Celebra staţiune arheologică pluristratificată de la Ghelăieşti se află pe un pinten al Dealului Nedeia, numit „Coada Piscului”. La poalele acestuia se află „Bahna Vlădicenilor”, care împreună cu pâraiele Gârla Mare, Bârgăuani şi Bahna formează un iaz de mari dimensiuni, ce străjuieşte în prezent situl la nord, vest şi est. De altfel, crearea iazului a provocat distrugerea a aproximativ jumătate din sit. Proba...bil că staţiunea a fost identificată încă din anul 1933 de către Mihai Cojocaru, iar în perioada 1969-1989 a fost cercetată sistematic pe o suprafaţă redusă de colectivele de specialişti conduse de Ştefan Cucoş, rezultatele obţinute cu acest prilej fiind deosebite din punct de vedere cultural-ştiinţific. Între acestea se remarcă celebrele complexe de cult alcătuite din vase, machete de sanctuare şi statuete antropomorfe, precum şi un tezaur de astragale depozitate într-un vas. Vestigiile identificate aici sunt databile în fazele Cucuteni A, Cucuteni A-B şi Cucuteni B. În anul 2016 au fost efectuate noi investigaţii arheologice interdisciplinare ce au afectat situl şi zona sa limitrofă, acestea fiind de natură neinvazivă şi constând în cercetări de suprafaţă, fotografii aeriene cu drona, modelarea digitală a terenului şi prospecţiuni geomagnetice, în vederea reevaluării potenţialului său, stabilirii formei, dimensiunilor şi limitelor depunerii antropice, precum şi a gradului actual de conservare a vestigiilor. Rezultatele spectaculoase obţinute indică faptul că staţiunea a fost în forma sa iniţială cea mai mare dintre cele cu vestigii preistorice din Subcarpaţii Moldovei, în prezent având o suprafaţă păstrată de aproximativ 7 ha. Extremitatea sa nordică, ce se prelungeşte spre iaz, a fost săpată integral în trecut, însă recoltarea vestigiilor descoperite nu s-a făcut exhaustiv, ci selectiv, iar o cantitate importantă de artefacte a fost îngropată în secţiunile şi casetele prin intermediul cărora s-au făcut cercetările anterioare. Deşi mici porţiuni din sit nu au putut fi prospectate ca urmare a configuraţiei terenului şi vegetaţiei ruderale şi segetale existente, datele geomagnetice obţinute – susţinute şi de starea bună de conservare a vestigiilor – ne oferă totuşi câteva informaţii preţioase cu privire la caracteristicile habitatului cucutenian de la Ghelăieşti. Se pare că în forma lor iniţială, datorită inclusiv caracteristicilor terenului, diferitele aşezări cucuteniene aveau formele circulare, beneficiau de planuri de organizare a construcţiilor în grupuri, cercuri, dar şi radial, cu spaţii libere adesea foarte mari între ele şi erau împrejmuite de sisteme de fortificaţie antropice constând în şanţuri şi chiar o palisadă. De asemenea, a putut fi observat faptul că dimensiunile aşezărilor sunt diferite. Probabil că datorită sporului demografic a avut loc o extindere a suprafeţei locuite de la o fază la alta de evoluţie a culturii Cucuteni. Numărul total de complexe păstrate şi identificate (gropi şi construcţii cu diferite funcţionalităţi) este de ordinul sutelor. Câteva dintre acestea, disparate, au fost realizate spre est, în afara spaţiului locuit împrejmuit. Rezultatele cercetărilor arheologice neinvazive recente, coroborate cu ale celor obţinute anterior, impun reluarea investigaţiilor interdisciplinare sistematice în cadrul acestui sit de excepţie al culturii Cucuteni.