Cercetările arheologice au avut un singur obiectiv important: finalizarea secţiunii S7H. Secţiunea S 7H a fost trasată din 2007 pe o suprafţă de 3 x 6 m. În campania din 2008 am mărit dimensiunile acesteia la 19 x 4 m. Prin îndreptarea anuală a malurilor s-a ajuns în 2012 la o suprafaţă de 20 x 6 m. Secţiune 7H a avut ca scop clarificarea dimensiunilor şi a traseului zidului de curtină a terasei a II-a, din ...partea sud-estică a bastionului, precum şi stratigrafia terasei respective. Secţiunea nu a putut fi finalizată în 2012. Aşa după cum arătam în raportul campaniei 2008, în suprafaţa deschisă pe zid şi în faţa acestuia pe terasă, a apărut o cantitate mare de pietre rezultate din demantelare. După eliminarea pietrelor căzute s-a constatat, sub stratul de lut ars la roşu, existenţa unei reamenajari, respectiv a unei palisade ridicată după distrugerea cetăţii dacice. Cu toate că piesele care predomină, în acest ultim nivele de locuire, sunt majoritatea de factură dacică (fructiere, oale, străchini, capace etc., lucrate cu roata, de culoare cenuşie sau vase lucrate cu mina), printre ele au apărut şi câteva fragmnte de vase, (unul întregibil), de factură romană provincială. Situaţia am presupus-o şi în celelalte secţiuni cercetate în jurul bastionului, dar abia acum s-a configurat cu certitudine. În timpul cercetărilor arheologice, din anii 1942-1943, Alexandru Ferenczi a descoperit, spre nord la în zona de legătură dintre trasa I şi terasa a II-a, în imediata apropiere a acropolei, tigle romane şi a presupus exitenţa unui turn de supraveghere şi desigur a unor trupe romane care au staţionat o perioadă aici. E prematur să ne pronunţăm în acest sens, dar nu excudem posibilitatea, aşa după cum, nu excludem nici posibilitatea ca o comunitate dacică să fi revenit după distrugerea cetăţii de către romani şi să fi încercat o reorganizare a spaţiului şi a forţelor. Oricum şi această ultimă fortificare a fost distrusă şi incendiată. Pe intraga suprafaţă cercetată, într-un strat de culoare negru gălbui, gros de circa 0,20 m, au apărut numeroase vase de factură dacică dar şi fragmente de vase romane provinciale, iar în imediata apropiere a zidului, bârne carbonizate şi un strat gros (0,20 m) de lut ars la roşu. La 6 m de zid, înspre terasă, a apărut un pavaj de pietre, lat de cca. 2 m. Pe acest pavaj au fost descoperite, pe lângă fragmente ceramice de factură dacică, două creuzete fragmentare şi zgură de fier. Amenajarea respectivă aparţine ultimului nivel, un atelier care se prelungeşte în porţiunea nord vestică, încă necercetată. În profil a apărut şi urma vetrei de foc. Sub pavajul de pietre a apărut o altă amenajare cu o vatră de foc înspre profilul nord-vestic, îndelung folosită, fragmente de vase, zgură de fier, mai multe pandantive de bronz, o mărgică de sticlă şi bucăţi mari de lipitură. Acest fapt ne îndeamnă să presupunem că, în ultimul nivel de locuire dacică, aici a funcţionat un atelier care a fost refăcut de cei care sau aşezat sau reaşezat după distrugerea cetăţii. În ultimul nivel de locuire dacică, în imediata apropierea zidului, au apărut numeroase vase întregi sau fragmentare, vase de sticlă, o monedă romană imperială (Vespasian,74 p. Chr.) şi o fibulă de bronz într-o stare de conservare foarte bună, datată în a doua jumătate a sec. I p. Chr. şi prima jumătate a sec. II p. Chr., cuie şi cuţite din fier, unelte din lut şi din piatră. Tot din ultimul nivel de locuire dacică provin urmele unei construcţii, marcate prin bucăţi mari de lipitură arsă, bârne carbonizate, o vatră de foc şi un număr impresionant de vase întregibile (capace, borcane, străchini, fragmente de amfore, căni, ceşti etc). La fel ca şi în celelalte secţiuni cercetate, între ultimul nivel de locuire dacică şi primul, se află un strat gros de lut galben de circa 40-60 cm. Acest strat a fost depus în urma primei distrugeri a cetăţii, foarte posibil în vremea lui Burebista. De altfel la baza acestui pământ lutos (- 1 m), amestecat cu pietre şi cu foarte puţine urme arheologice a fost descoperită o monedă celtică, Boii Mari (70-40 a. Chr.), ceea ce ne face să presupunem că, după luptele cu celţii din jurul anilor 60 a. Chr., în drumul spre cetăţile greceşti (cca 55 a. Chr.), soldaţii lui Burebista distrug şi iau în stăpânire cetatea de la Covasna. În campania 2012 cercetările au continuat în primul nivel de locuire dacică. Au fost cercetate 18 complexe constând din gropi de stâlpi, vetre de foc, platforme de vase, şi platforme de chirpici ars. Din acestea a ieşit o cantitate mare de vase lucrate cu mâna şi cu roata, străchini, boluri şi amfore de import; diverse obiecte din fier (se remarcă un fragment de foarfecă); fusaiole, jetoane, cute de piatră; piese de podoabă (mărgele din sticlă, chihlimbar şi ceramică; un inel din argint; 2 fragmente de brăţări din bronz) şi oase de animale. Secţiunea nu a fost finalizată nici în acest an. Urmează ca în campania viitoare să o finalizăm şi să reuşim să depistăm paramentul interior al zidului de curtină. Complexele cercetate şi artefactele descoperite ne arată că prima fază de locuire (sfârşitul sec II – sec. I a. Chr.) a fost relativ calmă cu activităţi specifice unei aşezări civile. Secţiune a fost executată manual iar caroiajul utilizat a fost cel de 2 x 2 m. Au fost făcute releveele ruinelor descoperite, s-au desenat profilele iar complexele surprinse au fost înregistrate atât cu mijloace clasice (fotografie, desen - grunduri/profile) cât şi moderne, (înregistrări cu staţie GPS). Problemele pe care le ridică un sit de dimensiunile Cetăţii Zânelor (o acropolă şi patru terase înconjurate de ziduri din piatră, posibil mai multe bastioane) sunt foarte numeroase. În campaniie viitoare se impune finalizarea cercetărilor efectuate în jurul bastionului, de pe terasa a II-a, cercetarea acropolei, de altfel extrem de dificilă din cauza numeroaselor gropi lăsate de căutătorii de comori precum şi deschiderea unei secţiuni pe latura nord-vestică a terasei a III-a unde presupunem existenţa porţii de acces în cetate. Ar necesita, de asemenea, deschisă o suprafaţă pe terasa a III-a, colţul vestic, unde, după configuraţia terenului, pare să indice un alt bastion. Ar fi, de asemenea, extrem de importantă cercetarea extremităţii nordice a terasei a II-a (unde se leagă de terasa I), acolo unde Alexandru Ferenczi vorbeşte de existenţa unui turn de supraveghere roman. La finalul săpăturii au fost protejate zidurile descoperite şi înlocuite panourile deteriorate. Au fost protejate de asemenea complexele dezvelite în S7H. Datorită numărului mare de vizitatori care doresc să vadă vestigiile „Cetăţii Zânelor” am optat, împreună cu Asociaţia ARA, pentru protejarea acestora cu panouri din lemn şi nu prin reacoperirea cu pământ. În acest fel pot fi foarte uşor imaginate structurile imense de piatră care înconjurau terasele şi acropola.