Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Crişan | Coralia | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca | |
Marta | Liviu | Muzeul Judeţean Satu Mare | |
Matos | Cristian | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca | |
Nemeth | Adina | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Cercetările au avut ca scop salvarea obiectivelor arheologice de pe traseul unui şanţ săpat pentru introducerea cablului telefonic. Acesta, cu o lăţime medie de 0,4 m, a secţionat pe o lungime de 150 m o aşezare de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului ce se întinde de-a lungul terasei unui pârâu secat. Pe traseul ce străbate aşezarea, în profilul şanţului, între stratul de pământ arat şi ...lutul steril apare un strat de cultură cu o grosime de 0,25 - 0,40 m. Şanţul a atins trei obiective arheologice: o mică depunere de chirpici şi două gropi. Dintre acestea, una a conţinut pe lângă fragmente de vase din faza clasică a culturii Suciu şi un fragment mare de vatră aşezat peste o râşniţă. Din materialul arheologic al aşezării, recoltat sistematic odată cu săparea şanţului de cablu, amintim pe lângă forme de vase ale fazei clasice culturii Suciu şi două piese de bronz: o tijă cu secţiune pătrată şi un nit. Menţionez de asemenea că de la suprafaţa aşezării au fost strânse şi fragmente ceramice arse roşu-negru cu decor canelat, ele atestând o locuire a zonei şi în perioada de început a epocii fierului. În acest moment nu intenţionăm să continuăm săpăturile din acest punct, considerând că este mai important să ne axăm asupra cercetărilor din zona Lazuri "Lubi-Tag", unde informaţiile referitoare la locuirea din perioada târzie a epocii bronzului sunt mult mai bogate.
The excavations conducted at the location "Drumul Dorolţului" (Lazuri commune, Satu Mare county) focused on saving a part of a settlement dated to the Late Bronze Age (the Suciu de Sus culture, the classical phase).