Conform izvoarelor scrise vama de Pricske a funcţionat deja în evul mediu târziu, dar dezvoltarea sistemului de fortificare şi construirea clădirilor vamale are loc numai după venirea austriecilor în scaunul Gheorgheni (1693). Odată cu reorganizarea graniţei la începutul sec. al XIX-lea, vama de la Pricske a fost mutată treptat la Tulgheş. Mutarea vamei Pricske la Tulgheş, conform documentelor scrise, a ...avut loc în 1827. În campaniile arheologice efectuate între 2009-2013, 2015 am cercetat în total patru clădiri de locuit şi două grajduri (11). În suprafaţa 22/2015 şi 23/2015 a fost decopertată o mare parte dintr-o clădire de locuit, permiţând stabilirea dimensiunilor ei şi obţinerea unor rezultate preliminare privind structura sa. Clădirea a avut o lungime de 15,6 m şi o lăţime de 6,4 m. Ea a fost alcătuită din trei tracturi (trei încăperi). Încăperea sudică şi nordică au avut aceleaşi dimensiuni interioare (5,40 x 5,10 m), iar cea din mijloc, foarte probabil bucătăria, a fost de 5,40 x 3,10 m. Accesul în clădire s-a făcut în partea vestică prin încăperea din mijloc, prin bucătărie, de unde se făcea accesul în camerele laterale (Fig. 1). Zidurile de elevaţie au fost construite din blocuri mari de sienit şi bucăţi de cărămidă legate cu un mortar alb-cenuşiu amestecat cu pietriş şi mică. Grosimea zidurilor este diferită: zidul despărţitor din apropierea sobei a avut o grosime de 0,62 - 0,70 m, iar zidul sudic, nordic, estic şi vestic al clădirii de 0,42 - 0,48 m. După grosimea zidului se schimbă şi adâncimea fundaţiei: talpa fundaţiei zidului de 0,62 - 0,70 m grosime ajunge până la adâncimea de 1,13 m, iar fundaţia zidului de 0,42 - 0,48 m grosime până la adâncimea de 0,63 m de la nivelul de călcare actual. Zidurile despărţitoare dintre cele două încăperi au fost construite mai îngrijit din pietre cu suprafaţă plată spre exterior, spărturile din zid fiind umplute cu pietre de dimensiuni mici şi cu bucăţi de cărămidă. Zidul de elevaţie din apropierea sobelor a fost realizat din piatră, fiind mai gros deoarece susţinea hornul şi împiedica astfel incendierea clădirii. Restul elevaţiilor a fost foarte probabil din bârne de lemn, numai fundaţia fiind realizată din piatră. Zidurile de elevaţie au fost tencuite, în dărâmătură fiind găsite numeroase bucăţi mari de tencuială. În fiecare încăpere a fost construită câte o sobă sau un cuptor. Avem puţine informaţii despre amenajarea interioară a încăperilor. În camera din mijloc, în bucătătrie, a fost surprinsă o pardoseală din cărămidă foarte uzată şi uşor tasată, lipsind în totalitate în partea vestică. În încăperile sudice şi nordice au fost identificate cele patru bârne transversale care se aflau sub pardoseala din lemn (în încăperea nordică au fost identificate patru amprente de bârne cu orientare est-vest şi cu o grosime de 0,20 m; iar în încăperea sudică încă patru). În colţul nord-estic al clădirii am identificat o groapă de par (dimensiune: 0,24 x 0,34 m) adâncită cu 0,28 m în sterilul din punct de vedere arheologic. Iar în colţul sud-estic al secţiunii am surprins o groapă de dimensiuni mari: 1,80 x 1,00 m şi cu o adâncime de 0,90 m. În interiorul groapei s-a păstrat urme de lemn (Fig. 1). Nu am reuşit să întreprindem noi cercetări la fortificaţia de pe vârful Pricske fiindcă proprietarul terenului, Composesoratul din Gheorgheni nu a acceptat cererea noastră privind defrişarea celor şase copaci care se aflau în interiorul fortificaţiei. În urma cercetărilor arheologice sistematice desfăşurate între 2009 - 2013 şi 2015, s-a putut demonstra că la Pricske carantina s-a bucurat de maxima sa perioadă de dezvoltare în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Pentru arheologia epocii moderne din România, cercetările din carantina de la Pricske sunt inedite. Ele permit, alături de sursele documentare sau analizele arheozoologice, reconstiturirea vieţii cotidiene într-o carantină austriacă din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. De asemenea reprezintă o contribuţie importantă la cunoaşterea materialului arheologic caracteristic acestei perioade din estul Transilvaniei.