În campania de cercetări din 2005 ne-am propus să continuăm cercetările demarate în anii 2002–2004 şi anume: Popina I: - secţionarea în întregime a Şanţului Mare (S. Max) ce separă „Popina I” în două zone, şanţ care a fost săpat/refăcut în faza Gumelniţa A2; - cercetarea în întregime a L8, evidenţiată în campania din 2002. Popina II: - continuarea cercetării locuinţelor L1 şi L2, evidenţiate în 2002; - ...efectuarea unui sondaj stratigrafic la marginea aşezării (a „Popinei II”), pentru a surprinde legăturile cu lunca inudabilă. Principalele rezultate: - completarea ridicării topografice a celor două popine, care se constituie în situl arheologic de la Însurăţei; în 2005 am măsurat şi poziţionat pe plan o parte din complexele arheologice descoperite în campaniile 1995–2005; - continuarea cercetării arheologice pe „Popina II”, în zona locuinţelor L1 şi L2 şi evidenţierea planului locuinţei L2; - descoperirea unor artefacte deosebite: unelte din piatră cioplită şi şlefuită, figurine zoomorfe, pandantiv antropomorf, pandantiv din cupru. În campania 2004 am efectuat săpături doar pe „Popina II”, cu scopul de a evidenţia în întregime locuinţa L2, identificată în campania 2002. Pentru aceasta am lărgit secţiunea S1 c. 12–15 (m. 23–30), în zona acestor c. (12–15), S1 având acum dimensiunile de 8 x 6 m. În 2005 am cercetat o suprafaţă de 48 m2, pe o adâncime de 0,20 m. Complexe arheologice: Locuinţa L2 A fost identificată în S1 c. 11–15 şi S3 c. A1–A2 + c. B1 – B2, la adâncimea de –0,28/0,30 m, datorită resturilor de pereţi prăbuşiţi neincendiaţi şi incendiaţi. A fost cercetată parţial, în campaniile 2002–2004. În campania 2005 am cercetat marginea estică a L2, între –0,38/0,40 m şi –0,62/0,65 m. Cercetările din 2005 au condus la evidenţierea următoarei situaţii: - podina L2 apare la –(0,56 –0,58) m şi este făcută dintr-un strat de lut gălbui – verzui, foarte consistent şi dur; podina nu acoperă întreaga suprafaţă a L2; - după îndepărtarea tuturor urmelor de pereţi prăbuşiţi şi a unei părţi din podină am evidenţiat mai multe gropi de pari, care făceau parte din peretele estic al L2; - gropile parilor din peretele estic au diametrul de 0,25–0,40 m, o adâncime de 0,20–0,30 m şi, fapt important, pereţii gropilor sunt neteziţi şi lutuiţi; o situaţie aparte o constituie o groapă de par în care am găsit o găsit în elevaţie un fragment dintr-un stâlp de lemn şi lut (se mai păstra partea inferioară a unui „stâlp de lut”, care era probabil un stâlp din lemn acoperit cu lut); - în L2, sub pereţii prăbuşiţi am descoperit o alveolare care pornea de la nivelul podinei – am notat-o GR22; această amenajare era umplută cu pereţi prăbuşiţi şi cu o mare cantitate de oase de animale; - în interiorul L2, aproape de peretele estic am identificat o groapă – GR20, cu D=0,60–0,62 m şi adâncimea de 0,65 m, care era, probabil, o groapă în care era depus un vas de provizii . Printre pereţii prăbuşiţi, am descoperit o cantitate considerabilă de oase sparte, atât oase de mamifere, cât şi oase de peşte (mai ales vertebre de mari dimensiuni, care s-au putut păstra), precum şi o mare cantitate de fragmente ceramice, provenind de la vase de tip Gumelniţa A1 şi Precucuteni II–III. Am descoperit şi mai multe unelte din piatră cioplită (lame şi gratoare pe lame), cele mai multe fiind sparte sau epuizate (cu urme de retuşe repetate). Gropi postneolitice: Lărgind S1, în c. 15A şi c.15B am identificat două gropi neolitice – notate GR19 şi GR21. Ambele secţionau întreaga depunere a pereţilor prăbuşiţi ai L2. Materialele descoperite sunt postneolitice, dintre ele evidenţiindu-se fragmente de vase getice de sec. IV–III a.Chr. Şi un fragment de amforă elenistică. Materiale arheologice: Unelte, ustensile, podoabe. Printre pereţii prăbuşiţi ai L2 s-au descoperit o cantitate apreciabilă de unelte din piatră cioplită, formată mai ales din lame şi gratoare pe lame. Atrag atenţia două lame de mari dimensiuni tipice pentru cultura Gumelniţa. De asemenea, s-a mai descoperit o unealtă din gresie cu un şanţ longitudinal, care era utilizată la şlefuirea oaselor în vederea obţinerii unor unelte de tip împungător şi/sau străpungător. Ca podoabe, amintim un pandantiv din scoică, păstrat în întregime. Scoica este întreagă şi este perforată – are o perforaţie mare şi alte patru perforaţii mai mici. Vase şi fragmente ceramice. Printre pereţii prăbuşiţi ai L1 şi L2 s-a descoperit o cantitate apreciabilă de fragmente de vase, care din păcate, nu se pot întregi. Cu toate acestea am putut distinge următoarele principale tipuri de vase: - cupe bitronconice de culoare neagră, lustruite, decorate cu caneluri şi cu motive incizate; - străchini cu umăr rotunjit, de culoare roşie şi neagră, cu suprafeţele bine lustruite; unele dintre acestea au pe umăr şi corp urme de décor pictat, format din benzi de linii pictate cu grafit şi culoare albă, tipice pentru faza Gumelniţa A1; - vase tronconice din pastă grosieră, care au la suprafaţă exterioară urme de barbotină; - vase bitronconice cu umăr evidenţiat, decorate cu motive excizate tipice pentru faza Precucuteni II şi vase bitronconice decorate cu caneluri, motive incizate şi imprimate tipice pentru faza Precucuteni III. Încadrare cultural – cronologică. Fragmentele de vase descoperite, mai ales cele pictate permit încadrarea locuinţelor L1 şi L2 de pe Popina II de la Însurăţei în faza Gumelniţa A1. Prezenţa în număr apreciabil a fragmentelor ceramice de tip Precucuteni III şi unor fragmente Precucuteni II (cu décor excizat tipic) ne indică faptul că aşezarea Gumelniţa A1 de la Însurăţei – „Popina II” este contemporană cu sfârşitul fazei Precucuteni II şi începutul fazei Precucuteni III, fiind una din cele mai timpurii aşezări Gumelniţa A1 din Muntenia. Datele obţinute şi materialele arheologice descoperite evidenţiază existenţa unei aşezări Gumelniţa A1 stabile şi puternice, caracterizată prin existenţa unor locuinţe de suprafaţă de mari dimensiuni, organizate în mai multe încăperi, ridicate în sistemul ceamur. Cantitatea apreciabilă de unelte este un semn al producţiei de tip artizanal a acestor obiecte uzuale. Pandantivul din scoică, descoperit acest an oferă informaţii despre unele obiceiuri ale populaţiilor gumelniţene, dar şi despre relaţiile de schimb cu zone mai îndepărtate. Unealta pentru şlefuit oase oferă informaţii despre anumite tehnologii, dar şi despre ocupaţiile comunităţii gumelniţene de pe „Popina II” de la Însurăţei. Sincronismul Gumelniţa A1 timpurie = Precucuteni II final – Precucuteni III timpuriu evidenţiat de descoperirile de pe Popina II permite reanalizarea începuturilor culturilor Gumelniţa şi Cucuteni, precum şi a raporturilor dintre acestea. Faptul că în acest an, săpând gropile ce perforează depunerile atribuite L2 am ajuns la adâncimea de 1,20 m, unde am găsit urmele unei alte locuinţe Gumelniţa A1 cu pereţi incendiaţi, este cel mai important rezultat din campania 2005, pentru că ne permite să credem că pe „Popina II” de la Însurăţei sunt mai multe niveluri de locuire Gumelniţa A1, fapt întâlnit în foarte puţine tell-uri gumelniţene din toată Pen. Balcanică. [Stănică Pandrea] Industria preistorică a materiilor dure animale Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti); Diana-Maria Sztancs (ULB Sibiu) În cursul cercetărilor arheologice din anul 2005 efectuate de dr. Stănică Pandrea în cuprinsul sitului gumelniţean aflat pe „Popina II” de pe raza oraşului Însurăţei, jud. Brăila1, din inventarul Locuinţei 2 (atribuită subfazei Gumelniţa A1) au fost recuperate două artefacte încadrate în categoria industriei materiilor dure animale. Prima este o unealtă simplă, de tipul vârfului (perforatorului), iar a doua face parte din categoria podoabelor. Alături de acestea s-a recoltat şi un polizor de gresie, piesă litică integrată, de regulă, în „lanţul operator” al fabricării acestui gen de artefacte. Materialele ne-au fost puse la dispoziţie, pentru elaborarea unui studiu detaliat, de către autorul cercetărilor; îi exprimăm şi cu acest prilej mulţumirile noastre colegiale. În cele ce urmează ne propunem prezentarea rezultatelor preliminare ale analizei. 1. Vârf pe fragment diafizar de os lung fasonat distal. Piesa are indicativul (provizoriu) INP-II 1, este întreagă şi aparţine tipului I A1 din lista tipologică a industriei preistorice a materiilor dure animale recent elaborate2. Starea sa de conservare este precară; suprafeţele sunt afectate de coroziunea acizilor humici şi de acţiunea rădăcinilor plantelor ierboase; constatăm, de asemenea, prezenţa acumulărilor calcaroase discontinui. Materia primă este constituită de un fragment diafizar masiv (aşchie) de os lung nedeterminabil, probabil de vită (Bos taurus). Debitajul a recurs la un procedeu elementar, percuţia directă/fracturarea, prin care s-a recoltat un fragment având marginile de morfologie sinuoasă şi profilul curb, datorat conformaţiei anatomice; partea distală are morfologie ascuţită. Fasonarea a urmărit amenajarea părţii active prin abraziune, aplicată pe feţe şi margini, în sens axial şi transversal; urmele specifice acestei operaţii se observă pe toate feţele părţii active (distale) sub forma seriilor de striuri paralele, estompate prin uzură funcţională. Urmele de utilizare se materializează prin tocirea şi lustruirea intensă a suprafeţelor părţii distale, fără striuri de uzură funcţională marcate, ca şi prin rotunjirea specifică a extremităţii distale. La distanţă de cca. 20 mm de extremitatea distală se observă o micşorare a diametrului părţii active (sub forma unor „umeri” ai părţii distale), sugerând efectuarea unei curse active a vârfului având lungimea de cca. 20 mm şi realizarea unor perforaţii cu diametrul maxim de cca. 8 mm. Vârful a fost manevrat cu priză directă (ţinut direct în mână) şi a servit probabil la realizarea unor perforaţii în materiale flexibile moi groase (bucăţi de piele de bovine?), în vederea asamblării lor prin coasere sau legare. Vârfurile simple, pe aşchii diafizare fasonate distal sunt relativ frecvent întâlnite în aria culturii Gumelniţa. Ca analogii putem aminti piesele descoperite la: Borduşani3; Brăiliţa-aşezare; Însurăţei-„Popina I”; Lişcoteanca-„Moş Filon”, „Movila din Baltă” şi „Movila Olarului”4. Dimensiuni (mm): lungime totală 91,5; extremitatea proximală 23/4,5; partea mezială 15/7; lungimea părţii active 25; calibrul distal 6,5/5. 