În anul 2010, ca urmare a prospecţiunilor arheofizice întreprinse în 2009 de un colectiv de la Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi – Platforma de formare şi cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei – ARHEOINVEST, format din Andrei Asăndulesei, Diana-Măriuca Vornicu, Bogdan Venedict, Radu Balaur, Felix-Adrian Tencariu, am întreprins o verificare în zona nordică-vestică a staţiunii, unde “din analiza datel...or arheogeomagnetice corelate cu fotografiile aeriene din zonă s-a constatat prezenţa unei limite de nord reprezentată probabil de un şanţ”1. În data de 12.07.2010, ne-am deplasat pe situl cucutenian de la Fulgeriş în vederea stabilirii zonei de sondare a presupusului şanţ sau şanţuri de apărare împreună cu o parte din colectivul de prospecţiuni din anul anterior: Andrei Asăndulesei, Diana Măriuca-Vornicu şi Felix-Adrian Tencariu. După analiza terenului şi a înţelegerii cu proprietarii terenului din zonă, s-a decis amplasarea unei secţiuni de sondare în zona nord-estică a staţiunii, pe proprietăţile: Hurlui Lucica şi Fodor Vasile. În această fază a fost poziţionată o secţiune de 30 m, câte 15 m pe fiecare proprietate în discuţie. Finanţarea cercetărilor a fost asigurată de către Consiliul Judeţean Bacău; forţa de muncă fiind asigurată cu săteni din satul Fulgeriş, angajaţi cu contract de prestări de servicii. După stabilirea zonei de cercetare, am considerat necesară trasarea a doar 15 m de secţiune, iniţiali, pe proprietatea nordică, adică a doamnei Hurlui Lucica, situaţie sugerată de planurile prospecţiunilor din 2009, cu posibilitate de prelungire a acesteia. În cele din urmă, secţiunea a fost prelungită de la 15 m la 29 m, atât către N, cât şi către S, în funcţie de evoluţia cercetării şi a necesităţii prelungirii secţiunii. Astfel, a fost trasată o secţiune SXI (dimensiuni 29 x 1,5 m, orientată NV-SE), care a depistat de fapt două şanţuri de apărare ale staţiunii de la Fulgeriş, suprafaţă care a depăşit spre nord zona de cercetare prin prospecţiunile realizate în 2009. Numerotarea secţiunii SXI s-a făcut de la 0 la 24, iar prelungirea nordică cu 5 m de la A la E (pornind de la metrul 0 al trasării iniţiale). Astfel, în urma cercetării acestei secţiuni au fost descoperite două şanţuri de apărare, în formă de „V”, numerotate în ordinea descoperii cu : Ş 1 surprins în partea sudică a SXI, aflat în vecinătatea aşezării; Ş 2 surprins în partea nordică a secţiunii, în exteriorul celui anterior faţă de aşezare. Ambele şanţuri au generat prelungirea secţiunii iniţiale (către S şi N), în aşa fel încât să le surprindem în totalitate configuraţia. Distanţa dintre cele două şanţuri de apărare este de 9,60 m. Şanţul Ş 1 a fost surprins de la metrul 12,3 la metrul 22 ai SXI, gura actuală de deschidere având 9,70 m, iar adâncimea de la nivelul actual de călcare e de – 2,50 m. Şanţul Ş 2 a fost surprins de la m. E,60 la 3,60 ai SXI (cu menţiunea că latura nordică a fost dificil de surprins, şanţul fiind deranjat de săparea gropii geto-dace Gr. 39), gura actuală de deschidere având 8,20 m, iar adâncimea de la nivelul actual de călcare e de –2,12 m. În ceea ce priveşte realizarea celor două şanţuri, după structura pământului de umplere, a formei de săpare, precum şi a materialului descoperit (exclusiv ceramică din cultura Cucuteni), putem presupune că ambele amenajări au fost realizate în perioada eneolitică, posibil în acelaşi timp; materialul ceramic descoperit în aceste amenajări aparţine culturii Cucuteni. Ceramica din SXI care nu datează din această cultură, este descoperită în cele trei gropi menajere, care vor fi descrise mai jos, şi sunt datate în epoca geto-dacă. Umplutura celor două şanţuri este similară la depunere (a se vedea