.
Cladova | Comuna: Păuliş | Judeţ: Arad | Punct: Dealul Carierei | Anul: 1996
Anul:
1996
Epoca:
Latene;Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Necropolă
Județ:
Arad
Localitate:
Cladova
Comuna:
Păuliş
Punct:
Dealul Carierei
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Boroneanţ Vasile Muzeul Municipiului Bucureşti
Hügel Peter Complexul Muzeal Arad
Hurezan George Pascu Complexul Muzeal Arad
Cod RAN:
Raport:

Campania arheologică a vizat două obiective principale: continuarea cercetării elementelor de fortificaţie pe latura de nord, respectiv nuanţarea unor elemente de stratigrafie şi planimetrie în partea central-sudică a promontoriului. Continuarea SVII prin valul de pământ a confirmat observaţiile campaniilor precedente privind existenţa a trei faze ale acestuia: dacică, sec X-XI, respectiv sec. XII. Primele dou...ă faze au fost distruse prin incendiere, cea din urmă deteriorându-se în timp. Au putut fi aduse noi precizări privind structura de bârne pe care a fost clădit valul în faza a doua. Coroborarea elementelor de stratigrafie din zona valului cu cele din interiorul fortificaţiei permit următoarele concluzii privind locuirea medievală: a). În sec. X a funcţionat o fortificaţie de refugiu distrusă probabil cu ocazia incursiunii militare maghiare de la începutul sec. XI; b). După incendierea elementelor de fortificaţie în arealul vechii cetăţi există o aşezare cu cimitirul aferent (mijl. Sec. XI - prima jumătate sec. XII); c) către sfârşitul sec. XII valul de pământ este supraînălţat în interiorul fortificaţiei funcţionând un complex meşteşugăresc metalurgic (reducere şi prelucrare de metale neferoase, fierării) căruia îi corespunde un orizont de înhumare în necropolă; încetarea locuirii corespunde cronologic cu marea invazie tătară; d). La sfârşitul sec. XIII în zona centrală a vechiului cimitir se construieşte o biserică sală, edificiul are cel puţin trei faze de construcţie definite de elementele de tehnică diferite şi de modificări de planimetrie. În vederea descoperirii surselor de materie primă folosită de atelierele metalurgice am întreprins periegheze în zona învecinată a dealurilor Podgoriei Aradului depistând mai multe mine de cupru, zinc şi argint care par să fi fost exploatate în perioada de funcţionare a atelierelor, însă până la executarea unor sondaje de verificare orice concluzii sunt premature (de inserat tabel p. 13).

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO