Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Hânceanu | George | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ | |
Mamalaucă | Mircea | Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad | |
Oancă | Mircea | Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad |
Aşezarea de la Bârlad, punctul Valea Seacă (Fig. 1) a fost identificată în vara anului 1959 de arheologul Vasile Palade, cu prilejul unor cercetări de suprafaţă. Săpăturile sistematice în aşezare au început în anul 1967 şi au continuat până în 1986. Între anii 1971-1975, cercetarea în aşezare a fost realizată în paralel cu cea din necropolă. De-a lungul campaniilor de săpături în aşezare au fost descoperite 2...4 de locuinţe de suprafaţă, 21 de bordeie-atelier, 10 anexe, 12 vetre în afara locuinţelor, 8 locuri de lucru în aer liber, 23 gropi cu caracter cultual şi 18 gropi menajere, 2 cuptoare pentru ceramică etc. Anul 1971 a fost momentul începerii săpăturilor în necropola aşezării. Între anii 1971- 1975, săpăturile au fost concomitente cu cele din aşezare, iar între 1976-1980, s-au rezumat doar la necropolă. Au fost descoperite 295 morminte de incineraţie şi 252 de morminte de înhumaţie, datate în secolele IV-V p.Chr. Cercetarea aşezării nu este făcută exhaustiv, motiv pentru care au fost reluate săpăturile. În anul 2018 s-a realizat un studiu geofizic (Fig. 2), efectuat cu ajutorul Platformei Arheoinvest din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, pentru stabilirea zonei ce urma a fi cercetată şi de localizare a vechilor săpături. În urma investigaţiilor geofizice au fost identificate patru anomalii, la sud de săpăturile anterioare. Prin urmare, au fost trasate trei secţiuni (notate S.1, S.2 şi S.3; Fig. 3) pentru surprinderea respectivelor anomalii. În secţiunea S.2 (dimensiuni 20,00m x 2,00m) nu s-au identificat amenajări antropice, dar în secţiunea S.1 (dimensiuni 20,00m x 2,00m) au fost descoperite o locuinţă (notată L.25) şi o anexă. În secţiunea S.3 (dimensiuni 8,50m x 2,90m) s-au găsit urme de locuire, însă condiţiile meteo nefavorabile şi timpul redus, rămas de lucru, au impus lăsarea acestui obiectiv pentru campania anului următor (2019). În vederea cercetării exhaustive a locuinţei L.25 şi a respectivei anexe, din secţiunea S.1, s-au deschis două casete (notate C.1 şi C.2), prima de 6,15m x 4,50m, iar a doua de 6,50m x 7,67m. Locuinţa de suprafaţă L.25 a fost surprinsă la adâncimea de -0,33m şi are o formă rectangulară, cu lungimea de 7,00m pe axa nord-sud şi lăţimea de 4,00m pe axa est-vest. Este o locuinţă compartimentată, cu două încăperi pentru locuit. În colţul de nord-est al locuinţei a fost descoperită o vatră, de formă aproximativ ovală, lipită de peretele nordic şi estic. În inventarul locuinţei, pe lângă fragmente ceramice, o mare cantitate de chirpici, oase animaliere şi pietre au fost găsite două cute şi un topor din fier, rupt în două. Ne propunem, în campania anului viitor, să cercetăm urmele de locuire identificate în secţiunea S.3 şi să deschidem alte secţiuni (inclusiv una transversală, pentru o imagine stratigrafică generală asupra sitului) necesare investigării aşezării culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, de la Bârlad (punctul Valea Seacă).
The Barlad settlement, Valea Seacă point (Figure 1), was identified in the summer of 1959 by archaeologist Vasile Palade on the occasion of an surface research.
The systematic archaeological excavations began in 1967 and continued until 1986, and in the necropolis of the settlement in 1971.
In the settlement were found 24 dwelings, 21 workshops, 10 annexes, 12 fireplaces outside the dwelings, 8 outdoor work places, 23 pits with a cultual character and 18 house pits, 2 ceramic ovens, etc.
In the necropolis were discovered 295 incineration graves and 252 burial tombs, dating back to the 4th-5th centuries BC, were discovered.
In 2018 we resumed the researches in the settlement with a geophysical study (Figure 2) carried out with the help of the Arheoinvest Platform within the "Al. I. Cuza " Iaşi. There have been four geophysical anomaly that have shown interest.
We traced three sections marked as S.1 (20x2m), S.2 (20x2m) and S.3 (8.5x2.9m) (Figure 3). In section S.2 no anthropic arrangements were detected. In Section S.2, a surface dwelling and an annex at a depth of - 0.33 m were found. The dwelling is rectangular in shape and has a length of 7 m on the north-south axis and a width of 4 m on the east-west axis. It is a dwelling with two living quarters.
In Section S.3, traces of dwelling were found, but poor weather conditions and shorter remaining working hours required that goal to be set for the next year's campaign (2019).
In the inventory of the dwelling, besides the ceramic fragments, a large amount of crickets, animal bones and stones were found two sharpining stones and an iron ax, broken into two.
In the next year's campaigns, we intend to investigate the housing traces identified in section S.3 and to open other sections (including a cross- section for a general stratigraphic image of the site) necessary to investigate the settlement of the Sântana de Mureş-Cerneahov culture from Bârlad (Valea Seacă point).