Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Kotigoroško | Viačeslav | Universitatea de Stat din Ujgorod, Ucraina | |
Moyzhes | V.v. | Universitatea de Stat din Ujgorod, Ucraina | |
Prohnenko | Igor | Universitatea de Stat din Ujgorod, Ucraina |
În anul 2012 au fost continuate săpăturile arheologice de către cercetătorii Universităţii Naţionale din Ujgorod, la complexul dacic (al grădiştei şi a centrului sacral) de la Mala Kopania (începute în 1977), care se află în partea estică a satului Mala Kopanya, raionul Vinogradovo, regiunea Transcarpatia. În 2012, a fost cercetată partea de sud-est a aşezării fortificate. S XXXVIII - 195 mp. Stratul de cult...ură se poate observa până la 1,0 m. Se disting clar două straturi: cel superior – pământ cenuşiu, cu grosime de până la 0,4 m, iar în cel inferior - argilă brună. În caroul M-O-14-17, pe o platforma orizontală cu lăţimea de de 6 metri au fost observate resturi arse şi chirpic. Sub dărâmătură erau 13 gropi de stâlpi, care conectându- se cu cercetările efectuate in 2011alcătuiesc o clădire. Pe suprafaţa aceasta au fost descoperite 41 de tetradrahme de tip Medişu Aurit, din care 23 în timpul săpăturilor din 2012. Numărul mare de monede similare şi picăturile mici de bronz topit pe suprafaţa clădirii ne permit să presupunem existenţa unui atelier monetar. Concomitent cu cercetările din fortificaţie au fost continuate săpăturile centrului sacral dacic în locul numit Chellenytsya. În timpul cercetării din ultimele cinci sezoane (suprafaţă totală de 5483 mp) au fost găsite 24 morminte de incineraţie (oase umane şi de animale), precum şi o mare cantitate de inventar fără context. În 2012, pe o suprafaţă de 976 mp, au fost descoperite: ceramică dacică (vază, cupe, fragmente de vase), obiecte de uz casnic, piese de armament, echipamente de călăreţi, elemente de harnaşament, precum şi accesorii vestimentare şi bijuterii. [V.G. Kotygoroshko]