.
Jupa | Comuna: Mun. Caransebeş | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Cetate | Anul: 2015
Anul:
2015
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. II-IV)
Perioade:
Epoca romană târzie
Categorie:
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit:
Castru
Județ:
Caraş-Severin
Localitate:
Jupa
Comuna:
Mun. Caransebeş
Punct:
Cetate
Sector:
2 - Castrul Mare
Toponim:
Tibiscum
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Benea Doina Universitatea de Vest, Timişoara
Crânguş Mariana Universitatea de Vest, Timişoara
Regep Simona Daniela Glicheria Universitatea de Vest, Timişoara
Ştefănescu Atalia Universitatea de Vest, Timişoara
Timoc Călin Universitatea de Vest, Timişoara
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice din anul 2015 au continuat investigarea sectorului de nord-vest al castrului mare, începută în anul 2009, prin continuarea secţiunii S II din anul 2014, cercetare neîncheiată din cauza timpului nefavorabil. Secţiunea, trasată la nord-vest, paralel cu secţiunea S I/2013, a avut ca scop surprinderea structurii interne a castrului prin investigarea straturilor inferioare şi atin...gerea solului viu, steril arheologic. Secţiunea a avut iniţial dimensiunile de 11,50 X 1,5 m, iar în anul 2015 s-a realizat o lărgire de 0,50 m a suprafeţei spre profilul estic. Stratigrafia este următoarea: 1. 0,00-0,015 m humus vegetal; 2. 0,15-0,55 m strat de depunere eoliană, fără materiale arheologice, strat cu pământ nisipos de culoare gălbuie; 3. 0,55-0,85 m nivel de locuire roman târziu, cu pământ de culoare negricioasă cu pigmentaţie de chirpic, piatră de râu, cu urme slabe de ceramică; între m 0 – 0,75 apare un zid lat de 0,75 m, construit din piatră de râu, fragmente de calcar şi de ţigle, legate între ele cu mortar, cu grosimea de 0,40-0,45 m; 4. 0,85-1,25 m nivel de distrugere prin incendiere al unei barăci militare, ce reprezintă ultima fază locuire a barăcii; între m 9 – 11,50 apare un strat de arsură din lemn având deasupra un strat de chirpici; 5. 1,25-1,35 m nivel de chirpic de 0,15 m ce reprezintă un nivel al barăcii distruse prin incendiere; 6. 1,35- 1,45 m strat de lut de amenajare; 7. 1,45-1,65 m reprezintă primul nivel de locuire militară, cu urme de lemn ars şi chirpici; 8. 1,65-1,90 m strat de lut de amenajare pentru construcţia barăcii; 9. 1,90-2,20 m a fost atins lutul steril arheologic. Materialul arheologic descoperit este modest, fiind reprezentat doar de fragmente ceramice, materiale de construcţie (fragment de ţiglă cu ştampila MID) şi două monede din bronz greu lizibile. Pentru realizarea cercetărilor au fost utilizate mijloacele clasice de cercetare arheologică. În concluzie, cercetarea din anul 2015 din castrul mare a confirmat existenţa mai multor nivele de locuire romană. Ultimul nivel este marcat de o construcţie având un zid realizat din piatră prinsă cu mortar (piatră de râu, fragmente de râşniţă, fragmente de ţigle, cărămizi). Locuirea militară este sugerată de cele două etape principale de construcţie a barăcilor, distruse prin incendiere şi nivelarea locului acestora.

English Abstract:

The archaeological researches from 2015 continued with the investigation of the North Western area of the great Roman forth by a continuation of section S II from previous year, research unconcluded due to bad wheather conditions. The section traced at North West, in parallel with SI/2013, was aimed to reveal the inner Roman forth structure throughout a thorough investigation of inferior layers and sterile archaeological stratum reach.

Bibliografie:

A. Ardeţ, Tibiscum. Ceramica romană descoperită la Iaz „Traianu”, 2009,Cluj- Napoca


A. Ardeţ, L. C. Ardeţ, Tibiscum. Aşezările romane, 2004, Cluj- Napoca D. Benea, Atelierele romane de mărgele de la Tibiscum, 2004, Timişoara

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO