Sector zona portuară (Irina Sodoleanu, Aurel Mototolea) Obiectivele cercetării arheologice preventive din acest sector au fost următoarele: evidenţierea substrucţiei zidului medieval de la baza masivului de stâncă; încercarea de surprindere a traseului său în porţiunea în care nu mai apărea pe suprafaţa actuală a solului; furnizarea de date arheologice necesare proiectantului în vederea restaurării; surprinder...ea unei eventuale continuări a zidului în opus mixtum romano-bizantin către vest şi relaţionarea traseului său cu cel a zidului medieval amintit (este folosit ca substrucţie de acesta?) – din păcate acest obiectiv nu a putut fi atins, din cauze obiective (demantelarea totală a zidului de sprijin spre est, după cum s-a constatat în partea de nord a S1P şi S2P). În acest sector cercetarea s-a desfăşurat iniţiat în perimetrul a trei secţiuni (S1P de 3x10 m; S2P de 3x4,5 m; S3P de 3x4,5 m), orientate nord-sud, cu martori de 3 m între ele. Secţiunile S2P şi S3P au fost mai scurte, fiind adaptate la situaţia terenului (un bloc de zidărie masiv, căzut din unul dintre zidurile medievale, care ulterior a fost spart mecanic, pe locul său fiind săpată caseta C1P, cu dimensiunile 2 x 1 m). La finalul cercetării martorul dintre S2P şi S3P a fost excavat, situaţie solicitată de identificarea unei instalaţii portuare în trepte, construită din blocuri de piatră de dimensiuni medii şi mari legate cu mortar. Portul vechi a fost identificat spre Dunăre, între doi pinteni stâncoşi, în partea de sud a masivului stâncos pe care s-au succedat diferitele faze din existenţa cetăţii Carsium şi, mai târziu, în perioada otomană, Hırsova, şi a funcţionat de-a lungul mai multor etape istorice. Un zid de perioadă romano-bizantină, parţial conservat în jumătatea de est a spaţiului amintit, construit în tehnică opus mixtum, şi câteva resturi de amenajări identificate spre sud, au fost puse în legătură cu instalaţiile portuare, folosite din perioada romană până în cea medievală. Din perioada medievală datează două ziduri care mărginesc zona portuară spre nord, un zid superior, având fundaţia mai ridicată, în raport cu un zid inferior, construit cu rolul de a susţine masa de pământ de nivelare pe care se sprijină primul. Succesiunea stratigrafică înregistrată este similară în cele trei secţiuni cercetate. Un prim strat de depuneri moderne, mai bogat în centrul suprafeţei investigate (în S1P este mai gros, ajungând până la 1,50 m în capătul de sud al acesteia), conţine gunoi menajer din perioada modernă (sticlă, metal, plastic mărunţit, fragmente de cărămidă modernă, toate amestecate şi cu material antic, antrenat din pământul alunecat de sub zidul superior). Au fost surprinse mai multe straturi de depuneri aluvionare, care marchează perioadele de creştere a apelor Dunării, ajunse până la baza stâncii pe care se sprijină zidul inferior. Se prezintă sub forma unor straturi groase de aproximativ 0,30 m, de culoare gălbuie sau cafenie, compacte, fără material arheologic. Succesiunilor stratigrafice nu li se poate atribui o încadrare cronologică certă – materialul din straturile vechi este foarte puţin şi amestecat din cauza fluctuaţiilor apelor Dunării, care au spălat nivelurile de călcare. Materialul arheologic este preponderent roman (sec. I-III), amestecat cu cel de factură bizantină şi medievală: fragmente ceramice, nituri, cuie din fier, monede etc. Materialul rezultat din cercetarea tuturor sectoarelor a fost depozitat la MINA Constanţa.