2. Pandantiv/aplică realizat(ă) pe fragment de valvă a scoicii Spondylus gaederopus. Piesa are indicativul (provizoriu) INP-II 2 şi este aproape întreagă; lipsesc mici porţiuni ale marginii drepte, fracturate în vechime. Ea aparţine tipurilor III B5/III E4 din lista tipologică a industriei preistorice a materiilor dure animale recent elaborate5. Starea sa de conservare este bună; pe faţa superioară se observă urmele aderente ale fragmentului de perete prăbuşit (lut amestecat cu materii vegetale – paie tocate) pe care a fost descoperit artefactul. Materia primă o constituie valva superioară a scoicii de origine mediteraneană Spondylus gaederopus. Este vorba de o piesă rară între descoperirile din aria culturii Gumelniţa de la nordul Dunării, valoroasă ca însemn de prestigiu şi având rol simbolic/magic bine marcat, conferit de scoica utilizată ca materie primă. Nu putem face precizări legate de fabricarea locală sau de provenienţa din sudul Peninsulei Balcanice a unor astfel de obiecte. Faptul că ele se produceau curent în ateliere specializate este deja binecunoscut, astfel că nu excludem provenienţa sa sudică. Artefactul are formă generală ovală neregulată, cu faţa superioară convexă şi faţa inferioară concavă (morfologia anatomică modificată prin fasonare). Marginile sunt rotunjite prin fasonare şi datorită uzurii funcţionale; pe un segment al părţii distale/faţa inferioară se conservă parţial porţiunea de îmbinare a valvelor, având morfologie specifică. Piesa are un număr de şapte perforaţii, dintre care cinci întregi (funcţionale) şi două fracturate în vechime (se păstrează cca. 1/2 din circumferinţă). Se ilustrează astfel uzajul îndelungat (pe parcursul mai multor generaţii?) prin fracturarea accidentală la nivelul perforaţiilor (care serveau ca dispozitive de suspendare sau de fixare prin coasere) şi repararea prin practicarea a noi perforaţii. La partea proximală se află două perforaţii, plasate excentric spre marginea dreaptă; una dintre ele este fracturată (1) şi alta întreagă (2), executată într-o etapă ulterioară de folosire; ele au formă circulară în plan şi bitronconică asimetrică în profil. Pe marginea dreaptă, de contur sinuos (de debitaj) se păstrează trei perforaţii întregi (3-4, 6); lângă ultima dintre ele se observă urmele unei perforaţii executate anterior, fracturate (5); aceste perforaţii au profil tronconic sau bitronconic asimetric. Perforaţia de la partea distală (7), de mari dimensiuni, este plasată excentric spre marginea dreaptă, are formă uşor ovală asimetrică în plan şi bitronconică asimetrică în profil; pe faţa superioară, marginile sale sunt plane, pe o lăţime de cca. 3-5 mm; după toate indiciile este vorba de urmele finisării prin abraziune a suprafeţei, după executarea perforaţiei respective. Etapa debitajului a fost marcată, probabil, de fracturarea prin percuţie directă a marginii drepte a valvei superioare a scoicii, care păstrează un contur sinuos. Fasonarea valvei este quasi-integrală şi a fost executată prin abraziune multidirecţională intensă, urmărindu-se obţinerea suprafeţelor netede şi a marginilor rotunjite. Diametrul iniţial al artefactului pare a fi fost mai mare, acesta fiind redus prin fracturarea accidentală a marginii drepte. Finisarea prin abraziune fină pe substrat mobil flexibil (cu ajutorul unei bucăţi de material textil sau de piele) a înlăturat urmele abraziunii (striurile dense, adânci, în fascicule), lustruind suprafeţele şi conferindu-le un aspect lis uniform. Perforaţiile s-au practicat în mai multe etape, ilustrând momente succesive de deteriorare şi reparare, consecinţă a unui uzaj îndelungat. Perforarea s-a realizat unilateral sau bilateral prin rotaţie continuă (rapidă) cu ajutorul sfredelului. Într-un singur caz (perforaţia distală, 7) s-a procedat la finisarea marginilor perforaţiei. Urmele de utilizare observabile pe artefactul analizat se concretizează în: tocirea şi lustruirea suprafeţei superioare şi a marginilor, pe care constatăm prezenţa striurilor fine, rare, dispuse de manieră aleatorie; tocirea difuză, superficială a marginilor