profilul); ambele şanţuri prezintă aceeaşi structură de pământ în decursul umplerii acestora. Adică peste stratul de pământ mai galben de pe fundul şanţului, care poate fi nivelul vechi de săpare, există lentile de pământ de culoare negricioasă de umplutură. De asemenea, în ambele şanţuri pământul de umplutură este extrem de tasat, ceea ce ne determină să credem că astuparea acestora s-a produs în timp şi nu în mod intenţionat. În ceea ce priveşte materialul descoperit în umplutura celor două şanţuri remarcăm în primul rând faptul că a fost extrem de sărăcăcios, însă acesta datează exclusiv din perioada culturii Cucuteni, fiind descoperite fragmente ceramice nepictate, precum şi câteva fragmente ceramice pictate specifice fazei A3 la adâncimi cuprinse între -1,80-2,10 m în şanţul Ş1; au mai fost descoperite lutuieli arse provenite de la vatră sau pereţi, câteva oase şi spărturi de piatră). Putem concluziona că ambele şanţuri datează din perioada culturii Cucuteni, posibil săpate în acelaşi timp. Amplasarea şanţurilor cucuteniene a fost aleasă de locuitori pe singura latură neapărată natural a Dealului Fulgeriş, şi anume zona nordică, laturile vestice, sudice şi estice fiind protejate natural de eventualele probleme. Ca funcţionalitate se cunoaşte faptul că aceste şanţuri de apărare erau săpate de locuitorii aşezărilor cucuteniene în vederea apărării acestora de eventuale atacuri umane, dar şi de apărarea împotriva animalelor sălbatice. Mai trebuie menţionat faptul că pământul excavat de cucutenieni din cele două şanţuri nu a rămas în zona acestora, nefiind surprins stratigrafic, fiind fie folosit în aşezare pentru nivelarea terenului în vederea construcţiei locuinţelor, fie rostogolit către laturile de E şi V ale aşezării, unde actualmente către V există o râpă, iar către E pârâul Fulgeriş, pentru întărirea zonelor laterale. În cursul cercetării SXI au fost descoperite şi trei gropi menajere. Prima dintre ele, groapa Gr. 37, a fost surprinsă în profilul estic, între metri 13,45 şi 14,52, adâncimea acesteia fiind de -1,06 m, de la nivelul actual de călcare. Această groapă aparţine civilizaţiei geto-dace şi intersectează şanţul de apărare cucutenian Ş 1 în extremitatea nordică a acestuia. Groapa Gr. 38 a fost descoperită în S XI, E şi D; este de formă ovală, L = 1,40 m, l max. = 0,75 m, adâncimea de -2,00 m, de la nivelul actual de călcare. Pământul de umplutură al acestei gropi e de culoare brună, iar ca inventar au fost descoperite materiale de factură geto-dacă, cum ar fi: fragmente întregibile de la un vas-borcan de mari dimensiuni, cu butonii decoraţi cu incizii în formă de cruce, un fragment de râşniţă, o fusaiolă, precum şi un foarfec de tuns oi, descoperit întreg, fiind ştirbit doar un vârf de la una din lame (inventariat cu nr. 35766). Aşezarea geto-dacă de la Fulgeriş este situată în apropierea davei de la Răcătău, fiind de fapt o aşezare de tip „satelit” a acestei dave, unde au fost descoperite două fragmente de foarfece (inventariate la muzeul din Bacău cu nr. 12600 şi 12704), similare cu foarfecele descoperite la Fulgeriş în groapa Gr. 38. Menţionăm de asemenea, că această groapă a fost descoperită în exteriorul şanţului de apărare Ş2, ceea ce indică faptul că aşezarea geto-dacă de la Fulgeriş a fost amplasată, faţă de cea cucuteniană, mai spre nord decât aceasta. O altă groapă descoperită în SXI este cea numerotată cu Gr. 39, surprinsă în colţul nord-estic al secţiunii, între metri E şi E, 70, cu o adâncime de -1,50 m; această groapă, datată tot în epoca geto-dacă, străpunge capătul nordic al şanţului Ş 2. Materialul arheologic descoperit în această campanie este în curs de restaurare2 sau pregătire a documentaţiei în vederea inventarierii şi clasării pieselor.