, a fost identificată o succesiune de cel puţin 2 niveluri de piatră măruntă, aşezată compact, separate de lentile de sol lutos de culoare cărămizie, cel mai târziu dintre acestea aflându-se la cota de 44,27 m. Pentru moment interpretăm aceste suprafeţe de piatră ca reprezentând niveluri de călcare din perioada romană-târzie, folosite în timpul în care în interiorul cavoului s-a locuit sau au avut loc alte activităţi, în mod repetat. Săpătura în S.1 nu este încheiată. Sectorul de Vest: În acest sector secţiunile din campania precedentă au fost continuate şi extinse, în special S.2, care a ajuns la finalul lunii mai 2018 să măsoare 18 x 3 m (Pl. IIa). Ea a fost prelungită în aşa fel încât să asigure, prin profilul peretelui său nordic, completarea informaţiilor privind extremitatea vestică a profilului stratigrafic magistral prin latura sudică a mantalei – rezultată în urma intervenţiilor mecanizate ilegale din 1993 – profil ce se doreşte a fi la un moment dat descris complet. Datorită condiţiilor specifice de timp şi resurse, acest profil nu va putea fi cercetat într-o singură campanie. Împărţirea pe carouri (2 m lungime) a secţiunilor din acest sector a avut ca referinţă generală caroiajul secţiunii S.2 (care porneşte cu 1 din capătul vestic) Dintre rezultatele înregistrate în Sectorul Vest, în campania 2018, amintim următoarele: • Zidul 1/zidul ring al movilei/krepis, măsoară cca 90 cm grosime şi s-a păstrat pe înălţimi variabile, între 30 şi 95 cm; modul în care se prezintă feţele sale sugerează cu nu a fost construit unitar, deşi tehnica este similară, dar nu interpretăm acest lucru prin prisma unor diferenţe cronologice cât mai degrabă, ca rezultatul unor echipe diferite de constructori; luând în considerare dărâmătura zidului din acest sector, nu credem că zidul a fost cu mult mai înalt; acesta a fost ridicat fără fundaţie, direct pe nivelul de construcţie – bine bătătorit, reprezentat de un strat de sol brun-negru, compactat, cel mai probabil adus. Cota absolută pentru talpa zidului ring (Z1) în S.2 este de 44,86 m, în S.5 - 44,93 m (cu 70 - 80 cm mai sus decât Zidul 1 în sectorul de Nord). Este un zid plin de piatră, cu pietrele bine potrivite la feţe. Segmentul din S.2, vizibil pe faţa sa interioară, este deosebit de îngrijit lucrat din lespezi subţiri, foarte bine potrivite. • Zidul ring al movilei (Z1) nu a fost continuu; întreruperea zidului observată pe datele geofizice (3D ERT), începând cu S.5 spre nord, s-a confirmat prin săpătură; interpretarea cea mai probabilă a acestei situaţii este aceea a existenţei unui spaţiu de acces, orientat vest-est (dinspre drumul antic spre centrul movilei, poate spre monumentul din vârf) - amenajat în mod special şi parte a proiectului constructiv iniţial, cu ziduri de o parte şi de alta, adosate zidului ring. Dacă zidul ce formează latura sudică a acestui spaţiu de acces (a cărui structură de ansamblu nu este încă clară) a fost identificat prin săpătură (Z2), în S.7, latura nordică este, pentru moment, doar presupusă pe baza cercetărilor geofizice. Datele geofizice indică un spaţiu de acces, cu o deschidere de 13,6 m pe arcul ringului. În S.5 s-a identificat colţul interior al zidului Z1 cu zidul Z2. Colţul exterior nu s-a mai păstrat. Faptul că dărâmătura zidului Z2 a fost descoperită strict pe o latură a acestuia (în S.7, spre nord) este principalul argument că a existat un spaţiu gol, neocupat de manta. Practic, zidul Z2 placa mantaua movilei, pe partea de sud a spaţiului liber – ceea ce explică de ce nicio piatră din zidul Z2 nu a căzut ”în spate”, spre sud. Nivelul de amenajare a zidului Z2 este foarte apropiat cu cel al zidului ring (Z1) din sectorul vest (cota 44,93 m) – fiind marcat de o lentilă subţire de piatră spartă (resturi de cioplire) şi pământ galben. • Pe exteriorul zidului-ring (Z1), la 5 m sud de colţul spaţiului de acces, a fost alipita, pe latura sa scurtă, o platformă rectangulară (Z3, 6 x 4,5 m) plină, din piatră, cu feţe lucrate relativ îngrijit sub forma unor paramente; latura vestică a fost, parţial, distrusă de lucrări agricole moderne; cea sudică s- a prăbuşit, tot parţial, într-un şanţ, probabil săpat încă din Antichitate, aşa cum sugerează materialul amforic descoperit la baza şanţului; platforma putea să reprezinte o bază pentru un element decorativ sau comemorativ (statuie, altar) expus la marginea movilei, lângă zona de acces spre monumentul din vârf. Elevaţia maximă (60 cm) s-a păstrat în colţul său de NE, pe latura vestică ajungând la sub 10 cm. • Şanţul în care s-a prăbuşit latura de sud a platformei Z3 a fost săpat paralel cu zidul Z1, măsoară în partea superioară 4,70 m. Pe fundul său, la adâncimea de 2 m de la nivelul actual de călcare, şi cu 80 cm mai jos faţă de nivelul de construcţie a zidului Z1, s-au identificat două lespezi de piatră, aşezate una lângă alta, ca un pavaj. Prăbuşirea laturii de sud a platformei (Z3) în acest şanţ s-a petrecut dintr-o dată, poate datorită slăbirii stabilităţii zidului, în condiţiile existenţei în apropiere a acestei cavităţi; deşi spaţiul disponibil observaţiilor a fost restrâns, în S.2 (în dreptul carourilor 6 şi 5 din S.2), preliminar considerăm că şanţul a fost săpat în mod intenţionat de la nivelul de amenajare zero al movilei. Scopul şi dimensiunile sale nu sunt încă clare. • La 4 m est de zidul ring Z1, spre interiorul movilei, în S.2, a fost identificat atât geofizic, cât şi prin săpătură, zidul Z4, construit din piatră, în tehnică mai puţin îngrijită decât Z1; traseul acestuia nu este paralel cu zidul centură; el măsoară 70 cm lăţime şi a fost construit direct pe nivelul de amenajare a movilei (44,80 m), păstrându-se pe o înălţime de 1,80 m; de o parte şi de alta a sa au fost depuse straturile de pământ ale mantalei, orientate în direcţii opuse, cu zidul ca punct central; preliminar, el poate fi considerat ca o structură de ranforsare a mantalei. Din cercetările geofizice şi imaginile păstrate din săpăturile vechi ştim că mantaua a conţinut mai multe astfel de ziduri.