perforaţiilor laterale şi a perforaţiei distale; tocirea intensă, preferenţială (pe anumite sectoare ale circumferinţei), a marginilor perforaţiilor proximale; este vorba de jumătatea superioară a perforaţiei întregi şi jumătatea inferioară a perforaţiei mai vechi, fracturate. Aşa cum deja s-a subliniat, perforaţiile au fost realizate în mai multe etape, ilustrând momente succesive de deteriorare şi reparare, consecinţă a unei folosiri îndelungate. Se poate contura, în mod preliminar şi ipotetic, următoarea succesiune a etapelor de fabricare/utilizare şi, implicit, a rolului funcţional al acestui obiect de podoabă: debitajul şi fasonarea/finisarea integrală; realizarea a trei perforaţii (1, 3, 5) cu rol de fixare prin coasere a piesei şi a unei perforaţii nefuncţionale (7), cu rol estetic; piesa avea rolul de aplică (fixată prin coasere pe suporturi textile sau de piele); fracturarea accidentală succesivă a perforaţiilor 1 şi 5; repararea prin practicarea perforaţiilor 2, 4, 6; utilizarea piesei ca aplică; utilizarea piesei ca pandantiv de tip lung, fixat pe firul de suspendare prin intermediul perforaţiei proximale (2), care prezintă urme intense de tocire, specifice suspendării libere şi îndelungate pe fir (de origine vegetală sau animală – piele, lână); astfel se pot explica urmele de utilizare bine marcate de la nivelul acestei perforaţii, care nu apar, de regulă, în cazul aplicelor cusute. Se pot viza şi alte variante de utilizare, precum folosirea piesei ca pandantiv, perforaţia proximală şi cea distală servind pentru fixarea axială pe fir, iar cele de pe marginea dreaptă pentru atârnarea unor fibre împletite, canafi, alte pandantive etc. Artefactul analizat, remarcabil prin starea de conservare, dimensiuni şi aspect estetic, pare a fi, deocamdată, un unicat în inventarul podoabelor din materii dure animale cunoscut în aria culturii Gumelniţa de la nordul Dunării. Piese apropiate morfo-funcţional de cea analizată cu prilejul de faţă (realizate din materii dure animale – valva scoicii Spondylus gaederopus sau din cupru) cunoaştem din aria culturii Gumelniţa de pe teritoriul Bulgariei (Durankulak, Ovčarovo)6 şi din aria culturii Cucuteni (depozitul de la Cărbuna, Republica Moldova)7; piese similare, denumite „plachete-pandantive eliptice multiperforate” se mai cunosc din descoperirile făcute în aria culturii campaniforme (Franţa)8. Dimensiuni (mm): diametrul 73,5/44; grosimea 4-7,5; diametrul perforaţiilor: perforaţiile 1-6: diametrul exterior 3,5-6; diametrul interior 3-3,5; perforaţia 7: diametrul exterior 8-9; diametrul interior 6. 3. Polizor de gresie. Piesă întreagă realizată din gresie nisipoasă, având formă paralelipipedică şi marginile rotunjite. Faţa superioară este plană şi prezintă un şanţ axial, quasi-rectiliniu, dispus excentric, amenajat probabil prin burinaj, având secţiunea în formă de U; el este adâncit prin utilizare. Faţa inferioară este convexă. Artefactul servea, foarte probabil, ca polizor dur fix sau mobil pentru fasonarea artefactelor din materii dure animale (abraziune axială) sau a celor litice (fasonarea/finisarea părţii active a topoarelor şi dăltiţelor litice etc. prin abraziune transversală). Nu dispunem momentan de analogii reperate în literatura consultată. Piesa este, în general, un element comun în inventarul litic al culturilor epocii. Importanţa sa este sporită de asocierea, în inventarul Locuinţei 2, cu artefactele din materii dure animale analizate mai sus. Dimensiuni (mm): lungimea totală 160; lăţimea 45-50; grosimea 28; lăţimea şanţ 5-7; adâncimea şanţ 3. [Corneliu Beldiman; Diana-Maria Sztancs].