Localitatea Jac (comuna Creaca) se află în zona centrală a judeţului Sălaj, în nord-vestul României. Se situează din punct de vedere geografic într-o unitate de legătură între Transilvania propriu-zisă şi regiunea Tisei Superioare. Dată fiind amplasarea sitului de pe „Dealul Cămnin” în apropierea Complexului arheologic de la Porolissvum, în unele lucrări staţiunea arheologică este în mod eronat localiza...tă în localitatea Moigrad, care administrativ aparţine comunei Mirşid. Dealul ”Cămnin” (alt. 350 m) este localizat la nord-nord-vest de satul Jac. La sud de deal curge firul văii Pometului. Este vorba despre un platou cu o formă aproximativ trapezoidală. Pantele naturale ale dealului nu sunt foarte abrupte, cu excepţia zonei sudice şi a celei sud- estice unde pereţii sunt aproape verticali pe unele porţiuni, dar actualul aspect se datorează exploatării pietrei în epoca romană. Sistemul defensiv (valul), aşa cum apare la suprafaţa terenului, urmează laturile platoului. Este foarte vizibil mai ales pe laturile de vest şi nord-vest, unde poate fi sesizată şi albierea şanţului aferent valului. Incinta fortificată măsoară aproximativ 270 x 240 m (6,5 ha). Staţiunea arheologică include o incintă fortificată din prima epocă a fierului, o carieră romană pe partea sudică a dealului, resturile unei construcţii romane (posibil turn de lemn ?) amplasate în zona cea mai înaltă a dealului, precum şi cel puţin două amenajări rupestre care aparţin perioadei post-romane, ambele săpate în peretele carierei romane. Cercetări mai vechi (1958, 1994), de amploare redusă, mai degrabă de anvergura unor sondaje, au vizat mai ales structurarea elementelor defensive, respectiv zona construcţiei romane. Cercetările au fost reluate în anul 2015 şi continuate în anii următori. Noile investigaţii au vizat toate monumentele arheologice cunoscute în zona ”Dealului Cămnin”, însă din varii motive accentul a fost pus asupra incintei ce înconjoară partea superioară a dealului. Rezultatele imediate au demonstrat că fortificaţia fusese în mod eronat atribuită perioadei medievale timpurii (sec. IX / X – XI) întrucât în realitate aparţine primei epoci a fierului, iar una dintre amenajările rupestre (singura cercetată) este un mormânt care a fost jefuit în decursul timpului. Campania de cercetare din anul 2018 a beneficiat de de un suport financiar relativ redus oferit de muzeul din Zalău. Acest aspect la care se adaugă dificultatea tot mai mare de a găsi forţă de muncă reprezintă, fără îndoială principalele obstacole în progresul cercetării. În scurta campanie din acest an urmărit finalizarea unei suprafeţe iniţiate în anul 2017 în zona amenajării de perioadă romană. Acest demers ne-a convins doar că zona a fost foarte afectată de amenajările genistice din vremea, probabil, celui de-al doilea război mondial. O altă secţiune (S1/2018) a fost deschisă pe latura sud-estică a incintei pentru studierea amenajărilor defensive din acest sector care anterior nu fusese abordat. Pe proiecţia de tip LIDAR se observă o potenţială intrare în această zonă, însă săpătura noastră a fost trasată la o anumită distanţă de aceasta. Secţiunea S1/2018, orientată aproximativ sud-est – nord-vest măsura 31 x 2 m. Aproximativ în zona m 11 – 16 secţiunea a surprins emplectonul palisadei amenajate. Contextul arheologic a fost mult mai bun pentru a preciza modul de amenajare al palisadei din acest sector. Locul pe care a fost amenajată palisada a beneficiat de o pregătire prealabilă relativ sumară, constând într-o uşoară îndreptare a zonei între m. 11,90 şi m. 15. Sistemul de construire al palisadei este similar celui sesizat şi în pe latura de nord-est. Constă în două şiruri de pari aflaţi la 1,20 / 1,60 m unul de celălalt între care se aflau bârne ce prindeau cei doi paramenţi. Gropile de stâlp măsurau între 0,40 / 0,50 m în diametru, iar în acest sector am prins şi amprenta unei bârne lungi de circa 4 m cu grosimea de 0,25 m. Stratigrafic se observă cum una dintre gropile de stâlp ale asizei interioare a palisadei este suprapusă de amprenta unei bârne căzute. Nivelul de incendiere a palisadei are o consistenţă de 0,30 – 0, 40 m şi are un aspect roşu-cărămiziu, puternic pigmentat cu cărbune şi lut ars, uneori cu amprenta structurii lemnoase. Gropile de la stâlpii palisadei nu erau foarte adânci (maxim 0,20 m) ceea ce demonstrează că avem de-a face cu o palisadă ”casetată” unde soliditatea amenajării era dată de reţeaua de bârne de lemn prinse între ele şi pe lungime şi pe lăţime, ulterior casetele rezultate fiind umplute cu emplecton rezultat fie din săparea şanţului, fie adus din alte părţi. Şanţul fortificaţiei se află la circa 5 - 6 m mai jos de faţa exterioară a palisadei. Are o formă albiată măsurând circa 3,50 m la deschidere (partea superioară) şi 2,60 m pe fund. Adâncimea este şi în acest caz relativ modestă – 0, 80 m de la nivelul de amenajare, iar diferenţa de nivel de la fundul şanţului la baza palisadei este de doar 1,20 m. Inventarul arheologic descoperit în această secţiune este ca şi în cazul cercetărilor trecute extrem de modest. Este vorba despre foarte puţine fragmente ceramice atipice apărute în spatele palisadei într-un strat galben-compact. Tot în zona din spatele palisadei, însă în stratul superior, cel mai recent constituit din vegetaţia de pădure putrezită (m. 21 – 22, adâncimea 0,15 m) a apărut un topor de fier, asemănător unui celt. Toporul are lama lăţită, iar zona orificiului de fixare este bine delimitată. Orificiul de fixare a cozii a fost confecţionat prin baterea şi apoi îndoirea celor două părţi laterale care însă nu au fost unite.